Selecție de predici

(tipareste predicile)

 

Învierea Domnului
Anul C (A, B)

Lecturi:
Fapte 10,34a.37-43
Psalmul 117
Coloseni 3,1-4 (1Corinteni 5,6b-8)
Ioan 20,1-9

Ioan 20,1-9

În prima zi a săptămânii, dis-de-dimineață, pe când mai era încă întuneric, Maria Magdalena a venit la mormânt și a văzut că piatra fusese luată de la mormânt. Atunci, a alergat și a venit la Simon Petru și la celălalt discipol, pe care îl iubea Isus, și le-a spus: “L-au luat pe Domnul din mormânt și nu știm unde l-au pus”. A ieșit atunci Petru și celălalt discipol și au venit la mormânt. Alergau amândoi împreună, dar celălalt discipol a alergat mai repede decât Petru și a ajuns primul la mormânt. Aplecându-se, a văzut giulgiurile așezate, dar nu a intrat. Atunci a venit și Simon Petru, care îl urma, și a intrat în mormânt. El a văzut giulgiurile așezate, dar ștergarul, care fusese pe capul lui, nu era așezat împreună cu giulgiurile, ci împăturit aparte, într-un loc. Atunci a intrat și celălalt discipol care sosise primul la mormânt. A văzut și a crezut; pentru că încă nu știau Scriptura: că el trebuia să învie din morți.

 

Cristos a înviat
         pr. Anton Dancă

Învierea Domnului
         pr. Paul Butnaru

Aleluia, Domnul să fie lăudat!
         pr. Ernest Munachi Ezeogu

Duminica Paștelui
         pr. Eduard Patrașcu

A înviat pentru speranța noastră
         pr. Raniero Cantalamessa

Cristos a înviat – un salut neconvențional
         pr. Mihai Blaj

Duminica Învierii
         pr. Șerban Tarciziu

Cum să te bucuri de Paște?
         pr. Petru Tamaș

Învierea Domnului
         pr. Anton Iștoc

Bucurie mare vă vestesc: Cristos a înviat!
         pr. Anton Dancă

A celebra Sfintele Paști
         pr. Alessandro Pronzato

A înviat Cristos, speranța mea
         pr. Claudiu Dumea

Ei nu înțeleseseră Scriptura, că Isus trebuia să învie din morți
         pr. Anton Dancă

Duminica Paștelui (pentru copii)
         pr. Pietro Righetto

Așteptarea pașilor
         pr. Alessandro Pronzato

Vigilia pascală (C)
         pr. Șerban Tarciziu

Afișează toate în aceeași pagină