Haina de nuntă cerească – lumina sufletului curat
Autor: PF Daniel Ciobotea
Copyright: Ziarul Lumina
Duminica a XIV-a după Rusalii
Evanghelia Duminicii a XIV-a după Rusalii conține mai multe învățături referitoare la taina mântuirii lumii în Domnul Isus Hristos, la taina Bisericii și a vieții creștine. Împăratul care face nuntă pentru fiul său este Însuși Dumnezeu Tatăl. Fiul de împărat este Isus Hristos Domnul. Nunta este Împărăția lui Dumnezeu. Mireasa este Biserica, adică mulțimea oamenilor chemați la mântuire, care răspund prompt chemării și se îmbracă în haina de nuntă a credinței și a vieții creștine.
Mai întâi însă, Evanghelia ne prezintă chemarea evreilor la mântuire către care Dumnezeu a trimis pe slujitorii Săi, prooroci și binevestitori ai venirii lui Hristos (Mesia) în lume. Mulți din cei chemați nu au răspuns chemării. Unii au motivat că nu pot veni pentru că erau ocupați cu țarina, alții cu neguțătoria. Erau, deci, prea legați de câștigul celor trecătoare și nu mai găseau timp pentru câștigarea celor netrecătoare și veșnice.
Iar alții au răspuns chiar cu ostilitate, batjocorind și omorând pe slujitorii împăratului. Acești slujitori sunt proorocii care au fost martirizați, uciși cu pietre, tăiați cu fierăstrăul, alungați în locuri pustii, departe de lume.
Auzind toate acestea, împăratul s-a mâniat și a trimis oștile sale și a nimicit pe ucigași, iar orașului lor i-a dat foc. Acestea s-au împlinit prin invaziile popoarelor străine, când Ierusalimul și templul din el au fost incendiate. Și pentru că nunta era pregătită, împăratul a trimis din nou slujitorii zicând: “Mergeți la răspântiile drumurilor și pe câți veți găsi chemați-i la nuntă. Și astfel “s-a umplut casa nunții de oaspeți“. Această a doua chemare este chemarea neamurilor la mântuire, buni și răi, oameni de la răspântii de drumuri, care nu au avut niciodată pretenția că sunt popor ales, oameni către care Evanghelia Mântuitorului Isus Hristos s-a îndreptat pe când erau păgâni, politeiști, rătăcind la răspântii de istorie fără lumina Revelației Creatorului cerului și pământului, în “întuneric și în umbra morții“, după cum ne spune Evanghelia despre Galileea neamurilor (cf. Mt. 4, 15). Aceștia au fost chemați la mântuire pentru că iubirea Împăratului Ceresc este una universală, pentru întreaga umanitate; chiar dacă preferă pe unii, nu exclude pe ceilalți oameni. Iar pe când era casa plină de invitați, a venit împăratul și a văzut că unul dintre ei nu avea haina de nuntă. Acestuia i-a zis: “Prietene, cum ai intrat aici fără haină de nuntă?” (Mt. 22, 12). Faptul că l-a numit prieten înseamnă că era un cunoscut, era prieten al casei, dar nu s-a pregătit potrivit prieteniei și invitației de onoare ce i s-a făcut. Când l-a întrebat împăratul: “Cum ai intrat aici fără haină de nuntă?“, el a tăcut. Tăcerea aceasta înseamnă lipsa oricărei scuze posibile, tăcerea unui om vinovat pentru că nu s-a pregătit. Atunci împăratul a poruncit ca cel fără haină de nuntă să fie legat de mâini și de picioare și să fie aruncat în întunericul cel mai din afară, adică lipsit de libertatea și de lumina comuniunii omului cu Dumnezeu. Probabil prietenul fără haina de nuntă prezent la Cina împăratului preînchipuia pe Iuda Iscarioteanul, care L-a trădat pe Isus în timpul nopții, dar și pe toți cei ce au devenit creștini, iar apoi s-au lepădat de Hristos.
Evanghelia se încheie cu această expresie devenită celebră: “Mulți sunt chemați, dar puțini aleși.”
Sfinții Părinți ai Bisericii, mai ales Sfântul Grigorie de Nyssa, trăitor în secolul al IV-lea, a interpretat această expresie: “Mulți sunt chemați dar puțini sunt aleși” astfel: Toți oamenii sunt chemați la mântuire, dar sunt aleși cei care răspund chemării, cei care se pregătesc să împlinească voia lui Dumnezeu Care-i cheamă la viața veșnică. Toți oamenii sunt chemați în Isus Hristos la nunta Sa din ceruri, la mântuire, adică la fericirea comuniunii de iubire veșnică, dar devin aleși numai cei care au răspuns chemării Lui. Toți sunt chemați, dar devin aleși cei care răspund chemării lui Dumnezeu prin credință, rugăciune și fapte bune. Aceștia ascultă Sfânta Evanghelie, participă la Sfintele Slujbe, se împărtășesc cu Sfintele Taine, care sunt arvuna nunții fiului de împărat, și ajută pe cei în nevoi. Aleși devin cei care prin nevoințe multe, prin lacrimi de pocăință își curăță haina de la Botez pătată de păcate și se luminează prin Sfânta Spovedanie și prin Sfânta Împărtășanie. Evanghelia ne arată că fiecare om este chemat de Dumnezeu la viața veșnică, dar depinde de libertatea noastră de a fi ales sau nu, de a fi pregătit sau nepregătit pentru comuniunea cu Dumnezeu. Evanghelia chemării la mântuire pe care Dumnezeu ne-o adresează pentru nunta vieții veșnice se leagă deci de taina libertății noastre:răspundem chemării sau o refuzăm? Ne îmbrăcăm sufletul nostru în haina nouă a harului sau purtăm haina învechită de păcate?
Când în Evanghelie se vorbește despre haina de nuntă, aceasta nu se referă la hainele exterioare care acoperă trupul nostru trecător, ci se referă la haina sufletului nostru, care se prezintă în fața Dreptului Judecător înveșmântat în lumină sau în întuneric, în lumina credinței și a faptelor bune, sau în întunericul necredinței și al păcatelor.
Sfinții Părinți ne spun că haina aceasta este harul lui Hristos primit la Botez, după cum ne spune mai întâi Sfântul Apostol Pavel zicând: “Câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați și îmbrăcat” (Gal. 3, 27). Ne-am îmbrăcat în Hristos în sensul că prin Botez ne îmbrăcăm cu haina harului Său, a prezenței Sale luminoase și sfințitoare, în noi și în jurul nostru. De aceea, la Botez se cere: “Haină luminoasă, dă-mi mie, Dătătorule de lumină“. Haina luminoasă este harul iubirii lui Hristos, Care Se bucură de cel ce devine creștin și Îi poartă numele. Haina luminoasă este “harul Domnului nostru Isus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Duhului Sfânt” (cf. II Cor. 13, 13). Când cerem și primim harul Domnului nostru Isus Hristos, dragostea milostivă a lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh, sufletul nostru este îmbrăcat cu haină de nuntă. Când însă uităm de Preasfânta Treime, când nu ne mai rugăm, când nu mai ascultăm cuvântul Evangheliei lui Hristos, când păcătuim cu gândul, cu vorba și cu fapta, atunci haina luminoasă primită la Botez se întunecă și se urâțește.Ca să redobândim această haină luminoasă de nuntă dăruită nouă la Botez, pentru a participa la ospățul euharistic, trebuie să ne pocăim de păcate și să alungăm întunericul din gândurile noastre, din cuvintele noastre și din faptele noastre, înlocuindu-le cu gânduri bune, cuvinte și fapte ale credinței pline de harul Mântuitorului Isus Hristos, de dragostea milostivă a lui Dumnezeu Tatăl, de lumina Duhului Sfânt. Iar toate acestea se realizează mai ales prin rugăciune și spovedanie, considerată a fi un Botez al lacrimilor. De aceea, fețele oamenilor care se roagă mult se luminează, iar unii dintre marii rugători s-au învrednicit încă din lumea aceasta să vadă sau chiar să fie văzuți îmbrăcați în lumina necreată a harului, în slava care s-a arătat pe muntele Tabor când Hristos Domnul S-a schimbat la Față “arătând ucenicilor slava Sa pe cât li se putea“.
Așa, de pildă, a fost văzută Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla rugându-se noaptea în pădure, îmbrăcată în lumină. Asemănătoare a fost experiența Sfântului Simeon Noul Teolog și a multor sfinți rugători isihaști. Încă din lumea aceasta ei au primit haina luminii neînserate, neapuse, pe care o dăruiește Duhul Sfânt sufletelor care se unesc cu Dumnezeu prin rugăciune, prin Sfintele Taine și prin fapte bune primind harul luminos al Preasfintei Treimi. Deci, haina luminoasă a sufletului credincios și curat este însăși prezența harică a lui Dumnezeu în oameni. De aceea, Sfântul Apostol Pavel spune că în timp ce omul din afară trece (îmbătrânește), omul cel dinăuntru se înnoiește (cf. II Cor. 4, 16). De asemenea, Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă zicând: “Îmbrăcați-vă, dar, ca aleși ai lui Dumnezeu, sfinți și preaiubiți, cu milostivirile îndurării, cu bunătate, cu blândețe, cu îndelungă răbdare” (Col. 3, 12). Acestea sunt roade ale lucrării Sfântului Duh în om (cf. Gal. 5, 22-23).
Să ne ajute Bunul Dumnezeu să ne pregătim haina noastră de nuntă cerească, pregustată acum în Sfânta Euharistie, să o curățim de răutatea păcatelor prin pocăință, prin spovedanie, să o luminăm prin rugăciune, prin împărtășirea cu Sfintele Taine, prin bunătatea milosteniei, a ajutorării săracilor, bolnavilor, orfanilor, bătrânilor, a tuturor celor pe care Dumnezeu îi cheamă la mântuire, chiar dacă ei nu se consideră niciodată vrednici de o cinste atât de mare. O mulțime de oameni simpli se mântuiesc mai ales prin smerenie, considerându-se nevrednici de a fi lăudați sau aleși de Dumnezeu. Și totuși, pentru că au îmbrăcat sufletul lor cu haina luminoasă a credinței, a smereniei, a răbdării, a bunătății sufletului, Dumnezeu Preamilostivul îi cheamă la nunta cerească a Fiului Său spre slava iubirii Preasfintei Treimi și spre bucuria Sfinților. Amin!