Predici

În prima zi a săptămânii, Maria Magdalena a mers în zori, când era încă întuneric, la mormânt şi a văzu piatra luată de pe mormânt… S-a dus la Simon Petru şi la celălalt ucenic pe care îl iubea Isus, şi le-a zis: “L-au luat pe Domnul din mormânt şi nu ştim unde l-au pus”… A ieşit deci Petru şi celălalt ucenic şi au mers la mormânt… Simon Petru a intrat în mormânt şi s-a uitat la giulgiurile puse jos; iar linţoliu care fusese pe capul lui nu era pus împreună cu giulgiurile, ci deoparte, înfăşurat într-un loc. Atunci a intrat şi celălalt ucenic… şi a văzut şi a crezut. Deoarece încă nu ştiau Scriptura că El trebuia să învie din morţi. (In 20,1-9)

În acest fragment al Evangheliei care se citeşte în Duminica Preaslăvită a Învierii Domnului, sf. Ioan rezumă primele şi cele mai vechi mărturii ale Evenimentului fără seamăn: descoperirea mormântului gol de către femeile mironosiţe şi de către apostolul Petru. Mormântul gol a fost în sine o mărturie a Învierii. Oricine l-ar fi descoperit astfel puteau avea orice reacţie (spaimă, nedumerire…), dar nu ucenicii. Amintirea prevestirilor făcute de Isus pe când încă mai trăia ar fi trebuit să îi ajute ca în faţa acestui mormânt gol ei să întrezărească acel ceva pe care orice minte raţională îl refuză după cele petrecute în Vinerea Mare: Învierea.

În realitate lucrurile nu au stat chiar aşa, conform sf. Ioan. În cele câteva episoade ale capitolului 20 evanghelistul creează o adevărată tipologie a multiplelor moduri în care ucenicii acced la credinţa în Înviere: Maria Magdalena îl va găsi la capătul unui drum care o va sili să părăsească vechea percepţie faţă de Învăţătorul ei şi să accepte Noutatea petrecută în Cristos; Petru, deşi protagonist principal al celor mai importante evenimente din viaţa lui Isus, va avea nevoie de Întâlnirea aducătoare de Pace şi de Duh Sfânt. Doar ucenicul pe care îl iubea Isus a fost cu în pas înaintea tuturor: iubirea lui mare faţă de Mântuitor (tradusă în text prin sosirea mai rapidă la mormânt) i-a deschis o cale în chiar esenţa Învierii. Doar privire lui a reuşit să vadă dincolo de un mormânt gol, de giulgiu părăsit şi de linţoliul împăturit cu grijă ceea ce ochiul de carne nu e în stare să vadă.

Petru, deschizându-şi gura, a spus: “Voi ştiţi ce s-a petrecut în toată Iudeea, începând cu Galileea, după botezul propovăduit de Ioan, cum Dumnezeu l-a uns cu Duhul Sfânt şi cu putere pe Isus din Nazaret, care a trecut pretutindeni făcând bine şi vindecând pe toţi cei stăpâniţi de diavol, pentru că Dumnezeu era cu El. Şi noi suntem martori pentru tot ce a făcut El în ţara iudeilor şi în Ierusalim. Pe Acela pe care ei l-au omorât atârnându-l pe lemn, Dumnezeu l-a înviat a treia zi şi i-a dat să se arate… (Fap 10,34.37-43)

Acea “întâlnire” cu Cristos de după Înviere i-a dat apostolului Petru nu doar curajul de a predica cu convingere Evenimentul fără seamăn, ci mai ales capacitatea de a vedea într-o nouă lumină toate cuvintele şi înfăptuirile Lui. Dar mai presus decât toate acestea Duhul Rusaliilor i-a dezvăluit sfântului Petru cine este “artizanul” din umbră al lucrării de iubire revelate în Cristos: Dumnezeu. Numai prin Dumnezeu misterul din viaţa lui Cristos (şi a noastră) capătă sens.

pr. Şerban Tarciziu Ritul latin