Start > Ritul bizantin > Sfânta Cruce – semnul iubirii care învinge păcatul și moartea

Sfânta Cruce – semnul iubirii care învinge păcatul și moartea

18 October 2010
7,437 afișări

Autor: PF Daniel Ciobotea
Copyright: Ziarul Lumina
Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci

Sfânta Evanghelie a Duminicii dinaintea Înălțării Sfintei Cruci face o legătură între șarpele care a fost înălțat de către Moise în pustie și înălțarea pe Cruce a Mântuitorului Iisus Hristos. Se știe că în timp ce poporul evreu traversa pustia, mulți oameni mureau fiindcă erau atacați de șerpi veninoși. Atunci Dumnezeu i-a spus lui Moise să înalțe un șarpe de aramă și oricine se va uita la șarpele de aramă, înălțat în pustie, se va vindeca. Această vindecare a oamenilor care erau mușcați de șerpi era o preînchipuire a Crucii Mântuitorului Iisus Hristos. În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: “Nu vedeți potrivirea chipului cu adevărul? Atunci evreii au scăpat de moarte, dar de o moarte temporală; acum credincioșii sunt scăpați de moartea veșnică. Atunci șarpele înălțat în aer vindeca mușcăturile șerpilor; Iisus vindecă rănile pe care le face dragonul duhovnicesc (diavolul). Acolo, cel ce privea cu ochii trupului era vindecat; aici cel ce vede cu ochii sufletului se ușurează de toate păcatele sale. Acolo spânzura un chip de aramă, care reprezenta un șarpe; aici trupul Domnului pe care l-a format Duhul Sfânt. Acolo, un șarpe mușca și un șarpe vindeca; aici moartea biruiește moartea și moartea dăruiește viață” (Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentar la Evanghelia de la Ioan, omilia 27, 2; trad. în limba română de diacon Gheorghe Băbuț, Ed. Pelerinul Român, Satu Mare, 1997, p. 129).

În Antichitate crucea era un instrument de tortură și de ocară pentru răufăcători. Dar Mântuitorul Iisus Hristos, primind a fi răstignit pe cruce din iubire pentru oameni și luând asupra Sa păcatele lumii, a transformat crucea din instrument de ocară și de tortură în simbol al iubirii de viață făcătoare. Prin moartea Sa, Hristos Domnul a biruit păcatul și moartea, iar prin Învierea Sa din morți a arătat slava Crucii ca fiind slavă a iubirii Sale jertfelnice, sfințitoare și de viață făcătoare. De aceea, cântăm noi în fiecare Duminică: “Iată, prin cruce, a venit mântuire la toată lumea“.

Transformarea morții lui Hristos în viață veșnică arată și transformarea Crucii din

instrument de tortură sau de ocară în izvor de mântuire, de viață veșnică. Evanghelia ne spune că “atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (In. 3, 16).

Apoi Iisus spune că “Dumnezeu nu a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să se mântuiască prin El” (In. 3, 17). Așadar, vedem că Sfânta Cruce arată cât de mult a iubit Dumnezeu lumea. Sfânta Cruce este semnul iubirii nesfârșite și mai presus de înțelegere a lui Dumnezeu față de oameni, o iubire care respectă libertatea omului chiar și atunci când omul Îl respinge pe Dumnezeu sau nu Îl primește. Crucea Mântuitorului Iisus Hristos reprezintă iubirea lui Dumnezeu arătată oamenilor într-o lume plină de ură și de violență. De fapt, Hristos a fost răstignit pe cruce, ca urmare a invidiei, a urii și a violenței mai-marilor cărturarilor și fariseilor, care Îl invidiau și Îl urau pe Iisus tocmai pentru că mulțimile Îl iubeau pe El, credeau în El și Îl urmau.

La răstignirea Mântuitorului Iisus Hristos au participat și păgânii, adică soldații romani, care ocupaseră Țara Sfântă și erau conduși de procuratorul Ponțiu Pilat. Dar atât de mare a fost iubirea lui Dumnezeu arătată în Mântuitorul Iisus Hristos, încât El nu a răspuns la ură cu ură, la răutate cu răutate, la dispreț cu dispreț, ci S-a smerit și a răbdat umilința și suferința până la moarte, și încă moartea pe cruce, destinată tâlharilor sau răufăcătorilor. Ca Dumnezeu atotputernic, Iisus Hristos putea oricând să nimicească pe vrăjmașii Săi, dar nu a răspuns la răutate cu răutate, ci a zis: “Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac!” (Lc. 23, 34). Această putere a iubirii jertfelnice, de a ierta, în loc de a te răzbuna, de a birui răul cu binele, este iubirea smerită a lui Hristos.

Smerenia împreună cu răbdarea îndelungă a Mântuitorului Iisus Hristos, arătată pe Cruce, face din Sfânta Cruce armă nebiruită și semn de înfricoșare pentru demoni, care sunt mândri și răi. Smerenia Lui și bunătatea Lui îi înfricoșează pe demonii mândri și răi. În acest sens, spune Sfântul Apostol Pavel, în epistola către Coloseni, că Hristos Domnul a dezbrăcat (dezvăluit, demascat) puterile diavolești și le-a țintuit pe Cruce (cf. Col. 2, 14-15), adică demonii, care au îndemnat pe oamenii răi să Îl răstignească pe Hristos, au fost biruiți prin smerenia și răbdarea Mântuitorului Iisus Hristos, prin iubirea Sa jertfelnică și mai presus de înțelegere.

Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe unicul Său Fiu L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (In. 3, 16). Iubirea aceasta a lui Dumnezeu, Care Îl trimite pe unicul Său Fiu într-o lume bolnavă de păcat, de ură și de răutate pentru a o vindeca de păcat și moarte, este iubire mântuitoare și făcătoare de viață. Întrucât Hristos Cel care a murit pe cruce a fost fără de păcat, moartea ca plată a păcatului nu a putut să-L stăpânească, iar El a biruit cu moartea Sa puterea morții înviind din mormânt.

În noaptea de Paști, noi ridicăm cu ambele mâini Sfânta Cruce în văzul tuturor, adăugăm lumânarea de Înviere la ea și spunem: “Hristos a Înviat!“, apoi ni se răspunde: “Adevărat a Înviat!”, deoarece Hristos Cel răstignit este Hristos Cel Înviat, Care și după moartea Sa poartă în trupul Său semnele Crucii, adică semnele cuielor din mâini și picioare, precum și semnul lăsat de lancea care L-a străpuns.

Semnele Crucii rămân veșnic în trupul Mântuitorului Iisus Hristos, Cel Înviat și Înălțat la ceruri, pentru a ne arăta cât de mult ne-a iubit El pe noi și S-a dăruit nouă, ca pe noi să ne ridice la ceruri. De aceea, Sărbătoarea Înălțarea Sfintei Cruci, ca cinstire a Sfintei Cruci, este preamărirea iubirii jertfelnice, a iubirii smerite, singura iubire pe care Dumnezeu o prețuiește. El nu prețuiește iubirea posesivă și mândră, ci iubirea smerită, care deschide sufletul omului spre a iubi pe Dumnezeu și pe semeni.

Evanghelia de astăzi ne mai spune că “Dumnezeu nu a trimis pe Fiul Său în lume ca să osândească, ci ca lumea să se mântuiască prin El” (In. 3, 17). Deci, Mântuitorul vine să mântuiască, nu să osândească lumea. El vine să cheme, să vindece pe cei bolnavi, să hrănească pe cei săraci, să îndrepte pe cei rătăciți, să ridice pe cei păcătoși și căzuți, vine să dăruiască viață adevărată.

Crucea este lumină și binecuvântare spre mântuire. Crucea este semnul credinței în iubirea lui Dumnezeu, iubire mai tare decât moartea. De aceea, noi am făcut din Cruce semnul mântuirii, iar când spunem “Doamne, ajută-ne”, “Doamne, mântuiește-ne”, “Doamne, miluiește-ne”, ne însemnăm cu Sfânta Cruce, deoarece ea este semnul iubirii Preasfintei Treimi pentru noi.

De aceea, și biserica este construită sub formă de cruce, iar pe turlele ei se află o cruce, care ne amintește de iubirea lui Hristos pentru noi.

Să ne ajute bunul Dumnezeu ca să îl iubim pe Hristos Domnul mai mult, ori de câte ori vedem Sfânta Lui Cruce, pe biserică și în biserică, la margine de drum, pe morminte sau lângă o fântână. Oriunde vedem Sfânta Cruce, să ne aducem aminte cât de mult ne iubește Dumnezeu pe noi și așteaptă răspunsul nostru.

Purtăm crucea cu lănțișor la gât de când suntem botezați, ne însemnăm cu semnul Sfintei Cruci dimineața când ne trezim din somn, seara când ne culcăm, înainte de masă și după masă. Mamele noastre făceau semnul Sfintei Cruci peste pâinea care urmează să intre în cuptor, iar țăranii noștri încrustau semnul Sfintei Cruci pe poarta lor, ca să intre pe ea în curte sau în casă ca într-o biserică, ca într-un loc sfințit, prin rugăciune și fapte bune. Noi așezăm crucea la margine de drum sau la răscruce de drumuri, ca să ne aducem aminte de Mântuitorul Iisus Hristos, Cel Care a zis: “Eu sunt Calea, Adevărul și Viața” (In. 14, 6).

Când vedem Sfânta Cruce lângă un izvor sau lângă o fântână sau pe acoperișul fântânii, ne aducem aminte de Hristos Cel Care a zis: “Eu sunt Apa cea vie. Cine bea din Apa aceasta nu va înseta niciodată” (cf. In. 4,14). Această apă este harul lui Hristos prezent în noi prin lucrarea Sfântului Duh. Sfânta Cruce stă de strajă și la mormintele celor adormiți în Domnul, pentru a ne aminti că rugăciunea noastră pentru ei este mai tare decât moartea. Noi iubim astfel pe cei dragi ai noștri trecuți la Domnul ori de câte ori îi pomenim în rugăciune ori săvârșim un parastas în amintirea lor, dăm de pomană săracilor în numele lor sau sădim flori pe mormintele lor și le îngrijim mormintele lor. Crucea iubirii duhovnicești care este mai tare decât moartea și a bucuriei învierii stă de veghe pe mormintele celor dragi ai noștri, părinți, frați și cunoscuți, care au trecut la Domnul, întrucât noi așteptăm învierea morților și viața veșnică. Crucea de pe mormintele lor ne spune că ne vom întâlni cu ei, în iubirea Preasfintei Treimi. Cine L-a iubit pe Dumnezeu în lumea aceasta Îl va iubi și în veșnicie, pentru că și Dumnezeu ne iubește veșnic.

Iată cât de prezentă este iubirea jertfelnică a Mântuitorului nostru Iisus Hristos în viața noastră, prin semnul Sfintei Cruci. Aceasta ne îndreptățește și ne îndeamnă să cinstim Sfânta Cruce, să ne însemnăm cu semnul Sfintei Cruci, ca iubirea lui Dumnezeu să ne ocrotească, să ne dăruiască sănătate, să ne ferească de primejdii, de accidente, de rătăciri, să ne scape de întâmplarea cea rea și să ne păzească de toți vrăjmașii văzuți și nevăzuți. Simțind noi că din Crucea lui Hristos vine bucuria Învierii, ne vom ruga mai mult în fața Sfintei Cruci, vom merge mai des la biserica din parohie sau mănăstire, deoarece biserica este purtătoare a luminii și harului Sfintei Cruci spre slava lui Dumnezeu și spre a noastră mântuire. Amin!

Ritul bizantin