Arhive

Arhiva pentru ritul ‘Ritul bizantin’

În tainele Învierii

4 April 2007

Faptul de neînlăturat și tulburător al morții – brutal sau blând, cum s-ar petrece el – pare de nepătruns, deși este la fel de vechi ca și viața însăși. Religii, științe și filozofii l-au abordat mereu, cu mai puțină sau cu mai multă competență, el însă a rămas la fel de insuficient pătruns de mintea […]

Ritul bizantin

Bucuria Floriilor

29 March 2007

Sărbătorim astăzi intrarea triumfală a lui Isus în Ierusalim. Ne amestecăm și noi printre cei care îl însoțesc pe Isus, avem și noi ramuri în mână cu care îl salutăm pe Isus, cântăm și noi “Osana!”, simțim cu toții bucuria acestei sărbători. Și cu toate acestea nu putem să facem ca gândurile noastre să nu […]

Ritul bizantin

Cel care vine

29 March 2007

“Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului” (Ioan 12,13). În Duminica Floriilor, dragi credincioși, Sfânta noastră Biserică ne amintește de intrarea regească a lui Isus în Ierusalim. Această intrare, conform Scripturii, a avut loc exact cu șase zile înainte de Paștele evreiesc: “cu șase zile înainte de Paști, Isus a venit în Betania” (Ioan […]

Ritul bizantin

Duminica Floriilor

29 March 2007

Intrarea în Ierusalim În urma repetatelor invazii și ocupări ale Țării Sfinte de către puterile străine, poporul lui Israel a cunoscut un dureros proces de părăsire a solului natal: unii de teama persecuțiilor, alții în căutarea unui trai mai bun, în alte locuri, prin străini. Grupele, mai mari sau mai restrânse, de iudei statorniciți în […]

Ritul bizantin

Superioritatea creștinului

22 March 2007

Atunci când Isus le spune ucenicilor săi: “Că și Fiul Omului n-a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească și să-și dea sufletul răscumpărare pentru mulți” (Marcu 10,45), recurge la motivul răscumpărării prezent în Isaia 43, 3-4. Acolo ni se spun următoarele: “Că Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, Sfântul lui Israel, […]

Ritul bizantin

Slujitorii primii!

22 March 2007

Dragi frați întru Cristos, am ajuns la a cincea duminică din Post, apropiindu-ne și mai mult de patima și învierea Domnului nostru. Timpul trece repede. Ochii dușmanilor sufletului nostru sunt ațintiți asupra noastră. Să ne amintim de cuvintele spuse de Isus discipolilor: “De ce dormiți? Sculați-vă și vă rugați, ca să nu intrați în ispită” […]

Ritul bizantin

Puterea credinței

16 March 2007

Evanghelia acestei duminici, care ne vorbește despre vindecarea celui posedat, este o evanghelie ce ne reamintește și necesitatea de a avea credință pentru a putea săvârși minuni. Și adeseori noi oamenii vrem câte o minune în viața noastră. Credința noastră, care este un dar din partea lui Dumnezeu, nu trebuie să fie extraordinar de mare. […]

Ritul bizantin

Vindecarea tânărului îndrăcit

15 March 2007

Cât de îndurerați trebuie să fie un tată sau o mamă să își vadă copilul suferind fără rațiune. Să sufere dureri și confuzie – pentru ce? Unde este Dumnezeu în situația noastră dificilă – ne întrebăm poate adesea. Unde este Dumnezeu în toată această durere și confuzie? Astăzi am ajuns la a patra duminică din […]

Ritul bizantin

Venerarea Sfintei Cruci

9 March 2007

Înaintea noastră se află Crucea. Aceasta este Crucea lui Cristos. Dar pe Golgota mai existau două cruci: Cristos în mijloc și doi tâlhari răstigniți de-a stânga și de-a dreapta lui. Pe Cruce Cristos s-a jertfit pe Sine pentru răscumpărarea întregii lumi. Dar cei răstigniți cu El ce au răscumpărat? Delictele lor, că doar erau tâlhari. […]

Ritul bizantin

Crucea, simbolul iubirii

7 March 2007

“Oricine voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8,34), sunt cuvinte pe care le găsim în evanghelia acestei duminici, evanghelie care ne vorbește despre purtarea crucii. Această evanghelie este una pe care noi o cunoaștem destul de bine. În momentele de încercare, mai ales, […]

Ritul bizantin