Start > Ritul bizantin > Venerarea Sfintei Cruci

Venerarea Sfintei Cruci

9 March 2007
1,684 afișări

Autor: IPS Andrei Rymarenko
Traducere: Radu Capan
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a III-a din Post (a Sfintei Cruci)

Înaintea noastră se află Crucea. Aceasta este Crucea lui Cristos. Dar pe Golgota mai existau două cruci: Cristos în mijloc și doi tâlhari răstigniți de-a stânga și de-a dreapta lui. Pe Cruce Cristos s-a jertfit pe Sine pentru răscumpărarea întregii lumi. Dar cei răstigniți cu El ce au răscumpărat? Delictele lor, că doar erau tâlhari.

Cum au ajuns tâlhari? Într-o vreme erau doi copii nevinovați și poate se și jucau împreună. Era perioada luminoasă a copilăriei. Mai apoi au simțit, după cum simțim fiecare dintre noi, două forțe opuse influențându-i: una bună și una rea. Iar voința lor a trebuit să aleagă una sau alta. Mai întâi au oscilat, dar apoi, pentru că răul părea mai atrăgător, au început să îl accepte în viețile lor. Conștiința lor s-a opus la început, dar apoi au fost cuceriți de rău, trecând complet de partea lui. La nivelul sentimentelor, apoi la nivelul faptelor, acțiunile lor ducându-i pe cruce, la condamnarea la moarte. Și iată-i acum pe moarte. Nu doar orele ci și minutele le sunt numărate. Iar între ei este Domnul, murind de asemenea pe Cruce. Unul dintre tâlharii răstigniți l-a ocărât pe Isus. Dar celălalt, dimpotrivă, la redus la tăcere pe cel care vorbea urât și i-a spus lui Isus: “Pomenește-mă, Doamne, când vei veni în împărăția Ta. Și Isus i-a zis: Adevărat grăiesc ție, astăzi vei fi cu Mine în rai” (Luca 23,42-43).

Cristos a murit primul și apoi cei doi hoți. Pe chipul celui care l-a ocărât pe Domnul era întipărită grimasa blasfemiei, și râsul lui Mefistofel se auzea deasupra crucii lui. Acest râs era înspăimântător și triumfător. Da, aceasta a fost victoria finală a puterii răului asupra acestui suflet. Dar deasupra crucii tâlharului pocăit plutea o pace triumfătoare și un fel de strălucire de bucurie. Și în acest timp, sufletul lui, strălucitor și curat, spălat de suferințe și de căință, a intrat în Paradis. Cu bucurie și uimire au privit corurile de îngeri la acest prim suflet care a intrat în Paradis, sufletul primului sfânt al Noului Testament, spălat de Sângele lui Cristos – sufletul unui tâlhar.

Acum ne-am adunat aici în biserică înaintea Crucii lui Cristos. În ochii judecății umane nu suntem călcători de lege sau criminali. Dar stăm oare la fel de bine și în fața Judecății lui Dumnezeu? Nu. Cu toții am călcat și călcăm poruncile lui Dumnezeu. Și dacă este așa, înseamnă că suntem călcători de lege. Dacă până acum nu am comis crime vizibile, aceasta este doar pentru că Harul lui Dumnezeu și Îngerii noștri păzitori nu ne-au lăsat. Dar dacă am fi fost lăsați singuri, numai Dumnezeu și conștiința noastră știu ce ni s-ar fi putut întâmpla. Și ce se mai poate întâmpla dacă Dumnezeu ne-ar părăsi. Să ne examinăm cu sinceritate conștiințele, și acestea ne vor răspunde că, potrivit Judecății lui Dumnezeu, nu suntem mai buni decât tâlharul, poate chiar mai răi. Suferințele lui pe cruce au răscumpărat atât de mult. Și noi, cum ne putem răcumpăra greșelile? El a fost un tâlhar înțelept, dar noi… noi trăim nepăsători și ne gândim că vom trăi neîncetat. Dar anii, lunile, săptămânile și poate zilele și chiar orele noastre sunt numărate. Și vom avea în ultimul moment pocăința pe care el a avut-o? Dacă vom avea atunci o altă dispoziție sufletească, opusă acesteia? Să ne ferească Domnul de aceasta!

Acum, apropiindu-ne și sărutând Crucea, să spunem cu tâlharul înțelept: “Pomenește-mă, Doamne, în împărăția Ta.” S-ar putea să nu mai avem alt minut în care să o facem. Să folosim deci acest minut pe care Domnul ni-l dă: “Crucea Ta, Doamne, o venerăm, și Sfântă Învierea ta o preamărim.”

Ritul bizantin