Start > Ritul bizantin > Puterea credinței

Puterea credinței

16 March 2007
1,709 afișări

Autor: pr. Vasile Florea
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a IV-a din Post

Evanghelia acestei duminici, care ne vorbește despre vindecarea celui posedat, este o evanghelie ce ne reamintește și necesitatea de a avea credință pentru a putea săvârși minuni. Și adeseori noi oamenii vrem câte o minune în viața noastră. Credința noastră, care este un dar din partea lui Dumnezeu, nu trebuie să fie extraordinar de mare. Este suficient ca ea să fie cât un grăunte de muștar, așa cum ne spune evanghelia. Ce înseamnă aceasta? Că ea trebuie să fie densă, tare, fără urmă de îndoială și teamă. O astfel de credință ne umple sufletul de speranță și se manifestă prin iubire. Credința este o virtute esențială pentru orice creștin. Viața creștinului se naște, se hrănește și trăiește din credință. Nimeni nu-și poate îndrepta viața dacă nu are credință. Prin urmare creștinul fără de credință este mort față de cer. Iată de ce este necesar să ne cunoaștem credința. Este necesar să cunoaștem adevărurile de credință, să cunoaștem învățătura bisericii cu privire la credință și să ne rugăm pentru ca Dumnezeu să ne întărească credința. Fiind credința dar al lui Dumnezeu, ea este dăruită tuturor, dar nu poate pătrunde în multe suflete din pricina piedicilor pe care le întâlnește din partea omului. În lupta noastră cu ispitele diavolului avem nevoie tocmai de această credință care să ne poată ajuta să trecem cu bine peste ele.

Ne propunem cu toții să ne îndreptăm viața, dar nu reușim să împlinim acest lucru. Poate se întâmplă aceasta și pentru că nu credem că stă în puterea noastră să realizăm ceea ce ne propunem. Și nouă ne spune astăzi Isus: “De poți crede, toate sunt cu putință celui ce crede” (Marcu 9,23). Iată așadar că să credem sau să nu credem stă în puterea noastră. Putem spune și noi asemenea tatălui celui posedat din evanghelia de astăzi “Cred, Doamne! Ajută necredinței mele”, doar dacă suntem suficient de umili. Pentru a putea da un astfel de răspuns trebuie să existe o legătură permanentă între noi și Dumnezeu. Existând această legătură și răspunsurile noastre vor fi inspirate de Dumnezeu și vor fi adevărate mărturii de credință.

Cum putem păstra această legătură cu Dumnezeu? Prin rugăciune, post și sacramente. Prin rugăciune pentru că ea ne ajută să vorbim cu Dumnezeu. Rugăciunea permite sufletului să respire și astfel sufletul este capabil să trăiască. Prin post întrucât este necesar ca dezordinea cauzată de concupiscență să fie reordonată, iar echilibrul spirit-trup să fie restabilit. Ori postul tocmai acest lucru îl realizează. Prin renunțarea de bună voie la plăceri permise nu facem altceva decât să ne întărim voința, să stăpânim prin puterea spiritului ceea ce este material și pământesc în noi, murind pentru cele pământești dar trăind pentru cer. Prin sacramente întrucât ele sunt semnul vizibil al harului invizibil. Prin primirea sacramentelor harul vine și lucrează în noi ușurându-ne, ba chiar realizând convertirea noastră. Iată așadar câteva căi propuse de evanghelie care sunt la îndemâna noastră pentru a putea spori în credință. Aceasta este calea care ne duce și pe noi la înviere. Dar așa cum Isus până la înviere a trecut prin patimă și moarte, la fel și noi avem de trecut prin suferințe și moarte pentru a învia.

Dumnezeu se servește de diferite metode pentru a-l pune pe om față în față cu el însuși. Doar fiind față în față cu propria viață omul reușește să-și pună întrebări asupra sensului existenței sale. Iar în momentul în care își pune astfel de întrebări el a pornit în căutarea lui Dumnezeu care îl așteaptă pentru a-l conduce la viața deplină. Omul trebuie să înțeleagă că este stăpânul universului și al lucrurilor materiale și nu sclavul lor. Omul trebuie să înțeleagă că este chemat la demnitatea de fiu al lui Dumnezeu și deci este chemat la iubire și la împărtășirea acestei iubiri. Împărtășind iubirea ne facem colaboratori ai lui Dumnezeu, ne desăvârșim noi înșine și ajutăm și pe ceilalți să ajungă la desăvârșire. Iar acesta este scopul pentru care am fost creați, aceasta este menirea noastră de oameni, dar mai ales de creștini. Amin.

Ritul bizantin