Start > Ritul bizantin > Cel care vine

Cel care vine

29 March 2007
1,349 afișări

Autor: pr. George Dimopoulos
Traducere: Oana Capan
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica Floriilor

“Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului” (Ioan 12,13).

În Duminica Floriilor, dragi credincioși, Sfânta noastră Biserică ne amintește de intrarea regească a lui Isus în Ierusalim. Această intrare, conform Scripturii, a avut loc exact cu șase zile înainte de Paștele evreiesc: “cu șase zile înainte de Paști, Isus a venit în Betania” (Ioan 12,1). Intrarea triumfală a Domnului în Ierusalim a fost profețită cu 745 de ani înainte de către proorocul Zaharia: “Bucură-te foarte, fiica Sionului, veselește-te, fiica Ierusalimului, căci iată Împăratul tău vine la tine drept și biruitor; smerit și călare pe asin, pe mânzul asinei” (Zaharia 9,9). În întreg Vechiul Testament nu există nici un profet care să nu menționeze, care să nu profețească cel puțin un eveniment din viața și/sau activitatea Domnului nostru.

Cristos vine de bunăvoie la Ierusalim, motivația Sa fiind aceea declarată în rugăciunea Sa: “Părinte, a venit ceasul! Preaslăvește pe Fiul Tău, ca și Fiul să Te preaslăvească” (Ioan 17,1). În alte momente din ministerul Său public când se afla în fața morții, Isus pleca din acel loc. Dar acum El vine să își întâlnească față în față dușmanii. Acest lucru trebuie să slujească drept exemplu pentru noi: să nu ne ghemuim de frică înaintea dușmanilor Evangheliei, ci să îi înfruntăm cu curaj.

Înainte ca procesiunea triumfală să se îndrepte spre Ierusalim, Isus s-a oprit la casa prietenului Său Lazăr, pe care îl înviase din morți. La masă două persoane au ieșit în evidență prin comportamentul lor: Maria, sora lui Lazăr, și Iuda, discipolul lui Isus, numit și Iscarioteanul. Maria, simțind oarecum că slujirea lui Isus pe pământ se apropia de sfârșit, a luat “o litră cu mir de nard curat, de mare preț, a uns picioarele lui Isus și le-a șters cu părul capului ei”. Casa s-a umplut imediat de parfumul plăcut al mirului. Iuda, însă, întotdeauna conștient de valoarea financiară a tuturor lucrurilor, a dezaprobat actul pios al Mariei, acuzând-o de risipirea la ceea ce “se putea vinde scump, iar banii să se dea săracilor” (Matei 26,9). Îl vedem atunci pe Isus în rolul Său de Apărător al săracilor și al celor oprimați. Ioan Gură de Aur remarcă faptul că aici pietatea lui Iuda este cu siguranță ipocrită, la fel ca și condamnarea de către el a Mariei. Sf. Paul ne spune că Satana însuși se transformă într-un înger al luminii (2Corinteni 11,14).

Iuda nu reușește să ascundă motivația sa reală; i-ar fi plăcut să fure mirul și să îl vândă pentru profitul său personal. Mulți dintre noi astăzi suntem vinovați de acest păcat al lui Iuda, în particular cei care ar lipsi biserica de podoabele ei liturgice, condamnându-le ca pe un lux. Nu că ar fura ei de la biserică; dar ori de câte ori este nevoie de un nou potir pentru Sfânta Împărtășanie ei vor obiecta că banii sunt irosiți nebunește, la fel ca în cazul ornatelor, al icoanelor, al cărților liturgice. Orice sumă de bani cheltuită în scopuri religioase, și în special pentru a-i aduce pe alții la credința mântuitoare în Cristos, este, potrivit acestor oameni, irosită. Ar fi de prisos să analizăm starea spirituală a acestor suflete avare.

În timp ce se afla în casă, o mulțime mare din Ierusalim s-a adunat afară. Ei doreau să îl întâlnească pe Domnul nostru; doreau de asemenea să îl vadă pe Lazăr, despre care auziseră că Isus îl înviase (ceea ce era adevărat). Acești oameni erau simpli și direcți în cuvintele și comportamentul lor. Însă și treceau cu ușurință dintr-o parte în alta. Deoarece aceiași oameni care l-au întâmpinat pe Domnul nostru cu ramuri de măslin, și au strigat “Osana Fiul lui David”, peste câteva zile urmau să ceară sângele lui Isus, și eliberarea lui Baraba în locul lui Cristos. Câtă obrăznicie; ce decădere totală! Să prefere un hoț în locul Fiului întrupat al lui Dumnezeu, care i-a vindecat pe bolnavii lor și i-a înviat pe morții lor. Și totuși istoria este plină de astfel de exemple. Cei buni sunt condamnați; cei fără rușine sunt ridicați în slăvi. Isus a intrat cu umilință în Ierusalim, permițând mulțimii să facă așa cum dorește pentru ca să se împlinească Scriptura. Ioan Gură de Aur contrapune intrarea lui Cristos cu aceea a unui erou militar victorios, subliniind umilința supremă, marea blândețe a Fiului lui Dumnezeu. Discipolii înșiși nu au înțeles aceste evenimente până când nu au fost iluminați de Duhul Sfânt, în ziua Rusaliilor.

Preaiubiților, cum îl vom primi astăzi pe Cristos? A-l ignora este totuna cu a-l respinge. El nu ne cere să îl întâmpinăm cu ramuri de palmieri; cere doar o inimă plină de căință. El caută astăzi să intre, nu în Ierusalim, ci în sufletele noastre. Să Îl acceptăm ca pe Mântuitorul nostru; nu a dus El pe cruce păcatele noastre? Să îl acceptăm ca pe Învingătorul morții, și să domnim cu El în viața veșnică. “Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului”. Amin!

Ritul bizantin