Predici

“Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului” (Ioan 12,13).

În Duminica Floriilor, dragi credincioşi, Sfânta noastră Biserică ne aminteşte de intrarea regească a lui Isus în Ierusalim. Această intrare, conform Scripturii, a avut loc exact cu şase zile înainte de Paştele evreiesc: “cu şase zile înainte de Paşti, Isus a venit în Betania” (Ioan 12,1). Intrarea triumfală a Domnului în Ierusalim a fost profeţită cu 745 de ani înainte de către proorocul Zaharia: “Bucură-te foarte, fiica Sionului, veseleşte-te, fiica Ierusalimului, căci iată Împăratul tău vine la tine drept şi biruitor; smerit şi călare pe asin, pe mânzul asinei” (Zaharia 9,9). În întreg Vechiul Testament nu există nici un profet care să nu menţioneze, care să nu profeţească cel puţin un eveniment din viaţa şi/sau activitatea Domnului nostru.

Cristos vine de bunăvoie la Ierusalim, motivaţia Sa fiind aceea declarată în rugăciunea Sa: “Părinte, a venit ceasul! Preaslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preaslăvească” (Ioan 17,1). În alte momente din ministerul Său public când se afla în faţa morţii, Isus pleca din acel loc. Dar acum El vine să îşi întâlnească faţă în faţă duşmanii. Acest lucru trebuie să slujească drept exemplu pentru noi: să nu ne ghemuim de frică înaintea duşmanilor Evangheliei, ci să îi înfruntăm cu curaj.

Înainte ca procesiunea triumfală să se îndrepte spre Ierusalim, Isus s-a oprit la casa prietenului Său Lazăr, pe care îl înviase din morţi. La masă două persoane au ieşit în evidenţă prin comportamentul lor: Maria, sora lui Lazăr, şi Iuda, discipolul lui Isus, numit şi Iscarioteanul. Maria, simţind oarecum că slujirea lui Isus pe pământ se apropia de sfârşit, a luat “o litră cu mir de nard curat, de mare preţ, a uns picioarele lui Isus şi le-a şters cu părul capului ei”. Casa s-a umplut imediat de parfumul plăcut al mirului. Iuda, însă, întotdeauna conştient de valoarea financiară a tuturor lucrurilor, a dezaprobat actul pios al Mariei, acuzând-o de risipirea la ceea ce “se putea vinde scump, iar banii să se dea săracilor” (Matei 26,9). Îl vedem atunci pe Isus în rolul Său de Apărător al săracilor şi al celor oprimaţi. Ioan Gură de Aur remarcă faptul că aici pietatea lui Iuda este cu siguranţă ipocrită, la fel ca şi condamnarea de către el a Mariei. Sf. Paul ne spune că Satana însuşi se transformă într-un înger al luminii (2Corinteni 11,14).

Iuda nu reuşeşte să ascundă motivaţia sa reală; i-ar fi plăcut să fure mirul şi să îl vândă pentru profitul său personal. Mulţi dintre noi astăzi suntem vinovaţi de acest păcat al lui Iuda, în particular cei care ar lipsi biserica de podoabele ei liturgice, condamnându-le ca pe un lux. Nu că ar fura ei de la biserică; dar ori de câte ori este nevoie de un nou potir pentru Sfânta Împărtăşanie ei vor obiecta că banii sunt irosiţi nebuneşte, la fel ca în cazul ornatelor, al icoanelor, al cărţilor liturgice. Orice sumă de bani cheltuită în scopuri religioase, şi în special pentru a-i aduce pe alţii la credinţa mântuitoare în Cristos, este, potrivit acestor oameni, irosită. Ar fi de prisos să analizăm starea spirituală a acestor suflete avare.

În timp ce se afla în casă, o mulţime mare din Ierusalim s-a adunat afară. Ei doreau să îl întâlnească pe Domnul nostru; doreau de asemenea să îl vadă pe Lazăr, despre care auziseră că Isus îl înviase (ceea ce era adevărat). Aceşti oameni erau simpli şi direcţi în cuvintele şi comportamentul lor. Însă şi treceau cu uşurinţă dintr-o parte în alta. Deoarece aceiaşi oameni care l-au întâmpinat pe Domnul nostru cu ramuri de măslin, şi au strigat “Osana Fiul lui David”, peste câteva zile urmau să ceară sângele lui Isus, şi eliberarea lui Baraba în locul lui Cristos. Câtă obrăznicie; ce decădere totală! Să prefere un hoţ în locul Fiului întrupat al lui Dumnezeu, care i-a vindecat pe bolnavii lor şi i-a înviat pe morţii lor. Şi totuşi istoria este plină de astfel de exemple. Cei buni sunt condamnaţi; cei fără ruşine sunt ridicaţi în slăvi. Isus a intrat cu umilinţă în Ierusalim, permiţând mulţimii să facă aşa cum doreşte pentru ca să se împlinească Scriptura. Ioan Gură de Aur contrapune intrarea lui Cristos cu aceea a unui erou militar victorios, subliniind umilinţa supremă, marea blândeţe a Fiului lui Dumnezeu. Discipolii înşişi nu au înţeles aceste evenimente până când nu au fost iluminaţi de Duhul Sfânt, în ziua Rusaliilor.

Preaiubiţilor, cum îl vom primi astăzi pe Cristos? A-l ignora este totuna cu a-l respinge. El nu ne cere să îl întâmpinăm cu ramuri de palmieri; cere doar o inimă plină de căinţă. El caută astăzi să intre, nu în Ierusalim, ci în sufletele noastre. Să Îl acceptăm ca pe Mântuitorul nostru; nu a dus El pe cruce păcatele noastre? Să îl acceptăm ca pe Învingătorul morţii, şi să domnim cu El în viaţa veşnică. “Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului”. Amin!

pr. George Dimopoulos Ritul bizantin