Predici

Sărbătorim astăzi intrarea triumfală a lui Isus în Ierusalim. Ne amestecăm şi noi printre cei care îl însoţesc pe Isus, avem şi noi ramuri în mână cu care îl salutăm pe Isus, cântăm şi noi “Osana!”, simţim cu toţii bucuria acestei sărbători. Şi cu toate acestea nu putem să facem ca gândurile noastre să nu anticipeze ceea ce va urma să se întâmple în Săptămâna Mare. Ştim că în Săptămâna Patimilor, Isus nu va mai fi preamărit, ci dimpotrivă tratat cu ură, cu dispreţ, cu răutate extremă. Iată aşadar că această duminică a Floriilor este o sărbătoare, însă una în care suntem mai reţinuţi, tocmai pentru că ştim că în săptămâna care vine Isus va fi crucificat pentru noi. Este potrivit, cred, să ne întrebăm astăzi: Cine este Isus şi cum se face că într-un timp atât de scurt poate trezi în rândul mulţimii reacţii total opuse? Pe de o parte urarea de bun venit, sintetizată în strigătele de “Osana!”, iar pe de altă parte vocea biciuitoare a poporului care-i strigă lui Pilat “Răstigneşte-l!” Nu putem şti precis dacă cei care au strigat “Osana!”, s-au numărat şi printre cei care au strigat “Răstigneşte-l!” Dacă însă cei care-l preamăreau pe Isus au ajuns ca numai peste câteva zile să-l blesteme şi să-l umilească, însemnă că aceste persoane erau lipsite de caracter, fără o personalitate proprie, care se amestecau în mulţime şi care nu aveau identitate ci se aprindeau sau se emoţionau în funcţie de reacţia întregii mase. În societatea în care trăim nu sunt străine de noi astfel de atitudini, în care persoane lipsite de identitate devin extrem de curajoase şi de bătăioase atunci când se adaugă mulţimii şi se lasă manipulaţi. Acesta este un act de laşitate, de egoism de lipsă de curaj. Omul este dator să-şi asume responsabilitatea faptelor sale, să nu se lase manipulat, dar pentru aceasta este nevoie ca omul să-şi asculte glasul propriei conştiinţe. Dumnezeu nu l-a creat pe om pentru a forma o mulţime, ci fiecare om are identitate proprie şi chiar dacă oamenii formează o comunitate de iubire, Biserica, fiecare răspunde personal pentru faptele sale, la fel cum fiecare poate fi util sau dăunător societăţii în care trăieşte.

Să revenim însă la întrebarea: Cine a fost Isus, ce a reprezentat El, dacă astăzi este preamărit şi peste câteva zile ucis? Este o întrebare la care nu trebuie să dăm un răspuns imediat, ci este o întrebare care trebuie să ne însoţească în Săptămâna Mare. Poate ne întrebăm în această Săptămână: Ce preţuim noi la Isus? Ce înseamnă El pentru noi? Care cuvinte, care fapte, care din minunile pe care El le-a făcut sunt importante pentru mine şi pe care mi le amintesc spontan? Ce ecou este în inima mea atunci când mă gândesc la Isus? Sunt întrebări extrem de utile. Ca şi creştini suntem strâns uniţi cu Cristos, aşa cum nu suntem uniţi cu nici o persoană. Din momentul botezului noi suntem ai lui Dumnezeu care ne provoacă mereu. Ca şi orice altă relaţie şi relaţia noastră cu Dumnezeu trebuie cultivată şi dezvoltată. Iar această perioadă specială în care ne aflăm şi care culminează cu Învierea Domnului este un timp potrivit pentru a aprofunda legătura noastră cu Dumnezeu. În căutarea răspunsurilor la aceste întrebări, întrucât formăm Biserica, suntem călăuziţi de Spiritul Sfânt. Un răspuns inspirat de Spiritul Sfânt la întrebarea noastră “Cine a fost Isus?”, ni-l dă Sfânta Scriptură: “Isus Cristos, Dumnezeu fiind în chip, n-a socotit o ştirbire a fi El întocmai cu Dumnezeu” (Filipeni 2,6). El este Fiul lui Dumnezeu întrupat, promis nouă de Dumnezeu Tatăl. Dumnezeu fiind i se cuvine mărire: “Binecuvântat să fie cel ce vine întru numele Domnului”. Dar Fiul lui Dumnezeu “S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-se asemenea oamenilor, şi la înfăţişare aflându-se ca un om. S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-se până la moarte, şi încă moarte pe cruce” (Filipeni 2, 7-8). Iată aşadar ce ne învaţă Isus: a suferi din iubire pentru oameni şi a merge pe drumul acesta până la moarte, nu este semn de slăbiciune ci de tărie. Dumnezeirea lui Isus se descoperă tocmai în acceptarea de bună voie a suferinţei şi a morţii. Să-l rugăm pe Dumnezeu ca să ne facă vrednici de binecuvântarea Sa în zilele ce vin, atât pentru viaţa noastră cât şi pentru întreaga lume. Amin.

pr. Vasile Florea Ritul bizantin