Arhive

Arhiva autorului

A treia zi de Paști

29 March 2010

Cristos a Înviat! Iubiți credincioși, Suntem în a treia zi de Paști și Biserica ne readuce, prin pericopa Evangheliei pe care tocmai am ascultat-o în “prima zi a săptămânii” procurându-ne tristețe dar, imediat, și bucurie. Tristețe în a-i vedea pe cei doi ucenici dezamăgiți, îndepărtându-se de Ierusalim; tristețe în a-i vedea neîncrezători la vestea învierii […]

Ritul bizantin

Duminica Intrării Domnului în Ierusalim

29 March 2010

Iubiți credincioși, Sfântul Părinte, în scrisoarea “Noul mileniu“, invită comunitățile credincioase să reconsidere chipul lui Cristos. Procesiunea cu ramuri de măslin cu care credincioșii retrăiesc intrarea în Ierusalim este o manifestare a voinței de a alege pe Domnul în viața noastră pentru a face din el un interlocutor direct și nemijlocit. Ei aduseră măgărușul la […]

Ritul bizantin

Duminica Tomii

29 March 2010

Iubiți credincioși, Dacă am citi primele capitole ale Faptelor Apostolilor, care ne povestesc viața cotidiană a primei comunități creștine la Ierusalim, am vedea că această comunitate are o viață fericită, simplă, o comunitate care căuta să trăiască Evanghelia punând-o în practică. Sfântul Luca ne spune că nici unul din membrii ei nu duceau lipsă de […]

Ritul bizantin

Duminica a IV-a din Post. Vindecarea lunaticului

13 March 2010

Iubiți credincioși, Exorcismul pe care l-a făcut Isus, este strâns legat de schimbarea la față de pe munte, acum ucenicii rămân cu Isus singur” (36) care se îndreaptă spre cruce. Toate se întâmplă în ziua următoare, în ziua a opta, o zi lucrătoare ce vine după o zi de sărbătoare. Este o zi a vieții […]

Ritul bizantin

Duminica a II din Post. Vindecarea Paraliticului

13 March 2010

Iubiți credincioși, Vedem în Evanghelii că adeseori, apar persoane bolnave, persoane aflate în dificultate fizică și spirituală ce se adresează lui Isus pentru a-i cere vindecare și un pic de speranță, iar Isus acceptă să-și piardă timpul pentru aceste persoane care suferă și nu se comportă ca puternicii și bogații societății. Adevărații “săraci” sunt acei […]

Ritul bizantin

Duminica a III-a din Post. A venerarii Sfintei Cruci

13 March 2010

Iubiți credincioși, Ca și creștini, suntem chemați să rămânem discipoli ai lui Isus pentru toată viața noastră. Este la fel cum am fi fii săi: așa cum nu încetăm niciodată a fi copii, chiar și atunci când suntem mari; este la fel cum am respira sau cum am mânca sau bea, gesturi pe care le […]

Ritul bizantin

Duminica I din Post

13 March 2010

Iubiți credincioși! Pericopa evanghelică din duminica I-a din Post ne propune spre meditație un moment capital al Evangheliei: o lume nouă s-a născut în puține minute pe țărmurile râului Iordan, din întâlnirea unor evrei săraci din Galileia și un muncitor, Isus din Nazaret. Dacă vom citi acasă prima parte a acestui capitol vom vedea cum […]

Ritul bizantin

Duminica a V-a din Post. Cerere fiilor lui Zevedeu

13 March 2010

“Disprețuit era și cel din urmă dintre oameni; om al durerilor și cunoscător al suferinței, unul înaintea căruia să-ți acoperi fața; disprețuit și nebăgat în seamă. Dar El a luat asupră-Și durerile noastre și cu suferințele noastre S-a împovărat. Și noi Îl socoteam pedepsit, bătut și chinuit de Dumnezeu, Dar El fusese străpuns pentru păcatele […]

Ritul bizantin

Sărbătoarea Tăierii Împrejur a lui Isus Cristos

6 February 2010

Iubiți credincioși, Suntem reuniți astăzi din mai multe motive. În primul rând pentru celebrarea Sfintei Liturghii. În al doilea rând pentru serbarea Tăierii împrejur cea după trup a Domnului Dumnezeului și Mântuitorului nostru Isus Cristos. În al treilea rând pentru sărbătorirea Sfântului Vasile cel Mare. În al patrulea, și nu în ultimul rând, pentru a […]

Ritul bizantin

Duminica după Crăciun

6 February 2010

Iubiți credincioși, Din pericopa evangheliei de azi, Matei fiind singurul care, în câteva rânduri ne vorbește despre copilăria lui Isus, vom încerca să vorbim despre ceea ce înseamnă a lăsa propriul pământ, a fi străin pe pământ, strigătul pământului, reîntoarcerea la pământ și locuirea în pământ. Vă invit ca, preț de câteva minute, să vă […]

Ritul bizantin