Start > Ritul bizantin > Duminica Tomii

Duminica Tomii

29 March 2010
1,802 afișări

Autor: pr. Olimpiu Todorean
Copyright: ParohiaSfantulGheorghe.ro
Duminica a II-a după Paști (A Tomii)

Iubiți credincioși,

Dacă am citi primele capitole ale Faptelor Apostolilor, care ne povestesc viața cotidiană a primei comunități creștine la Ierusalim, am vedea că această comunitate are o viață fericită, simplă, o comunitate care căuta să trăiască Evanghelia punând-o în practică. Sfântul Luca ne spune că nici unul din membrii ei nu duceau lipsă de nimic, indice al unei armonii pline de dreptate și justiție.

Dar, continuând citirea următoarelor versete vedem că nu ține mult acest tablou idilic, în care toate merg bine, și vom găsi primele neînțelegeri, primele tensiuni interne în comunitate. Acesta este un semn că nu a existat niciodată o Biserică de îngeri, ci numai o Biserică din oameni, uneori fragili și păcătoși. Pe de altă parte, Isus l-a ales chiar pe Petru ca și cap al Bisericii sale, pe cel care l-a trădat de trei ori! Astfel, în puține cuvinte, ne este amintită demnitatea noastră de fii ai lui Dumnezeu, cu toată fragilitatea ființei umane. Ne este indicată și strada spre adevărata fericire: dreapta distribuire a bunurilor, semn al unei carități întrupate, concrete, posibile. O caritate ce naște din credință, ce-l recunoaște pe omul Isus ca Dumnezeu; o caritate care știe să-l vadă prezent în chipul fraților noștri, cu atât mai mult în cei nevoiași.

Este vorba de o vedere mai aparte, ce ne vine din credință, ce știe să recunoască prezența Cuvântului întrupat. Acea credință pe care Evanghelia o demonstrează, încă ezitantă, în apostolul Toma căruia i se pare o enormitate învierea Domnului. Este interesant de reținut în această pericopă evanghelică unica și indiscutabila afirmație că Isus este Dumnezeu. Aici Toma zice: “Domnul meu și Dumnezeul meu”. Toate celelalte afirmații, precum: fiul omului, fiul lui David, în epoca lui Isus se foloseau pentru a indica pe Marele Preot sau pe cineva din familia regală descendent din casa lui David sau, erau titluri onorifice așa cum și noi mai folosim în ziua de azi.

Dar, în pericopa evanghelică a lui Ioan, găsim această afirmația peremptorie, adică indiscutabilă: Domnul meu și Dumnezeu meu. Isus este Dumnezeu. Se pot spune multe alte lucruri încă, dar acesta este cu adevărat centrul credinței noastre: umanitatea și divinitatea lui Cristos; unitatea și trinitatea lui Dumnezeu. Pe acestea se bazează toată credința noastră, din acestea se nasc alte adevăruri de credință.

Continuând meditația noastră asupra pericopei de azi, nu putem să pierdem din vedere un lucru special pentru noi: astăzi, Isus vorbește despre noi! Despre noi, cei ce trăim în anul 2003, prezenți la această Sfântă Liturghie. El ne spune: “Fericiți sunt cei care n-au văzut și au crezut”. Noi suntem aceia. Vorbește despre noi, care, chiar dacă nu l-am văzut cu ochii trupești, și cu toată distanța în timp ce ne separă de la eveniment, credem că Isus este Dumnezeu și ne încredințăm lui. Noi, cu slăbiciunile noastre, ne încredințăm viața persoanei umane și divine a Domnului Isus Cristos, încrezători fiind în puterea sa mântuitoare. Noi credem în El și suntem salvați de orgoliul nostru, de lenea noastră, de păcatele noastre prin iubirea Sa mult milostivă.

Dar de ce toate acestea? Cum se poate ca, credința și abandonarea în Isus, să ne obțină iertarea păcatelor și mântuirea veșnică? Acest lucru ni-l explică Sfântul Ioan în prima sa scrisoare: “Dragii mei, cine crede că Isus este Cristos este născut din Dumnezeu”. Prin urmare noi credem că Isus este Cristos – Cristos semnificând unsul lui Dumnezeu, adică un alt mod de a spune că Isus este Dumnezeu, noi credem în divinitatea omului Isus, născut din Maria, și de aceea suntem născuți de Dumnezeu. Desigur că unii ar putea obiecta, spunând că trupul meu vine de la mama și de la tatăl meu, este adevărat, dar nu vine de la ei sufletul meu, partea spirituală a trupului, care este în mine, cu care gândesc, iubesc și doresc.

Această parte vine de la Dumnezeu și este făcută de El într-un mod special fiind unită la credință, la speranță și la caritate, toate fiind darurile Spiritului Sfânt. Dacă uneori necesitățile de moment, tristețile, durerile sau preocupările ne iau un pic din pacea inimii, noi, care credem în Isus, – de aceea suntem născuți din Dumnezeu -, chiar dacă vom fi mâhniți, nu vom fi niciodată învinși. Astfel încheie Sfântul Ioan, cu un mesaj ce pare tocmai potrivit pentru ascultătorii anului 2003: “Tot cel născut din Dumnezeu biruiește lumea; și aceasta-i biruința care-a biruit lumea: credința”. Suntem în punctul cel mai înalt al sărbătorii de azi, duminica din săptămâna luminată, amintire a botezului nostru, începutul unei vieți noi. Astăzi vom ieși din Biserică, la sfârșitul acestei liturghii, cu o certitudine în inimă și o pace nouă în suflet: la fel ca Isus care a învins răul și moartea, tot așa și nouă, încorporați în Cristos prin credința noastră, nu trebuie să ne fie frică de nimic și să ne bucurăm de prietenia, de dragostea și de stima Domnului nostru arătată fiecăruia dintre noi. Va fi iubirea sa milostivă și providențială cea care ne va ajuta să învingem orice rău și să ne dăruiască numai binele. Amin.

RUGĂCIUNE

Toma nu a fost în Cenacol și îmi pare rău pentru el, Doamne, pentru că va rămâne în istorie ca ucenicul neîncrezător: dacă nu voi vedea, nu voi crede!

Dar, pe de altă parte, sunt mulțumit că el nu a fost, pentru că eu am darul credinței și am fost proclamați fericiți toți cei care cred în Cel Înviat fără să-L fi văzut și sunt mulțumit pentru frații mei neîncrezători, îndoielnici, pentru că Tu demonstrezi că înțelegi dubiile lor, le respecți uimirea.

Te rog, Doamne, crește-mi credința și ajută-mă să devin instrumentul iubirii tale pentru cine este în dubiu, pentru ca, învinsă orice uimire, să creadă și, plini de bucurie, să spună ca Toma: Domnul meu și Dumnezeul meu.

Ritul bizantin