Start > Ritul bizantin > Duminica a IV-a din Post. Vindecarea lunaticului

Duminica a IV-a din Post. Vindecarea lunaticului

13 March 2010
1,338 afișări

Autor: pr. Olimpiu Todorean
Copyright: ParohiaSfantulGheorghe.ro
Duminica a IV-a din Post

Iubiți credincioși,

Exorcismul pe care l-a făcut Isus, este strâns legat de schimbarea la față de pe munte, acum ucenicii rămân cu Isus singur” (36) care se îndreaptă spre cruce. Toate se întâmplă în ziua următoare, în ziua a opta, o zi lucrătoare ce vine după o zi de sărbătoare. Este o zi a vieții cotidiene, în care Îl vedem pe Isus cum merge spre Ierusalim, ascultând de glasul Tatălui. Ca și preambul, pericopa tratează și problema “zilei următoare”: cum trebuie să trăim sărbătoarea schimbării și mărirea de pe munte în lumea de jos, de sub munte, tulburată și agitată de rău. Cum să aducem în “ziua de azi” victoria asupra răului deja obținută de Cristos, victorie pe care o celebrăm zilnic în Sfânta Liturghie? Cum să trăim duminica de luni? Este o problemă de credință. Schimbarea la Față, lumina care învinge întunericul a avut loc noaptea, la fel ca și agonia din Ghetsimani, la fel ca și celebrarea euharistică. Dar și în ziua următoare Isus este încă între ucenici, dar nu ca un Domn al măririi, ci ca un “Isus singur”, ce merge spre cruce.

Darul experienței entuziasmate, acum coboară la poale, în viața cotidiană. Aici trebuie să se facă drumul exodului, în mijlocul oamenilor abandonați în mâinile răului și ale necredinței. Pericopa evanghelică face referire la biserica post pascală care, în absența Domnului său, care s-a separat de ea, nu ar trebui să privească doar cu nostalgie spre Cer ci este chemată să continue lupta împotriva răului și să mărturisească Învierea Domnului. Frângerea pâinii le-a deschis ochii ucenicilor pe drumul Emausului făcându-i să înțeleagă crucificarea și gloria Domnului. În virtutea acestei viziuni, care este un dar al Spiritului Sfânt care deschide ochii orbilor și trezește credința luminând inimile, glasul Tatălui ne face să ascultăm de Fiul (acesta este…), și să-l urmăm pe drumul său.

Raportul dintre Schimbarea la Față de pe munte și lupta de la poale este același pe care comunitatea creștină îl experimentează atunci când termină de celebrat, de participat la Sfânta Liturghie. După ce li s-au deschis ochii și au văzut gloria Domnului înviat, se trece de la ziua de sărbătoare la viața de zi cu zi, în care trebuie să se poarte “crucea cotidiană”. (v.23), cu Isus singur. La câmpie, în cotidianul zilnic, discipolii demonstrează că nu au o ascultare suficientă pentru a învinge răul. “Viziunea” măririi este dată pentru a confirma “ascultarea” față de Isus care se îndreaptă spre pătimire: el este cel care dă credința necesară pentru a-l urma zi după zi, în lupta împotriva răului. Ucenicii “nu au putut” să-l învingă pe demon pentru că fac parte încă din “această generație necredincioasă și pervertită”.

Reproșul este adresat numai ucenicilor care nu au văzut schimbarea la față. Cei trei ar fi fost în măsură să învingă răul. Dar oare nu sunt la fel ca acești ucenici neputincioși atâția în biserică, care celebrează “euharistia dormind” și nu deschid ochii să vadă mărirea Domnului în așa fel încât să le dea curajul de a înfrunta crucea? Așa cum Isus, după prima suire pe munte, în comuniune cu Tatăl cel ceresc a ales pe cei doisprezece și a coborât la câmpie să anunțe Împărăția, tot așa, după înălțarea sa la cer, a coborât între ai săi pentru a realiza Împărăția prin credința ucenicilor. Absența Sa este un mod nou de prezență. Într-adevăr motivul incapacității ucenicilor în a elibera de rău pe cel stăpânit nu este absența Domnului, care este mereu prezent și glorios, ci absența în ucenic a acelei credințe ce-l face puternic. Tema acestei pericope este posibilitatea mântuirii în absența lui Isus. Ea este dată de credință. Neputința ucenicului în a opera mântuirea este raportată de Isus, la lipsa de credință. Eficiența sau ineficiența în lupta împotriva răului depinde de credință și de nimic altceva. Domnul este omnipotent și milostiv; dar poate să acționeze doar acolo unde este acceptată acțiunea sa, acolo doar unde este credință. Cel care este absent pentru că a murit și a înviat și pe care îl vedem prezent și glorios în pâinea și vinul ce se aduce pentru liturghie, este eficient în viața noastră cotidiană în măsura în care ascultăm vocea Tatălui, care ne spune că trebuie să-l urmăm pe Fiul pe drumul crucii.

Exorcizarea din pericopa evanghelică de astăzi este cea mai grea și mai dură făcută vreodată de Isus. Ea este o victorie asupra spiritului celui mai greu de învins. Marcu îl numește “surd și mut” și îl identifică cu același spirit care închide ucenicii în surzenie și în muțenie. Ei nu au putut să învingă demonul surd și mut pentru că ei înșiși sunt surzi și muți. Sunt neputincioși să elibereze pe alții de rău pentru că ei înșiși sunt o pradă pentru cel rău. Acest rău împiedică primirea a ceea ce Isus a spus cu privire la crucea Sa proprie și a ucenicilor. Acest spirit împiedică ascultarea credinței și are de a face cu surzenia și muțenia ucenicilor înaintea cuvântului crucii (v.45) Povestire acestui fapt este și un preludiu al momentului în care Fiul unic va fi dat în puterea forțelor “întunericului”, prezentând analogii cu învierea din Nain (singurul copil – îl dă tatălui; tânărul din Nain îl dă mamei). Acest copil numit singurul fiu dat tatălui este Isus, Fiul Unic al tatălui și servul fraților, care va fi dat Tatălui prin moartea de pe cruce. În schimbarea la față de pe munte, Tatăl îl cheamă Fiu ce trebuie ascultat. Astăzi Acest Fiu dă tatălui pe copilul îndrăcit, o anticipare a dăruirii sale și a tuturor Tatălui Ceresc.

Iubiți credincioși,

Isus ne dăruiește pe toți datorită credinței noastre Tatălui ceresc în fiecare celebrare euharistică dar numai dacă avem credință: De la acel: “dacă poți” tatăl copilului ajunge să spună: “Cred! Vino în ajutorul necredinței mele”. Credința poate fi puternică numai atunci când se acceptă puterea crucii. Credința care nu cunoaște această putere a crucii nu poate să mântuiască: și aceasta este necredința și stricăciunea. Amin.

Ritul bizantin