Start > Ritul bizantin > Duminica a III-a din Post. A venerarii Sfintei Cruci

Duminica a III-a din Post. A venerarii Sfintei Cruci

13 March 2010
1,224 afișări

Autor: pr. Olimpiu Todorean
Copyright: ParohiaSfantulGheorghe.ro
Duminica a III-a din Post (a Sfintei Cruci)

Iubiți credincioși,

Ca și creștini, suntem chemați să rămânem discipoli ai lui Isus pentru toată viața noastră. Este la fel cum am fi fii săi: așa cum nu încetăm niciodată a fi copii, chiar și atunci când suntem mari; este la fel cum am respira sau cum am mânca sau bea, gesturi pe care le facem și care nu se pot evita. Ei bine, la fel, a fi discipol, este o caracteristică care ne însoțește permanent. Nu este la fel ca la școală sau facultate unde unul poate să rămână repetent, sau la serviciu unde poți să-ți iei un an concediu fără salariu. Nu este la fel, pentru că adevăratul maestru al creștinilor, Isus, rămâne alături de noi pentru toată viața: când suntem mici, când suntem mari și până la moarte. Lecția Sa nu este una pe care trebuie să o învățăm, sau opt ore de muncă pe care trebuie să le facem, lecția Sa este o propunere de viață, el ne propune un mod de viață. În fiecare zi, Isus repetă fiecăruia dintre noi: “Vino, urmează-mă”. Nu terminăm niciodată a învăța de la El, a sta cu El, ascultând cuvântul Său, punând în practică poruncile sale, urmându-i exemplul.

Pescarii știu că peștele sănătos se deosebește de cel bolnav pentru că primul reușește să înoate “împotriva curentului”: atunci când se lasă în schimb, dus de curent, fără să reacționeze, înseamnă că este bolnav sau este deja mort. Pericopa de astăzi ne arată că Evanghelia ne propune un mod de viață diferit de cel pe care ni-l propune societatea: și acesta este un semn de vitalitate. Isus ne dădea exemplul cu haina veche și haina nouă, cu vinul vechi și cu vinul nou: acestea nu se pot confunda sau amesteca. La fel este și pentru cei care vor să fie adevărați discipoli ai lui Isus: trebuie să fie recunoscuți imediat și întotdeauna, nu poate fi amăgită lumea.

Petru nu înțelege acest lucru. Pentru el era atunci mai comod să fie un pic cu Isus, un pic cu propriul egoism; vroia să facă un amestec dintre Evanghelie și mentalitatea lumii… Dar nu se poate! Este ca și cum ai suda, ai lipi, ai uni împreună un fier cu un măr. Nu se reușește. Isus ne vorbește despre donarea vieții proprii, în timp ce instinctul nostru caută să țină totul pentru noi înșine: timpul, darul, ocaziile, … Nu se poate căuta un acord între aceste moduri diferite de trăire. Iată de ce Isus îi cere lui Petru să se facă din nou “discipol”, să se pună în urma lui, să se lase condus cu umilință. Acest lucru ni-l cere și nouă astăzi.

Aceasta este adevărata noastră cruce: să învățăm să ascultăm de Domnul, să ne lăsăm conduși de El, să nu-i opunem rezistență, să nu punem în dubiu Cuvântul Lui, să nu decidem noi ceea ce este bine și ceea ce este rău, acesta a fost și păcatul lui Adam: a nu te încredința Domnului, a voi să faci după mintea ta, a te pune înaintea Domnului ca maestru și nu ca discipol.

Isus nu păcălește pe nimeni și nu constrânge pe nimeni să trăiască ca și El, ci dorește, propune, invită, cheamă. Ne rămâne nouă, fiecăruia, să-i răspundem, să-i spunem da-ul sau nu-ul nostru. Este adevărat că de multe ori nu vrem să-i răspundem și amânăm pentru mâine; și vedem cum timpul trece și noi nu construim nimic mai bun. Dar Isus dorește să ne convingă că este rațional, logic și că merită să-l urmăm. Și acest lucru ni-l demonstrează prin două exemple. Primul: ne spune că avem o singură viață la dispoziție (nu avem o viață de rezervă) și deci, trebuie să o folosim cât mai bine; nu ne putem permite să o irosim inutil. Nimic nu este mai de valoare decât sufletul nostru și de aceea trebuie să-l punem pe primul loc înaintea altor lucruri pe care trebuie să le facem în fiecare zi. Toate le vom lăsa aici pe pământ: vom duce cu noi numai binele pe care-l facem. Și va fi Isus cel care va evalua existența noastră! Nu campionii sportivi, nu starurile de cinema, nu milionarii sau parlamentarii. Atunci vor trece în împărăție doar cei pe care El îi va recunoaște ca prieteni ai săi, adică pe cei care au trăit potrivit Evangheliei Sale.

Isus ne spune că cel care nu știe să spună nu (iată sensul “renunțării” la propriul egoism) nu este de folos cu siguranță societății, familiei, parohiei, grupului de prieteni. Și este adevărat. Cine se impune cu violență, cine nu lasă și pe alții să vorbească, cine înșeală, cine nu știe să ierte, cine nu respectă părerile altora ce ar putea să aducă mai bun, mai nou și mai adevărat? Nu va face altceva decât să ducă înainte o lume care trăiește în violență și în falsitate.

Aceste lucruri ne fac să înțelegem că mesajul Evangheliei ne ajută să trăim mai bine, să construim raporturi adevărate cu persoanele de lângă noi, să pregătim un viitor mai bun pentru toți. A-L uita sau a-L renega pe Isus semnifică în schimb a pierde un mare ajutor și un model prețios. Să reflectăm iubiți credincioși, la acestea și să luăm, în consecință, o decizie.

O, Doamne, de foarte multe ori îți spunem că suntem gata să facem voia ta. Și suntem sinceri: Tu care citești în inima noastră, o știi prea bine. Dar, imediat ce ne arăți crucea, hmmm!, atunci îți spunem că ai uitat de noi, strigăm că nu ne iubești, poate uneori te și blestemăm spunându-ți că ești nedrept și rău cu noi. Suntem oportuniști? Nu! Doamne, tu știi că suntem sinceri atunci când îți spunem că te iubim și atunci când te renegăm. Adevărul este că suntem slabi și că durerea ne înspăimântă. Ascultă rugăciunea noastră: eliberează-ne de rău, dar dacă chiar trebuie să luăm pe umeri crucea, dă-ne harul să o iubim, pentru iubirea fiului tău Isus, astfel ca să devină și pentru noi un semn, cel mai mare, al iubirii noastre pentru tine, Doamne. Amin.

Ritul bizantin