Start > Ritul bizantin > Duminica a II din Post. Vindecarea Paraliticului

Duminica a II din Post. Vindecarea Paraliticului

13 March 2010
1,190 afișări

Autor: pr. Olimpiu Todorean
Copyright: ParohiaSfantulGheorghe.ro
Duminica a II-a din Post

Iubiți credincioși,

Vedem în Evanghelii că adeseori, apar persoane bolnave, persoane aflate în dificultate fizică și spirituală ce se adresează lui Isus pentru a-i cere vindecare și un pic de speranță, iar Isus acceptă să-și piardă timpul pentru aceste persoane care suferă și nu se comportă ca puternicii și bogații societății.

Adevărații “săraci” sunt acei care-și cunosc bine situația proprie, care nu au nimic de ascuns, care se încredințează Domnului așa cum sunt, fără subterfugii sau pretenții. Un paralizat este o persoană blocată, incapabilă să se miște singură, are nevoie de ajutorul altora.

Omul de care ne-a vorbit pericopa Evangheliei de azi, nu reproșează nimănui situația în care se află, nu ocărăște societatea sau pe Domnul care a permis să se nască așa. Aici avem deja prima lecție pentru noi, care foarte ușor ne lamentăm de orice mică dificultate. Cum ne comportăm atunci când vedem un bătrân, sau un purtător de handicap, sau un bolnav? Ne gândim că am putea fi noi în locul lor? Și nu este oare adevărat că fiecare dintre noi este un pic paralizat, în măsura în care avem limite, defecte, contradicții (spunem una și facem alta, criticăm pe alții și apoi noi suntem mai răi decât ei)? Numai Isus nu este “paralizat”, El este o persoană adevărată, completă, matură sub orice aspect, pentru că el întotdeauna a spus “Da” Tatălui. Iată de ce lumea aleargă de bunăvoie la El, pentru că este diferit de alții, este unic!

Pericopa ne spune că “patru persoane l-au dus” înaintea lui Isus. Nu se precizează cine sunt: dacă sunt prieteni, rude sau persoane care erau în trecere. Nu aceasta este important. Important este că persoana paralizată a fost ajutată să ajungă la Isus. Ele “poartă” greutatea bolnavului: nu caută scuze, fac tot ceea ce le stă în putință (o gaură în acoperișul unei case pline de lume), totul pentru a-l pune pe bolnav în fața lui Isus. Și, atenție, nu ni se spune că acest paralizat ar fi fost o persoană mai bună sau că i-ar fi recompensat. Acești patru oameni simt în inima lor că este nevoie să ajute și fac tot ceea ce trebuie să facă: îl pun pe bolnav în fața lui Isus. Se poate ca acest bolnav, înainte de a veni aici, să fi fost pe la medici pentru a căuta vindecarea, dar totul a fost inutil. Unica speranță este Isus: poate că și paraliticul l-a ascultat pe Învățător predicând Evanghelia, împreună cu cei ce erau mereu în jurul său, sau poate că nici nu-l cunoștea pe Isus. Un singur lucru este sigur: vindecarea sosește mulțumită credinței acestor patru oameni: “Văzând credința lor…”.

De multe ori, noi nici nu ne gândim cât bine am putea face pentru cei din jurul nostru cu rugăciunea, cu ajutorul concret, sau prin exemplu pozitiv. Suntem toți legați unii de alții, fie în bine, fie în rău, în așa fel că Pavel spune: “Purtați-vă sarcinile unii altora”. Fiecare avem nevoie de ajutorul celuilalt; toți putem face un bine pentru și împreună cu ceilalți. Să ne întrebăm atunci: în cazul unuia care are nevoie de ceva, aștept să fiu chemat sau intervin imediat? Găsesc ușor scuze pentru a justifica neimplicarea mea? Iau în serios porunca lui Isus care spune să fac celorlalți ceea ce aș vrea ca ei să facă pentru mine?

Odată cu prezentarea paralizatului la Isus, misiunea a fost împlinită, pentru că acum intervine Învățătorul și îi surprinde pe toți cei de față. Primul lucru pe care îl face este de a-l chema “fiu” pe acest bolnav, un nume cald, prietenesc, capabil să ne ducă cu gândul la Dumnezeu, Tatăl tuturor. Apoi, îi zice: “Iertate îți sunt păcatele tale”, adică de-acum începe pentru tine o viață nouă, datorită harului lui Dumnezeu care îți permite acest lucru. Nimeni nu poate opri mâna lui Dumnezeu care operează atunci când găsește o inimă plină de credință: nici păcatul, nici boala, nici situațiile dificile. Paraliticului, Isus îi cere să “ia patul și să plece acasă”.

Lumea rămâne surprinsă în fața acestui “miracol” al lui Isus. Dar Isus este viu și astăzi și continuă să vindece persoane; El este fericit să ofere ajutorul său celui care este blocat (paralizat) de păcat, de frică, de greutatea probelor vieții. Că este așa a spus-o chiar Isus, că el a venit pentru cei bolnavi, pentru a duce viață în abundență, pentru a sustrage de la Satana pe fiii lui Dumnezeu.

Iubiți credincioși,

Și postul pe care îl trăim acum, este o mare ocazie de a-l întâlni “de aproape” pe Domnul Isus, de a ne lăsa “atinși și schimbați” de El, de a re-asculta Cuvântul său, în fiecare zi. Nu numai el, sau ea, sau eu, ci Biserica noastră și lumea întreagă suntem un pic cu toții “bolnavi” și numai Domnul ne mai poate vindeca. Suntem abia în a doua săptămână a postului, să nu pierdem timpul, să nu ne îndepărtăm de Isus, să profităm de inițiativele care ne sunt propuse în parohie. Fiecare dintre noi, grație rugăciunii și sfințeniei fraților și surorilor în credință, putem obține iertarea păcatelor noastre. În tovărășia lui Isus, putem să reîncepem o viață nouă, liberi și fericiți, să acționăm și să ne mișcăm în credința Evangheliei Sale. Spovada, cuminecarea, ascultarea cuvântului lui Dumnezeu, mărturia Sfinților Părinți, rugăciunea, operele de caritate sunt moduri prin care Domnul îi repetă fiecăruia dintre noi, familiilor noastre, parohiei noastre: “Ridică-te și umblă!”. Cine poate ști cât de mulțumit a fost acel paralizat?! Experiența postului poate fi o experiență de bucurie și sărbătoare, pentru că Domnul nu uită de noi, mai mult, ne face viața mai frumoasă, ne pregătește pentru minunata sa înviere. Să ne întrebăm atunci: Cum trăim Postul acesta? Ce fac “deosebit” față de celelalte zile ale anului? Mă las condus de Biserică la Isus sau sunt atras spre alte lucruri? Fug cumva de Isus pentru că mă rușinez de defectele mele?

Doamne, de câte ori nu m-am căit! De câte ori nu m-a spovedit și am promis sincer că nu mai fac! Apoi, am păcătuit iar! M-am căit și m-am spovedit din nou. Și atunci, o ispită, cea mai tragică dintre ispite, mi-a încolțit în suflet: la ce servește să te căiești, la ce servește să te spovedești, dacă apoi…?

Doamne, Isuse, eliberează-mă de această paralizie a spiritului; eliberează-mă de ispita descurajării! Fă-mă să înțeleg și să-mi aduc mereu aminte că tu vrei de la mine o căire adevărată, pentru păcatele făcute, o reparare a greșelii și promisiunea de a le evita în viitor. Amin.

Ritul bizantin