Start > Ritul bizantin > A treia zi de Paști

A treia zi de Paști

29 March 2010
1,512 afișări

Autor: pr. Olimpiu Todorean
Copyright: ParohiaSfantulGheorghe.ro
Marți, a treia zi a Paștilor

Cristos a Înviat!

Iubiți credincioși,

Suntem în a treia zi de Paști și Biserica ne readuce, prin pericopa Evangheliei pe care tocmai am ascultat-o în “prima zi a săptămânii” procurându-ne tristețe dar, imediat, și bucurie.

Tristețe în a-i vedea pe cei doi ucenici dezamăgiți, îndepărtându-se de Ierusalim; tristețe în a-i vedea neîncrezători la vestea învierii lui Isus; tristețe văzându-i incapabili să-L recunoască pe Isus în tovarășul lor de călătorie. Dar, apoi, bucurie în a-i vedea că vor să-L găzduiască pe călătorul necunoscut pentru că era seară.

Bucurându-ne împreună cu cei doi, pentru că l-au descoperit pe Isus, pentru că se reîntorc la orașul sfânt și că anunță pe ceilalți ucenici că Domnul a înviat, să parcurgem și noi, iubiți credincioși, în câteva minute, prin meditația noastră, aceste momente: dezamăgire, nepricepere, incredulitate, ospitalitate premiată și deschiderea ochilor, adică drumul de la tristețe la bucurie.

Iar noi nădăjduiam că El este cel Ce avea să elibereze pe Israel”. Acest verb la trecut exprimă toată dezamăgirea ucenicilor, ucenici care nu mai speră în nimic și se întorc la lucrurile cotidiene. Au sperat în Isus și acesta a fost doar un vis. Cei trei ani în care au fost aproape de El au fost ani fericiți dar au trecut. Acea voce fascinantă care atrăgea lumea, gesturile semnificative, simple, blândețea cu care se adresa celor din jur…, toate au trecut.

Au sperat. Nu mai speră deloc.

Călătorul ascultă și este dezamăgit și el de aceste discursuri. Dezamăgirea lor devine dezamăgirea lui Isus. Nici măiestria lui incomparabilă nu a reușit să facă să îmbobocească omul nou în acei oameni care se așteptau doar la o eliberare politică și socială a Israelului, de la concepția veterotestamentară a unui Mesia glorios la cea evanghelică a unui Mesia suferind și mântuitor.

“O, nepricepuților și cu inima zăbavnici a crede-n toate câte au spus profeții” sunt cuvinte ce sună ca o imputare, dar nu sunt. Imputarea nu servește la nimic. Isus face doar o constatare: acei oameni sunt “tari de inimă”. Dacă ar fi voit să-i certe, să-i muștruluiască, nu s-ar mai fi oprit după aceste cuvinte, ci ar fi plecat mai departe. În schimb, vedem că le pune o întrebare: “Nu trebuia oare ca Cristos să pătimească toate acestea și să intre întru gloria sa?” Și apoi începe să-i catehizeze amintindu-le pasajele mai importante din Scriptură care fac referire la El. Nepricepuților nu înseamnă, așa cum mulți ar crede prost, cretin, ci contrariul virtuții științei, virtute care ne ajută să cunoaștem adevărul și să pătrundem misterul.

“Ci și niște femei de ale noastre ne-au înspăimântat, vedenie de îngeri au văzut”. Expresia “au venit să ne spună” are un ton zeflemitor. Cei doi se cred mai buni, mai presus decât acele femei. Ei au rămas mirați de viziunea îngerilor care atestau că Isus a înviat, dar pentru că Petru și Ioan, care au alergat la mormânt, nu l-au găsit pe Isus nici viu nici mort, nu au crezut și au părăsit Ierusalimul.

“Rămâi cu noi, că e spre seară” au spus aceste cuvinte cei doi, pentru că “ardea inima lor” sau pentru că ar fi invitat pe oricine? Căci evreii practicau mult ospitalitatea și, adesea, le era răsplătită de Cer. Vechiul Testament povestește multe episoade semnificative. Este destul să ne aducem aminte de Avraam care a fost vizitat de Sfânta Treime și a avut ca răsplată faptul că Saara a rămas însărcinată. La fel au făcut și cei doi și au fost răsplătiți. Isus a deschis ochii inteligenței lor. Nu Isus a fost oaspetele celor doi, ci ei au fost la “masa Domnului”. Numele celor doi ucenici (sau cel puțin al unui dintre ei, rămâne necunoscut pentru că istoria lor este la fel cu istoria fiecărui om aflat pe drumul Evangheliei).

Iată că am ajuns și la bucuria celor doi ucenici: de a merge și a anunța celor 11 și celor care erau împreună cu ei că Domnul a înviat. Nu au păstrat doar pentru ei acest premiu de deschidere a ochilor ci au și dat mărturie despre Înviere. În fiecare Liturghie celebrăm o amintire: este vorba de amintirea lui Isus Cristos mort și înviat și o celebrăm în “așteptarea venirii sale”.

Acest lucru trebuie să ne determine și pe noi, iubiți credincioși, să continuăm a fi verigi în lanțul mărturisitorilor, care anunță din generație în generație fără întrerupere, că Domnul a Înviat, în acest pelerinaj pământesc, până în momentul în care El se va revela în gloria Sa definitivă. Amin.

Ritul bizantin