Selecție de predici

(tipareste predicile)

 

Duminica Floriilor
Anul B (A, C)

Lecturi:
Isaia 50,4-7
Filipeni 2,6-11
Marcu 14,1-15,47

Marcu 14,1-15,47

Peste două zile aveau să fie Paștele și Azimele, iar arhiereii și cărturarii căutau cum să-l prindă prin viclenie ca să-l ucidă, căci spuneau: “Nu în timpul sărbătorii, ca să nu se răzvrătească poporul”. Fiind în Betania în casa lui Simon Leprosul, pe când stătea la masă, a venit o femeie care avea un vas din alabastru cu mireasmă de nard curat, foarte scump, și, spărgând vasul, i-a turnat pe cap. Dar erau acolo unii care, indignați, ziceau unii către alții: “Pentru ce s-a făcut această risipă de mireasmă? Căci mireasma aceasta ar fi putut fi vândută cu trei sute de dinari și să se dea săracilor”. Și erau revoltați împotriva ei. Însă Isus a spus: “Lăsați-o! De ce o necăjiți? A făcut un gest frumos față de mine, căci pe săraci îi aveți totdeauna cu voi și oricând voiți puteți să le faceți bine; pe mine, însă, nu mă aveți întotdeauna. Ea a făcut ce a putut: a uns de mai înainte trupul meu pentru înmormântare. Adevăr vă spun, oriunde va fi predicată evanghelia în lumea întreagă, se va spune în amintirea ei și ceea ce a făcut ea”. Iuda Iscariot, unul dintre cei doisprezece, a venit la arhierei ca să-l dea pe mâna lor. Când au auzit, s-au bucurat și i-au promis că-i vor da bani. Iar el căuta un moment potrivit ca să-l dea pe mâna lor. În prima zi a Azimelor, când se jertfea Paștele, discipolii săi i-au spus: “Unde vrei să mergem să pregătim ca să mănânci Paștele?” Atunci a trimis doi dintre discipolii săi și le-a spus: “Mergeți în cetate și vă va întâmpina un om care duce un urcior cu apă; mergeți după el și acolo unde va intra spuneți stăpânului casei că învățătorul zice: «Unde este camera mea, în care să mănânc Paștele cu discipolii mei?» El vă va arăta o sală mare, la etaj, gata aranjată. Pregătiți acolo pentru noi”. Discipolii au ieșit și au venit în cetate. Ei au găsit după cum le spusese și au pregătit Paștele. Când s-a înserat, a venit împreună cu cei doisprezece. Și, în timp ce stăteau la masă și mâncau, Isus a spus: “Adevăr vă spun, unul dintre voi, care mănâncă cu mine, mă va trăda”. Atunci au început să se întristeze și să-i spună unul după altul: “Nu cumva eu?” El le-a spus: “Unul dintre cei doisprezece, cel care întinge cu mine în blid. Într-adevăr, Fiul Omului merge după cum este scris despre el. Însă vai omului aceluia prin care Fiul Omului este trădat! Ar fi fost mai bine pentru omul acela dacă nu s-ar fi născut”. Și, în timp ce mâncau, a luat pâinea, a binecuvântat-o, a frânt-o, le-a dat-o și le-a spus: “Luați, acesta este trupul meu”. Și, luând potirul, după ce a mulțumit, l-a dat lor și au băut toți din el. Și le-a spus: “Acesta este sângele meu, al alianței, care se varsă pentru mulți. Adevăr vă spun că nu voi mai bea din rodul viței până în ziua aceea când îl voi bea nou în împărăția lui Dumnezeu”. [...continuă...]

 

Victoria anunțată
         pr. Jacques Sylvestre, O.P.

Glasuri și ecoul lor
         pr. Anton Dancă

Domnul are trebuință
         pr. Anton Dancă

Duminica Floriilor (pentru copii)
         pr. Pietro Righetto

Duminica Floriilor (B) (audio)
         Diverși alți autori

De la mulțime la singurătate
         pr. Alessandro Pronzato

Duminica Floriilor (B) – lectio divina
         FSC

Schimbător ca vremea
         pr. Ștefan Ciubotaru

Afișează toate în aceeași pagină