Selecție de predici

(tipareste predicile)

 

Duminica a XI-a după Rusalii
Evanghelia: Matei 18,23-35
Apostolul: 1Corinteni 9,2-12

Matei 18,23-35

De aceea, asemănatu-s-a împărăția cerurilor omului împărat care a voit să se socotească cu slugile sale. Și, începând să se socotească cu ele, i s-a adus un datornic cu zece mii de talanți. Dar neavând el cu ce să plătească, stăpânul său a poruncit să fie vândut el și femeia și copii și pe toate câte le are, ca să se plătească. Deci, căzându-i în genunchi, sluga aceea i se închina, zicând: Doamne, îngăduiește-mă și-ți voi plăti ție tot. Iar stăpânul slugii aceleia, milostivindu-se de el, i-a dat drumul și i-a iertat și datoria. Dar, ieșind, sluga aceea a găsit pe unul dintre cei ce slujeau cu el și care-i datora o sută de dinari. Și punând mâna pe el, îl sugruma zicând: Plătește-mi ce ești dator. Deci, căzând cel ce era slugă ca și el, îl ruga zicând: Îngăduiește-mă și îți voi plăti. Iar el nu voia, ci, mergând, l-a aruncat în închisoare, până ce va plăti datoria. Iar celelalte slugi, văzând deci cele petrecute, s-au întristat foarte și, venind, au spus stăpânului toate cele întâmplate. Atunci, chemându-l stăpânul său îi zise: Slugă vicleană, toată datoria aceea ți-am iertat-o, fiindcă m-ai rugat. Nu se cădea, oare, ca și tu să ai milă de cel împreună slugă cu tine, precum și eu am avut milă de tine? Și mâniindu-se stăpânul lui, l-a dat pe mâna chinuitorilor, până ce-i va plăti toată datoria. Tot așa și Tatăl Meu cel ceresc vă va face vouă, dacă nu veți ierta – fiecare fratelui său – din inimile voastre.

 

Miracolul iertării
         pr. Anthony M. Coniaris

Despre răspunsul la lovitură cu lovitură
         pr. George Dimopoulos

Despre iertarea creștinească
         pr. Gheorghe Neamțiu

Despre iertarea aproapelui
         pr. Ilie Cleopa

Iertarea datoriilor
         IPS Andrei Rymarenko

Pilda datornicului nemilostiv
         pr. Ion Cârciuleanu

Robul nemilostiv
         pr. Visarion Iugulescu

Noi, cei iertați: chemați să iertăm din inimă!
         pr. Mihai Tegzeș

Dupa cum v-a iertat pe voi Domnul, la fel sa va iertati si voi
         pr. Vasile Rob

Servitorul neiertător
         pr. Ioan Abadi si pr. Alexandru Buzalic

Iertarea ne face asemenea cu Dumnezeu Cel milostiv
         PF Daniel Ciobotea

Dumnezeu iartă, dar nu uită
         Diverși alți autori

Afișează toate în aceeași pagină