Predici

Toţi suntem supuşi greşelilor. Fiecare dintre noi am greşit şi am cunoscut căderea în păcate, chiar dacă acestea au fost aparent mici şi neînsemnate, însă am rătăcit. Am avut tăria de a ne recunoaşte păcatele şi am fost iertaţi de Dumnezeu, ori ne-am cerut iertare în faţa aproapelui pe care l-am nedreptăţit şi am reparat daunele pe care le-am produs. După iertare urmează însă o viaţă nouă.

România, în decursul secolului al XX-lea, a cunoscut un puternic sistem de persecuţie, cel comunist-ateist, mai ales în plan religios, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul altor ţări din Europa răsăriteană. Într-unul din aceşti ani, într-o închisoare din România, au fost aruncaţi treisprezece creştini. Între ei se afla şi un pastor luteran. Într-o seară, în celula acestora, a fost adus pe neaşteptate încă un deţinut. Privind la acesta, deţinuţilor, nu le-a venit să creadă ochilor cine este, deoarece era un comunist, ateu, unul dintre căpitanii poliţiei secrete comuniste. Fiind extrem de inteligent, a persecutat foarte mulţi ani pe creştini, aruncându-i pe nedrept în închisori. Aproape toţi creştinii, care se aflau în acea celulă, fuseseră închişi datorită lui. Ce s-a întâmplat? Toţi s-au mirat cum de a ajuns în închisoare. Cu durere în inimă, acest căpitan sever, a făcut cunoscut motivul datorită căruia a ajuns în închisoare. El a relatat cum: «Într-o zi a intrat în biroul său un copil de doisprezece ani, având în mână un buchet cu flori, frumos mirositoare, spunându-i: “Domnule căpitan! I-aţi închis pe tatăl meu şi pe mama mea. Astăzi este sărbătoarea zilei de naştere a mamei mele iubite. În fiecare an îi cumpăram mamei un buchet cu flori, lucru care-i făcea o mare bucurie. Astăzi nu mai pot să-i fac această bucurie, pentru că aţi aruncat-o în închisoare. Mama mea este creştină, m-a învăţat să iert nedreptatea, să-i iubesc pe duşmani şi să le răspund cu bine pentru răul provocat mie. Acum, mama mea, se află într-un loc, despre care eu nu ştiu nimic şi nu pot să o vizitez cu ocazia zilei sale de naştere, de aceea, eu doresc, ca prin acest buchet de flori, să fac o bucurie mamei copiilor dumneavoastră. Aşadar, vă rog, domnule căpitan, primiţi aceste flori şi oferiţi-le soţiei dumneavoastră”. Aceste cuvinte pline de sinceritate, rostite de modestul copil, au lovit, asemenea unui trăsnet venit din cer în sufletul şi inima împietrită şi cruntă al comunistului înrăit, făcând să-i bată inima în piept foarte tare, deschizând sufletul în faţa harului lui Dumnezeu. Căpitanul, cu mâinile îngreunate, a luat buchetul de flori şi l-a aşezat pe masă; luându-l în braţe pe copil, l-a strâns la pieptul său, l-a îmbrăţişat şi l-a sărutat ca şi cum ar fi fost tatăl său, în timp ce din ochii lui curgeau şiroaie de lacrimi». Precum Saul, pe drumul Damascului, dintr-un duşman înverşunat al creştinilor, a devenit un apostol zelos al lui Hristos, tot aşa şi acest căpitan din acea clipă s-a schimbat total. Conştiinţa nu i-a mai permis să-i urmărească pe creştinii nevinovaţi, pentru a-i prinde şi arunca în închisori. A devenit un creştin practicant şi pentru acest lucru a fost închis. Iertarea nedreptăţii duşmanului a transformat un lup rău într-un miel nevinovat. Iată puterea de iertare a Evangheliei lui Hristos!

Isus Hristos subliniază deseori nevoia iertării nedreptăţii. Prin pilda ascultată în lectura Evangheliei de astăzi, El ne face cunoscută puterea iertării. Împăratul a cerut socoteală unui servitor de-al său care-i era dator cu zece mii de talanţi, o sumă însemnată pentru timpul acela. Dar acesta neavând cu ce să plătească, stăpânul său a decis să fie vândut el şi femeia şi copiii şi pe toate câte le avea, ca să-şi recupereze datoria. Servitorul a căzut la picioarele împăratului, ca să-l mai aştepte până ce-i va plăti tot. Împăratul, i-a iertat datoria dându-i drumul. Ieşind din palatul împăratului acest servitor l-a văzut pe unul dintre cei, care serveau cu el împăratului şi care-i era dator cu o sută de dinari, ceea ce era o sumă infimă. Fără să aştepte a început să-l sugrume cerându-i să-i plătească datoria. Dar nici acesta nu a avut cu ce să-i plătească datoria, rugându-l să-l mai aştepte până ce-i va putea plăti. Servitorul neîndurător, nu a vrut să-l ierte de această datorie, nu a dorit să-l mai aştepte câteva zile, aruncându-l în închisoare. Servitorii împăratului l-au informat pe acesta despre faptul petrecut. Împăratul auzind cele întâmplate s-a mâniat pe servitorul viclean şi rău, aruncându-l în închisoare, până ce-i va întoarce toată datoria, pe care o avea faţă de el. Isus Hristos a încheiat această pildă spunând: «Tot aşa şi Tatăl Meu cel ceresc vă va face vouă, dacă nu veţi ierta – fiecare fratelui său – din inimile voastre» (Matei 18, 35).

Suntem oameni păcătoşi şi deseori ne comportăm asemenea servitorului celui rău. Împăratul nostru Ceresc, ne iartă toate păcatele pe care le comitem zilnic, iar aceasta ori de câte ori Îl rugăm, în schimb noi, nu iertăm semenilor noştri micile nedreptăţi sau desconsiderări. Mântuitorul nostru, ne spune cât se poate de clar: «De veţi ierta oamenilor greşelile lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc» (Matei 6, 14).

Dar oare de câte ori suntem datori să le iertăm semenilor noştri greşelile? Într-un talmud evreiesc sunt consemnate cuvintele Rabinului Ben Iagud, care a spus: “Dacă cineva se face vinovat faţă de tine, iartă-l o dată, de două ori, de trei ori, dar nu şi a patra oară”. Apostolul Petru, L-a întrebat pe Isus: «Doamne, de câte ori, va greşi faţă de mine fratele meu şi-i voi ierta lui? Oare până de şapte ori?» Isus Hristos i-a răspuns: «Nu zic ţie până de şapte ori, ci până de şaptezeci de ori câte şapte» (Matei 18, 21-22). Aceasta înseamnă practic întotdeauna!

Creştinii care nu doresc să le ierte semenilor lor, greşelile comise faţă de ei, nu trebuie să rostească rugăciunea Tatăl nostru, pentru că în cuprinsul ei spunem: “Tatăl nostru… iartă-ne, nouă, păcatele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri“. Cel, care nu vrea să ierte greşelile semenilor lui, acela nu este vrednic de a fi iertat.

Tatăl ceresc «Face să răsară soarele peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi», – spune Isus Hristos (Matei 5, 45). Când greşim, în mod mai mult sau mai puţin voit, dorim să fim iertaţi de semenii noştri. Sfântul Apostol Ioan în prima sa epistolă scrie: «Cine nu iubeşte, acela petrece în moarte» (1 Ioan 3, 14). De aceea, Hristos, ne atenţionează prin cuvintele: «Dacă îţi vei aduce darul tău la altar şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta. Lasă darul tău acolo, înaintea altarului, şi mergi întâi şi împacă-te cu fratele tău şi apoi, venind, adu darul tău» (Matei 5, 23-24). Dacă am iertat aproapelui nostru, ne-am iertat şi pe noi restaurând echilibrul dintre gânduri şi sinele nostru, începem cu adevărat o viaţă nouă. «Fie, ca soarele să nu apună peste mânia voastră» – ne îndeamnă apostolul Pavel (Efeseni 4, 26).

Rugăciune

Iată, Doamne Isuse Hristoase… am venit la Tine – precum cel care a venit după Tine, dar care te-a trădat: Credincioşi, dar de atâtea ori infideli faţă de Tine, am venit – pentru a mărturisi legătura ascunsă dintre păcatele noastre şi chinurile Tale, dintre lucrarea noastră şi a Ta, am venit deoarece ştim că Tu poţi şi vrei să ne ierţi. Pentru că Tu ai pătimit pentru noi – eşti Răscumpărătorul nostru, eşti Speranţa noastră.

Doamne Isuse, Răscumpărătorul nostru, însuflă în noi dorinţa şi încrederea în iertarea Ta, întăreşte voinţa noastră de a ne converti, ajută-ne să ne împărtăşim din deplinătatea şi bunătatea îndurării Tale.

Doamne Hristoase, Răscumpărătorul şi Învăţătorul nostru, oferă-ne puterea de a ierta pe semenii noştri, pentru ca şi noi să ne putem împărtăşi cu adevărat de iertarea Ta.

Doamne Isuse, Răscumpărătorul şi Păstorul nostru, oferă-ne puterea de a iubi, pentru că Tu doreşti ca după exemplul Tău şi cu ajutorul harului Tău să Te iubim pe Tine şi pe toţi aceia care sunt pentru noi fraţi în Tine. Amin.

(După Papa Paul al VI-lea)

pr. Ioan Abadi si pr. Alexandru Buzalic Ritul bizantin