Selecție de predici

(tipareste predicile)

 

Duminica a IX-a de peste an
Anul C (A, B)

Lecturi:
1Regi 8,41-43
Galateni 1,1-2.6-10
Luca 7,1-10

Luca 7,1-10

Când a terminat de spus toate aceste cuvinte în auzul poporului, a intrat în Cafarnaum. Un centurion avea un servitor la care ținea mult și care, fiind bolnav, trăgea de moarte. Auzind despre Isus, a trimis la el pe unii bătrâni dintre iudei ca să-l roage să vină să-i salveze servitorul. Ajungând la Isus, aceștia îl rugau insistent: “Este vrednic ca să-i faci aceasta, căci iubește națiunea noastră, iar sinagoga el ne-a construit-o”. Isus a mers cu ei și nu era departe de casă când centurionul a trimis câțiva prieteni spunându-i: “Doamne, nu te deranja căci nu sunt vrednic să intri sub acoperișul meu, de aceea nu m-am considerat vrednic să vin eu însumi la tine, dar spune un cuvânt și servitorul meu va fi vindecat. Căci, deși sunt un om supus autorității, am sub comanda mea soldați; și spun unuia «Du-te!» și se duce, iar altuia «Vino!» și vine; și servitorului meu «Fă aceasta!» și face”. Isus s-a mirat auzind aceasta și, întorcându-se către mulțimea care-l urma, a spus: “Vă spun că nici în Israel nu am găsit așa o credință”. Când cei trimiși s-au întors acasă, l-au găsit pe servitor sănătos.

 

Teologia anatemei
         pr. Anton Dancă

Duminica a IX-a (pentru copii)
         pr. Pietro Righetto

Isus a pornit la drum împreună cu ei
         pr. Anton Dancă

Afișează toate în aceeași pagină