Predici

1. Introducere

Dumnezeu ne mântuieşte dacă urmăm conştiinţa noastră dreaptă.

Abdaraman, un băiat musulman, foarte drăguţ, mă însoţeşte şi în această seară la schit. A vorbit prietenos întotdeauna cu mine, dar în această seară este mut, este trist…

- Dar, Abdaraman, am insistat, vorbeşte, deschide-ţi inima prietenului tău, fratele Carlo. Atunci, Abdaraman a izbucnit în plâns. L-am întrebat:

- Prietene, ce te face să plângi?

- Frate Carlo, plâng pentru că nu devii musulman!

- A! – am exclamat – pentru că ar trebui să mă fac musulman!…

Abdaraman a strigat:

- Dacă nu te faci musulman, du-te în iad, ca toţi creştinii!

- Asta-i bună, Abdaraman! Cine ţi-a spus că voi merge în iad dacă nu mă fac musulman?

- “Taleb” (maestru în şcoala coranică) mi-a spus că toţi creştinii merg în iad; eu nu vreau să merg în iad.

Am ajuns aproape de schit şi Abdaraman s-a oprit: nu ar intra în acel loc catolic nici pentru tot aurul din lume. I-am spus:

- Nu, Abdaraman; Dumnezeu este bun şi ne mântuieşte pe amândoi; şi îl va mântui şi pe tatăl tău şi toţi vom merge în paradis… Stai liniştit; mergi acasă şi recită-ţi rugăciunea, iar eu mi-o recit pe a mea… Rugăciunile noastre merg în acelaşi cer, pentru că Dumnezeu este unul singur. Dumnezeul meu este şi Dumnezeul tău. El ne-a creat, ne hrăneşte, ne iubeşte… Dacă păzim poruncile sale, tu şi eu vom merge în acelaşi paradis… Nu mai plânge!…

Intru trist în schit… Dar în acea seară mi-a fost greu să mă rog. Sărmanul micuţ Abdaraman! Şi tu eşti victima fanatismului, a zelului furtunos al aşa-zişilor “oameni ai lui Dumnezeu”, care ar trimite în iad jumătate din neamul omenesc, numai pentru că “nu sunt dintre ai lor” (C. CARRETTO, Lettere dal Deserto, La Scuola).

2. Tema

Dumnezeu îi iubeşte pe toţi oamenii, chiar dacă aparţin unor religii diferite; are grijă de toţi, dar mai ales de cei care au o credinţă caracterizată de umilinţă şi de iubire.

3. Mesajul zilei

În Evanghelia de astăzi este vorba despre un centurion plin de credinţă. Mai ştiţi şi alţi centurioni din paginile Evangheliei şi ale Faptelor Apostolilor?

- Centurionul de sub cruce… centurionul Corneliu… În Biserica apostolică, mulţi soldaţi păgâni se converteau la creştinism.

Cine este şi cum se comportă centurionul despre care vorbeşte astăzi Evanghelia după sfântul Luca?

- Este un căpitan din armata romană, care comandă o sută de soldaţi.

- Este bun cu servitorii şi cu evreii: îi ajută să construiască o sinagogă, are o umilinţă religioasă foarte mare şi face totul pentru ca slujitorul său iubit să nu moară…

Ce spune şi ce face Isus?

- Isus ascultă suferinţele şi rugăciunile tuturor, chiar şi ale păgânilor; este hotărât să-l viziteze pe centurion…

- Laudă credinţa sa mare şi îl vindecă pe slujitorul său.

- În cuvintele şi faptele sale, Isus ni-l descoperă pe Dumnezeu. Cum este prezentat Tatăl de Isus cu această ocazie?

- Dumnezeu nu are preferinţe la persoane, dar îl primeşte pe cel care are credinţă şi este drept, indiferent de naţiunea căreia îi aparţine.

- Dumnezeu ascultă rugăciunea şi suferinţa tuturor oamenilor, indiferent dacă sunt de culoare, rasă şi religie diferită, pentru că îi iubeşte ca pe fiii săi. O credinţă plină de umilinţă, de solidaritate, de omenie, îi este plăcută.

Cred că este utilă povestirea convertirii centurionului Corneliu şi a întregii sale familii, aşa cum este prezentată în Fap 10. “Doamne, să te laude toate popoarele pământului”.

Asemenea lui Isus, şi noi trebuie să-i iubim şi să-i respectăm pe toţi oamenii ca pe fraţii noştri, chiar dacă aparţin unor religii diferite. În ele există fii şi credincioşi mult mai umili, mai încrezători, mai generoşi, mai umani decât noi.

- Trebuie să facem totul pentru ca diferitele religii din lume să respecte drepturile omului, pentru că, dacă nu suntem umani, nu putem fi credincioşi şi plăcuţi lui Dumnezeu. Vă amintiţi când, cu câţiva ani în urmă, papa s-a rugat la Assisi cu reprezentanţii mai multor religii din lume?

- Chiar dacă toţi au datoria de a primi ceea ce ne-a revelat Dumnezeu şi să îşi facă o religie după propriile criterii, dacă există bună-credinţă, chiar dacă este o floare diferită, este din aceeaşi grădină: cea a lui Dumnezeu. Concret, la şcoală, pe stradă, pretutindeni, îi respectăm pe străini, imigranţi, credincioşi de alte religii?

Centurionul ne-a lăsat o rugăciune foarte frumoasă, pe care încă o mai repetăm. Care este?

- Doamne, nu sunt vrednic… O repetăm înainte de a primi sfânta Împărtăşanie.

- Desigur, chiar dacă ne străduim să ne pregătim bine, nu suntem niciodată vrednici să-l primim pe Isus.

4. Exemple

a) Papa Luciani, vorbindu-le clericilor, spunea: “Inima este numită urechea sufletului; ne-a fost dată pentru a auzi durerile, nevoile altora. Şi nu numai ale celor care sunt apropiaţi, ci şi ale celor îndepărtaţi. Într-o poveste de aventuri indiene, un şef, ascuns la nişte piei-roşii, a spus la un moment dat: Linişte! Şi s-a aruncat cu urechea la pământ. După câteva secunde, se ridică şi spuse: Se apropie feţele palide! Aud tropăitul cailor lor!

- Vouă, ministranţilor, vă place să vă jucaţi de-a indienii…

Bine, atunci aş vrea să o faceţi într-un mod nou: apropiaţi-vă urechea de pământ pentru a auzi durerile celor care sunt departe! Aş vrea să aveţi inimă nu numai pentru bunica bolnavă, pentru colegul lovit, ci şi pentru toţi copiii de departe, care nu-l cunosc pe Domnul, nu au un preot pentru a-i instrui şi spovedi!…”

b) Era odată un băiat certăreţ şi antipatic. Întotdeauna voia să se joace singur. Se juca singur cu bilele, singur cu mingea. Nu împrumuta nimănui skate-board-ul său. Dacă insistau colegii, el desena cu o bucăţică de cretă un cerc pe asfaltul din piaţa satului şi spunea ameninţător: “Vai de cel care intră în cercul meu! Aceasta este casa mea!”

Într-o zi, a venit în piaţa satului o fetiţă mică, mică. I-a întrebat pe copii: “De ce stă băiatul acela singur în cercul său?”

“Nu ne lasă niciodată să ne jucăm cu el. Nu putem nici să intrăm în cercul său. Cercul este casa lui, spune el”, au răspuns copiii.

Iar fetiţa: “Şi voi… vă lăsaţi bătuţi pentru atât de puţin?”

Apoi a luat o bucăţică de cretă şi a tras pe asfaltul pieţei un cerc mare, care includea cercul acelui copil morocănos.

“Aşa, spuse fetiţa, ştergându-şi pe haina albă praful de pe degetele murdare de cretă. Acum putem să ne jucăm împreună, pentru că acum el locuieşte în casa noastră”. Şi din acea zi, toţi copiii din sat se joacă împreună. Asta şi pentru că nu are sens să te joci singur cu mingea. Şi ce plăcere ai să mergi pe skate-board, dacă nimeni nu te priveşte? (GIUSEPPINA DE ROMA, Maria e i bambini, E.P., 1990).

pr. Pietro Righetto Ritul latin