Start > Ritul bizantin > Nu cred până nu văd

Nu cred până nu văd

13 April 2007
2,700 afișări

Autor: pr. George Dimopoulos
Traducere: Oana Capan
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a II-a după Paști (A Tomii)

Iubiți frați și surori, astăzi se încheie sărbătoarea Paștilor, deși continuăm să cântăm imnuri pascale de bucurie până la sărbătoarea Înălțării la Cer a Domnului nostru. Numim această săptămână de după Paști “Săptămâna Luminată”, din latinescul “Dominica in Albis”, pentru că în vechime noii botezați purtau haine albe din ziua botezului lor, Sâmbăta Mare, până în această a doua Duminică după Paști. Această zi ne este cunoscută și ca Duminica Tomii, deoarece la opt zile după ce Cristos le-a apărut pentru prima oară apostolilor Săi, Toma nefiind prezent și refuzând să creadă, El le-a apărut tuturor discipolilor, și i-a spus lui Toma: “Adu degetul tău încoace și vezi mâinile Mele și adu mâna ta și o pune în coasta Mea și nu fi necredincios ci credincios” (Ioan 20,27).

Cristos nu a avut de ce să se teamă atunci de cercetarea științifică, și nu are de ce să se teamă astăzi. Mai degrabă, El îi ajută pe toți aceia care cu bune intenții și sentimente caută să îl cunoască și să îl întâlnească. Cristos nu încearcă să ne forțeze să credem în El. El nu forțează pe nimeni, ci îi invită pe toți să îl urmeze, și pe cei care îl urmează în mod liber, îi primește în mod liber. Isus respectă libertatea voinței cu care a fost creat omul. Mulți îl vor respinge, inițiind cumplite persecuții asupra tuturor acelora care îl acceptă necondiționat. Ateii și necredincioșii vor continua să planifice lecții și cursuri speciale pentru a contrazice învățăturile Sale. Oamenii de știință vor trece cuvintele lui Isus prin computerele lor făcute de mână omenească în încercarea zadarnică de a dovedi că acele cuvinte nu sunt autentice. Se va continua să se organizeze întâlniri și convenții pentru a se opune lui Cristos. Chiar pasiunile omului păcătos i se vor opune. Cu toate acestea, mai presus de glasurile persecutorilor, ale ateilor și ale necredincioșilor putem auzi încă glasul lui Toma exclamând: “Domnul meu și Dumnezeul meu!”

Atitudinea dintâi a lui Toma “nu cred până nu văd” este lipsită de logică. Nu o aplicăm în alte domenii; de ce să o aplicăm în religie? Cum ar putea să funcționeze școlile cu o astfel de atitudine? Cum ar putea profesorii să le demonstreze elevilor lor că Socrate, Platon, Napoleon, Lincoln sau Eisenhower au trăit cu adevărat? Cum ar putea să dovedească profesorii că cuceririle lui Alexandru cel Mare și bătălia de la Waterloo au avut loc? Și cum ar putea un tribunal să condamne vreun criminal dacă jurații ar trebui să vadă cum are loc crima pentru a da verdictul “vinovat”? Cât de lipsite de logică sunt toate acestea!

Trăim cu încrederea pe care alții o au în noi, și pe care noi o avem în alții. Zece dintre cei mai buni prieteni ai lui Toma, pe care îi cunoștea de cel puțin trei ani, l-au asigurat că l-au văzut pe Domnul. Relatările lor erau toate în acord. Erau oameni sănătoși la minte. Și totuși Toma a refuzat să creadă fără să vadă. Mulți oameni repetă astăzi cuvintele lui Toma, în special aceia care ar distruge principalele doctrine ale credinței creștine.

Dacă oamenii adoptă această atitudine “nu cred până nu văd”, ne-am aștepta ca cel puțin să se deranjeze să investigheze cu atenție. Cu câtva timp în urmă un tânăr mi-a spus cu multă aroganță: “Părinte, eu cred că Socrate a fost mai mare decât Cristos”. I-am răspuns: “Dacă poți susține ceea ce spui cu dovezi concrete, voi crede și eu acest lucru”. El a început să comenteze “scrierile” lui Socrate, arătând că Cristos nu a scris nimic. Cât de derutat a fost când i-am explicat că nici Socrate însuși nu a scris nimic, și că tot ceea ce știm despre el este ce putem spicui din scrierile unor oameni precum Platon, Xenofon și Plutarh. El a refuzat să mă creadă până când i-am arătat acest lucru scris negru pe alb într-o enciclopedie. Dacă cercetarea atentă nu face parte din studiile voastre, veți deveni asemenea unui butoi gol, neputând scoate decât sunete nearticulate.

La un hotel din New York, o persoană se plângea în legătură cu afacerea lui. Cineva i-a spus: “Nu te teme; cei bogați vor muri la fel ca și noi, și bogăția nu la va servi la nimic în viața viitoare”. Primul om a răspuns: “Chiar crezi într-un astfel de nonsens mitic? S-a întors vreodată cineva din morți? Cred că raiul și iadul sunt chiar aici pe pământ”. În acest moment am simțit că trebuie să intervin în conversație. “De ce nu investigați, să vedeți dacă s-a întors vreodată cineva de pe tărâmul morților?”, i-am sugerat. “Știți ce învață Biblia despre rai și iad, și despre Acela care s-a întors din morți? Ați investigat vreodată în mod serios religia creștină?” Răspunsul, desigur, a fost nu. Nu cunoștea absolut nimic despre religie, și totuși și-a exprimat opinia că raiul și iadul nu există ca locuri distincte. Cum poate o persoană să pretindă dreptul la o opinie asupra unui subiect despre care admite că nu știe nimic?

Cu toate acestea, atât de mare este grija lui Cristos pentru un suflet, iubiții mei, încât vine cu bunăvoință la Toma necredinciosul, permițându-i să îl vadă și să îl atingă, și astfel să verifice adevărul învierii. “Nu fi necredincios”, îi spune El, “ci credincios”. Sf. Ioan Gură de Aur scrie: “Privind la infidelitatea discipolilor, vedem și înțelegem marea iubire a Domnului nostru, care s-a coborât pe Sine până la a se lăsa încercat de un discipol necredincios”. Când Toma l-a văzut pe Domnul, a crezut pe loc, exclamând: “Domnul meu și Dumnezeul meu!” Răspunsul lui Isus este destinat fiecăruia dintre noi: “Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut!” (Ioan 20,29). “Crede în Domnul Isus și te vei mântui” (Fapte 16,31).

Ritul bizantin