Iubiţi fraţi şi surori, astăzi se încheie sărbătoarea Paştilor, deşi continuăm să cântăm imnuri pascale de bucurie până la sărbătoarea Înălţării la Cer a Domnului nostru. Numim această săptămână de după Paşti “Săptămâna Luminată”, din latinescul “Dominica in Albis”, pentru că în vechime noii botezaţi purtau haine albe din ziua botezului lor, Sâmbăta Mare, până în această a doua Duminică după Paşti. Această zi ne este cunoscută şi ca Duminica Tomii, deoarece la opt zile după ce Cristos le-a apărut pentru prima oară apostolilor Săi, Toma nefiind prezent şi refuzând să creadă, El le-a apărut tuturor discipolilor, şi i-a spus lui Toma: “Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios ci credincios” (Ioan 20,27).

Cristos nu a avut de ce să se teamă atunci de cercetarea ştiinţifică, şi nu are de ce să se teamă astăzi. Mai degrabă, El îi ajută pe toţi aceia care cu bune intenţii şi sentimente caută să îl cunoască şi să îl întâlnească. Cristos nu încearcă să ne forţeze să credem în El. El nu forţează pe nimeni, ci îi invită pe toţi să îl urmeze, şi pe cei care îl urmează în mod liber, îi primeşte în mod liber. Isus respectă libertatea voinţei cu care a fost creat omul. Mulţi îl vor respinge, iniţiind cumplite persecuţii asupra tuturor acelora care îl acceptă necondiţionat. Ateii şi necredincioşii vor continua să planifice lecţii şi cursuri speciale pentru a contrazice învăţăturile Sale. Oamenii de ştiinţă vor trece cuvintele lui Isus prin computerele lor făcute de mână omenească în încercarea zadarnică de a dovedi că acele cuvinte nu sunt autentice. Se va continua să se organizeze întâlniri şi convenţii pentru a se opune lui Cristos. Chiar pasiunile omului păcătos i se vor opune. Cu toate acestea, mai presus de glasurile persecutorilor, ale ateilor şi ale necredincioşilor putem auzi încă glasul lui Toma exclamând: “Domnul meu şi Dumnezeul meu!”

Atitudinea dintâi a lui Toma “nu cred până nu văd” este lipsită de logică. Nu o aplicăm în alte domenii; de ce să o aplicăm în religie? Cum ar putea să funcţioneze şcolile cu o astfel de atitudine? Cum ar putea profesorii să le demonstreze elevilor lor că Socrate, Platon, Napoleon, Lincoln sau Eisenhower au trăit cu adevărat? Cum ar putea să dovedească profesorii că cuceririle lui Alexandru cel Mare şi bătălia de la Waterloo au avut loc? Şi cum ar putea un tribunal să condamne vreun criminal dacă juraţii ar trebui să vadă cum are loc crima pentru a da verdictul “vinovat”? Cât de lipsite de logică sunt toate acestea!

Trăim cu încrederea pe care alţii o au în noi, şi pe care noi o avem în alţii. Zece dintre cei mai buni prieteni ai lui Toma, pe care îi cunoştea de cel puţin trei ani, l-au asigurat că l-au văzut pe Domnul. Relatările lor erau toate în acord. Erau oameni sănătoşi la minte. Şi totuşi Toma a refuzat să creadă fără să vadă. Mulţi oameni repetă astăzi cuvintele lui Toma, în special aceia care ar distruge principalele doctrine ale credinţei creştine.

Dacă oamenii adoptă această atitudine “nu cred până nu văd”, ne-am aştepta ca cel puţin să se deranjeze să investigheze cu atenţie. Cu câtva timp în urmă un tânăr mi-a spus cu multă aroganţă: “Părinte, eu cred că Socrate a fost mai mare decât Cristos”. I-am răspuns: “Dacă poţi susţine ceea ce spui cu dovezi concrete, voi crede şi eu acest lucru”. El a început să comenteze “scrierile” lui Socrate, arătând că Cristos nu a scris nimic. Cât de derutat a fost când i-am explicat că nici Socrate însuşi nu a scris nimic, şi că tot ceea ce ştim despre el este ce putem spicui din scrierile unor oameni precum Platon, Xenofon şi Plutarh. El a refuzat să mă creadă până când i-am arătat acest lucru scris negru pe alb într-o enciclopedie. Dacă cercetarea atentă nu face parte din studiile voastre, veţi deveni asemenea unui butoi gol, neputând scoate decât sunete nearticulate.

La un hotel din New York, o persoană se plângea în legătură cu afacerea lui. Cineva i-a spus: “Nu te teme; cei bogaţi vor muri la fel ca şi noi, şi bogăţia nu la va servi la nimic în viaţa viitoare”. Primul om a răspuns: “Chiar crezi într-un astfel de nonsens mitic? S-a întors vreodată cineva din morţi? Cred că raiul şi iadul sunt chiar aici pe pământ”. În acest moment am simţit că trebuie să intervin în conversaţie. “De ce nu investigaţi, să vedeţi dacă s-a întors vreodată cineva de pe tărâmul morţilor?”, i-am sugerat. “Ştiţi ce învaţă Biblia despre rai şi iad, şi despre Acela care s-a întors din morţi? Aţi investigat vreodată în mod serios religia creştină?” Răspunsul, desigur, a fost nu. Nu cunoştea absolut nimic despre religie, şi totuşi şi-a exprimat opinia că raiul şi iadul nu există ca locuri distincte. Cum poate o persoană să pretindă dreptul la o opinie asupra unui subiect despre care admite că nu ştie nimic?

Cu toate acestea, atât de mare este grija lui Cristos pentru un suflet, iubiţii mei, încât vine cu bunăvoinţă la Toma necredinciosul, permiţându-i să îl vadă şi să îl atingă, şi astfel să verifice adevărul învierii. “Nu fi necredincios”, îi spune El, “ci credincios”. Sf. Ioan Gură de Aur scrie: “Privind la infidelitatea discipolilor, vedem şi înţelegem marea iubire a Domnului nostru, care s-a coborât pe Sine până la a se lăsa încercat de un discipol necredincios”. Când Toma l-a văzut pe Domnul, a crezut pe loc, exclamând: “Domnul meu şi Dumnezeul meu!” Răspunsul lui Isus este destinat fiecăruia dintre noi: “Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!” (Ioan 20,29). “Crede în Domnul Isus şi te vei mântui” (Fapte 16,31).