Start > Ritul latin > Te iubesc Doamne. Vino în ajutorul lipsei mele de iubire

Te iubesc Doamne. Vino în ajutorul lipsei mele de iubire

19 April 2007
1,433 afișări

Autor: pr. Ernest Munachi Ezeogu
Traducere: Radu Capan
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a III-a după Paște (Anul C)

Unii numesc Evanghelia pe care tocmai am ascultat-o, conversația lui Isus cu Petru lângă Marea Tiberiadei, ca fiind Convertirea lui Petru. Alții o numesc Mărturisirea lui Petru. “Mărturisirea lui Petru” este potrivită fie că înțelegem mărturisirea ca o declarație a credinței fie ca mărturisirea greșelilor. Este simplu să vedem tripla întrebare a lui Isus “Mă iubești?” și triplul răspuns afirmativ al lui Petru ca fiind mărturia lui Petru despre credința lui în Isus. Ceea ce nu este atât de ușor de văzut este faptul că acest dialog reprezintă mărturisirea vinei lui Petru. Pentru a vedea aspectul penitențial la ceea ce se întâmplă aici trebuie să citim episodul în limba greacă.

V-ați întrebat vreodată de ce Isus a trebuit să îl întrebe pe Petru de trei ori dacă îl iubește? Putem vedea aici o legătură cu tripla negare a lui Petru că l-ar cunoaște pe Isus. Dar aceasta nu este totul. În traducerea noastră, când Isus întreabă “Mă iubești?” și Petru răspunde “Da, te iubesc”, totul sună în regulă. În greacă însă vedem că Petru nu răspunde chiar la întrebarea care i se pune.

În Biblia greacă există trei cuvinte diferite traduse de obicei prin “iubire”. Există eros, adică iubire senzuală sau erotică, precum cea care conduce la căsătorie. Iubirea erotică se bazează pe simțuri și emoții care găsesc obiectul iubirii atrăgător. Apoi este philia, adică a-ți plăcea ceva, a avea admirație sau devoțiune față de o persoană demnă sau un anumit lucru; este iubirea pentru un erou, pentru părinți, pentru artă. Această iubire cântărește în minte dacă obiectul iubirii merită sau nu. În fine, este agape, care înseamnă iubirea gata de sacrificiu, iubirea necondiționată, chiar și pentru o persoană care nu merită și chiar dacă în urma iubirii nu câștigi nimic. Iubirea de tip agape stă în voință. Este o decizie. Un exemplu din viața de zi cu zi care reflectă iubirea agape este iubirea pentru pisici. Câinii au modul lor de a întoarce afecțiunea și de a fi utili stăpânilor, dar în cazul pisicilor lucrurile stau altfel!

Știți probabil gluma cu diferența dintre un câine și o pisică. Un câine se uită la stăpânul său care îl hrănește, îl protejează, are grijă de el, și își spune în sinea lui: “trebuie că este un zeu”. O pisică privește cum stăpânul o hrănește, o protejează și are grijă de ea, și își spune în sinea ei: “trebuie că sunt o zeiță”. Nu este o propagandă anti-pisici. Dimpotrivă, este un compliment pentru cei care cresc pisici, pentru iubirea lor dezinteresată, necondiționată, pentru aceste făpturi. Dar exemplul prin excelență pentru iubirea dezinteresată, necondiționată, îl găsim nu în relația pisici-oameni, ci în iubirea pe care Isus o are pentru noi. O iubire atât de mare încât a fost gata să își dea viața pentru noi, păcătoșii.

Să ne întoarcem la Evanghelie acum. Isus îl întreabă pe Petru: “Agapas me?”, adică “Mă iubești tu atât de mult încât să te jertfești pentru mine?” Petru știe că nu a ajuns la acel nivel de iubire. El știe că s-a lepădat de Isus pentru a-și salva viața. Și care este atunci răspunsul lui Petru? El spune: “Philô se”, adică “Da, Doamne, știi cât de mult îmi place de tine, cât de mult de admir.” Acum înțelegem de ce acest dialog este de fapt o mărturisire: Petru mărturisește păcatul său. “Da, îmi place de tine și te admir, dar nu, nu am fost în stare să te iubesc cu acea iubire gata de sacrificiu pe care o ceri Tu.” Atunci Isus îl întreabă a doua oară dacă îl iubește total, iar Petru răspunde din nou că simte doar philia pentru El. În cele din urmă, nedorind să îl facă de rușine, Isus îl întreabă: “Simți philia pentru mine?” Iar Petru răspunde: “Da, simt philia pentru tine.” Și gata interogatoriul! Isus îl acceptă pe Petru așa cum este. Chiar și philia este suficient de bună pentru El.

Vedem că Petru nu este unul care dă din gură fără să știe ce spune, nu umflă lucrurile, ci are simțul realității. Nu este mai bun decât ceilalți, dar este în schimb suficient de înțelept și de umil pentru a nu proclama lucruri ce nu au acoperire. Mărturisirea lui Petru seamănă cu cea a tatălui băiatului posedat. Ne amintim că acel tată i-a spus lui Isus: “Cred. Vino în ajutorul necredinței mele” (Marcu 9,24). Ceea ce spune Petru este: “Te iubesc Doamne. Vino în ajutorul lipsei mele de iubire”.

În biserică sau acasă cântăm adesea imnuri sau recităm rugăciuni în care mărturisim iubirea noastră pentru Isus cu cuvinte mari. “O, Doamne, cât de mult te iubesc!” sau “Nimic mai presus de iubirea pentru Tine”. Petru ne provoacă astăzi să ne dăm seama că aceste cuvinte spun doar o jumătate din povestea vieții noastre. Cealaltă jumătate o reprezintă partea din noi care nu îl iubește pe Dumnezeu, care se leapădă pe Domnul atunci când viața noastră, viitorul nostru se află în joc. Exemplul lui Petru ne invită să aducem la suprafață această jumătate a noastră pentru ca Dumnezeu să ne-o vindece. Să ne alăturăm deci astăzi lui Petru și să mărturisim cu el: “Te iubesc Doamne. Vino în ajutorul lipsei mele de iubire”.

Ritul latin