Start > Ritul latin > Schimbarea la Față

Schimbarea la Față

1 March 2007
1,002 afișări

Autor: pr. Pierre-Marie Delfieux
Traducere: sr. Agnes
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a II-a din Post (Anul C)

Suntem chemați astăzi să privim un Chip. Privindu-l, devenim totodată mai buni ascultători ai cuvântului dumnezeiesc. Pentru că cel mai convingator dintre cuvinte este acela ascultat și păstrat îndelung în inimă: altfel spus, contemplat. Pe muntele Tabor, unde suntem convocați astăzi, unde ne duce Isus împreună cu apostolii Petru, Iacov și Ioan, urmează să ascultăm ce are de spus Chipul grăitor al Domnului, urmează să contemplăm însuși Chipul Cuvântului.

În acest chip transfigurat se spune tot, se arată tot, se împlinește tot. Ni se dezvăluie chipul omului desăvârșit. Când Isus Cristos, pe Tabor, ne oferă priveliștea umanității Sale îndumnezeite, El anticipează vederea “față în față” prin care se va împlini cândva propria noastră umanitate: “Căci acum vedem ca în oglindă, neclar, dar atunci vom vedea față în față. Acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaște pe deplin, așa cum am fost și eu cunoscut pe deplin” (1Corinteni 13,12).

Ce este un chip omenesc? Este înfățișarea unei inimi, cum spune Ben Sirac cel înțelept: “Inima omului schimbă fața lui, ori spre bune, ori spre rele”, ca mai apoi să adauge: “Din vedere se cunoaște omul, și din chipul feței se cunoaște cel înțelept” (Înțelepciunea lui Isus Sirac, 13,30 și 19,26). Privindu-l așadar, așa cum a apărut transfigurat pe înălțimea Taborului, pe Domnul Isus, stăm înaintea unei ferestre ce s-a deschis o clipă înspre veșnicie. “Strălucirea gloriei și chipul ființei sale, întrevăzute fulgerător, sunt ca o ancoră a sufletului, sigură și puternică, ce pătrunde dincolo de perdeaua catapetesmei (Evrei 1,3 și 6,19), adica dincolo de vălul trupului lui Cristos.

În miezul acestei duminici a Postului, în toiul iernii noastre, un glas ajunge până la noi, purtat de strălucirea gloriei, ca să ne arate cine este omul și cine este Dumnezeu. Cine este Isus pentru mine. Cine sunt, cine trebuie să fiu eu, pentru El… Acela care ne-a chemat să-l urmăm (Matei 16,24) nu ne poruncește de la distanță, nu ne dă lecții stând undeva deasupra. Dumnezeu a coborât la noi (vezi Pilde 30,4 și Ioan 3,13), a venit printre ai Săi (Ioan 1,11). A pășit lângă noi pe potecile existentei noastre. A cunoscut, la fel ca noi, foamea și setea și osteneala, bucuria, admiratia, tristețea, lacrimile, prietenia și trădarea. Prin faptul că el însuși a cunoscut încercarea, poate să vină în ajutorul celor care sunt încercați (Evrei 2,18). Este Învățătorul plin de autoritate, este Medicul milos al sufletelor, este Profetul care ne arată calea. A urcat pe jos până în vârful Taborului, și întreaga viața i-a fost istovitor urcuș, terminat pe Golgota.

Pauza pe care o face astăzi Cristos, în vârf de munte, ne povestește despre înaltul către care ne atrage acela care a venit din ceruri pentru a ne fi Calea (Ioan 3,31; 8,23; 14,6). Lumina de pe fața Lui este preacurată strălucire de har dumnezeiesc. Iar hainele care devin strălucitoare ca lumina ne arată înfățișarea Noului Adam, “al doilea om [ce] este din cer” (1Corinteni 15,47) venit printre noi pentru a ne făgădui (și a ne dobândi) nemurirea: “Într-adevăr, Dumnezeu, care a zis: ‘Să strălucească lumina din întuneric’, el însuși a strălucit în inimile noastre pentru luminarea cunoașterii gloriei lui Dumnezeu pe fața lui Isus Cristos” (2Corinteni 4,6). Cel care va fi torturat până la desfigurare pe Golgota este astăzi transfigurat pe Tabor. Înainte și dincolo de zorii sacrificiului suprem pe Cruce, strălucește de pe-acum lumina Învierii.

Chipul lui Isus strălucește ca soarele! Pentru că Domnul Cristos se identifică cu “soarele dreptății” vestit de proorocul Malahia. Este cel al cărui chip arată “ca soarele când strălucește în toată puterea sa” (Apocalips 1,16). Este acela care va lumina cândva cetatea cea nouă și veșnică a Ierusalimului ceresc (Apocalips 21,21 și 22,5). Despre acest Cristos solar înfățișat nouă astăzi, un glas din cer ne spune: “Acesta este Fiul meu cel ales, ascultați de el!” (Luca 9,35). În Evanghelia după Matei (17,5), mesajul este: “Acesta este Fiul meu cel iubit în care este mulțumirea mea…” Revelația aceasta a divinei duioșii a Tatălui ne introduce direct în tainele dragostei trinitare.

Urmându-l pas cu pas pe Cristos pe potecile pământului, urcând cu el până pe Tabor, ne aflăm în prezența Persoanei divine a Fiului, Cuvântul care era de la început cu Tatăl, prin care toate s-au făcut (cf. Ioan 1,2-3), Regele regilor și Domnul domnilor, așa cum îl numește Apocalipsa Sf. Ioan. Reacția discipolilor când se desfășoară înaintea lor atâta splendoare, atâta strălucire, este ușor de înțeles. Înspăimântați, pietrificați, greu de urnit… ca apoi să rămână mult timp tăcuți, așa cum povestește Luca (9,6).

În ceea ce ne privește, dincolo de splendoarea Teofaniei, ne mișcă revelația despre adevăratul chip al umanității noastre. Chipul pe care răul îl poate desfigura. Chipul pe care s-a așternut, încă de la origini, umbra păcatului și a rușinii (Geneza 3,3). Știm din experiența zilnică ce rău ne pot schimonosi mânia ca și lăcomia, trândăvia ca și avariția, mândria deșartă, desfrâul, ca și invidia – ca să nu vorbim decât despre păcatele numite “de căpetenie”!

Chipul omului se poate însă lumina și înfrumuseța, în contact cu binele. Sunt în Biblie multe pilde ale acestei înfrumusețări legate de o faptă deosebită, cea a Iuditei, a Esterei, a lui Moise, a diaconului Ștefan, căruia contemplația, în chiar cercul acuzatorilor din Sinedriu, îi dă o față “ca a unui înger” (Fapte 6,15). Tot experiența de zi cu zi ne arată câtă frumusețe strălucește în lume prin viețile celor drepți și milostivi, înțelepți și curați, viețile sfinte duse în lumina lui Cristos, în adevăr și spirit de sacrificiu. Să-l ascultăm pe Sf. Paul vorbind despre chemarea la sfințenie adresată nouă de Dumnezeu, și despre harul dăruit nouă prin Isus, ca să putem răspunde celui “care ne-a mântuit și ne-a chemat cu o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre, ci pentru planul său și pentru harul pe care ni l-a dat în Cristos Isus mai înainte de începutul veacurilor, dar care acum a fost descoperit prin arătarea Mântuitorului nostru Isus Cristos, care a nimicit moartea și a făcut să strălucească viața și nemurirea…” (2Timotei 1,9-11).

Prin sfinți, prin chipul Maicii Sale, Cristos ne arată iar și iar chipul Său de lumină. A trecut aproape un veac și jumătate de la interogatoriul adolescentei Bernadeta Soubirous, la Lourdes, de către comisarul de poliție Jacomet, în ziua de 21 februarie 1858. Este vorba despre “domnișoara” pe care mica Bernadeta a putut-o vedea, și a cărei extatică întâlnire a așternut pe chipul fetei o frumusețe nepământească. “E frumoasă domnișoara?” întreabă comisarul, după ce a pus-o pe fetiță să descrie cum era îmbrăcată făptura ce-i apăruse în grota de la Massabielle. “Da, domnule, foarte frumoasă”, răspunde ea. “Frumoasă ca doamna cutare, sau doamna cutare…?” întreabă comisarul, admirator expert al frumuseților locale. Bernadeta răspunde, plină de milă, în dialectul ei pietros: “Nu se compară!” Îi putem crede pe cei și pe cele care au fost cândva, precum Petru, Iacob și Ioan, martori ai Luminii. “Să strălucească asupra noastra lumina feței tale, Doamne, și vom fi mântuiți!

Ritul latin