Start > Ritul latin > Ispitirile lui Isus – o lecție de șiretenie

Ispitirile lui Isus – o lecție de șiretenie

25 February 2007
2,632 afișări

Autor: pr. Mihai Blaj
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica I-a din Post (Anul C)

Baudelaire spunea că cea mai mare șiretenie a Diavolului e să ne facă să credem că nu există. Să ne facă să credem că suntem întotdeauna liberi, că nicio forță nu ne influențează, iar el să lucreze discret, în liniște, din spate. Și de multe ori cădem în capcana aceasta. Credem că gândul și dorința noastră sunt cele mai bune și că ne aparțin în totalitate, când, de fapt, sunt inspirate de el. Sau ne face să credem că cele spuse sau povestite despre el sunt imaginații ieftine, că ar ține de o mentalitate arhaică care nu ar avea nicio acoperire în realitate. Evanghelia de astăzi este pusă intenționat la începutul Postului Mare pentru a ne reaminti nouă, creștinilor, că pe tărâmul invizibil al lumii spirituale se dă o luptă crâncenă între om și Diavol. O luptă care nu trebuie neglijată și un adversar care nu trebuie subestimat.

Se spune că secretul unei victorii stă într-o proporție foarte mare în buna cunoaștere a inamicului. De aceea, aș vrea ca astăzi, sărind puțin peste încărcătura teologică a acestui fragment evanghelic, să învățăm din evenimentul trăit de Isus câteva lucruri despre Dușmanul nostru.

Un prim lucru pe care aș vrea să-l învățăm astăzi e o altă greșeală pe care o facem cu privire la Diavol, și anume: îl facem prea des responsabil de îndeletniciri simpliste și ieftine, neglijându-i strategiile subtile și sofisticate. Dau un singur exemplu. Din experiența de preot ce o am până acum pot spune că marea majoritate a creștinilor, atunci când se referă la ispitele ce vin din partea Diavolului, au în vedere “ispitele” legate de faptele trupești, cu precădere cele care țin de sexualitate, de unde și expresia consacrată: “Am avut ispite necurate”. “M-a ispitit Diavolul să mănânc carne vinerea”, sau “să mă duc cu colegii la un pahar”, sau “Îmi trec prin minte închipuiri, dorințe și gânduri de tot felul”, ne plângem adesea. Eu cred că abia asta e o ispită: să credem că cel mai larg domeniu de activitate a Diavolului îl reprezintă stimularea și declanșarea acestor dorințe trupești pe care le simțim cu toții și să-l confundăm pe Diavol cu un fel de revistă pornografică care ne flutură prin minte tot felul de imagini indecente. Diavolul e spirit pur, e inteligență neîntrupată, e înger, chiar dacă decăzut. Gândiți-vă la cel mai inteligent om care v-a fascinat vreodată, înmulțiți cu 100 și s-ar putea să nu atingeți încă nici pe departe IQ-ul său. Chiar credem că el s-ar ocupa cu lucruri atât de ieftine și de simpliste? Nimic mai fals. Așa numitele “ispite necurate” cu care se luptă orice om trecut de vârsta copilăriei, nu provin în marea lor majoritate de la Diavol, ci de la noi înșine, din natura noastră coruptă. Sunt parte din rana păcatului originar care transformă orice dorință în poftă.

Diavolul se ocupă cu altceva mult mai subtil: cu distrugerea sistemului imunitar, cu demontarea motivației, cu demolarea sistemului tău de convingeri. Nu-ți introduce în minte pofte, dar încearcă să te convingă să lași garda jos, să nu mai lupți, căci nu se merită, se poate și altfel, că nu trebuie să fii așa scrupulos, că ceea ce spune Dumnezeu poate fi interpretat. Orice creștin care are ceva experiență în lupta cu păcatul poate da mărturie că nicio “ispită” nu are efect atâta vreme cât motivația, convingerile tale stau în picioare. Dar că odată ce acestea sunt la pământ, ești inundat de ele. Sau – ca să mă folosesc de o imagine – cei care citiți aceste rânduri sunteți conectați obligatoriu la internet și știți probabil că orice computer care utilizează internetul are nevoie de un scut protector care împiedică să pătrundă în el tot felul de lucruri ori persoane nedorite. Există însă viruși care sparg acest scut și, din acel moment, calculatorul tău e invadat de o sumedenie de lucruri dăunătoare. Cu asta se ocupă Diavolul. Nu-l confundați cu puhoiul de imagini și înclinații pe care le simțim adesea în noi. El este în altă parte. E în gândul care vrea să te convingă să deschizi poarta, astfel încât acestea să intre singure. În gândul care te convinge să lași din mâini frâiele prin care îți stăpânești natura umană, pentru ca aceasta să se poată desfășura în voie.

Asta face și în pustiu cu Isus. Nu-l atacă cu “ispite” ieftine. Vede că-i flămând și vine cu o pizza XXL la el. E mult mai subtil. Vine și-i spune: “De ce te chinui să alegi o cale așa de grea? Să predici în neștire atâta, să suferi, să mori ca un infractor? Pentru ce? Doar ca să asculți ca un scrupulos de Tatăl? Știi prea bine că puțini vor înțelege gestul tău. Alege o cale mai ușoară! Fă o minune și dă-le la toți de mâncare! Satură-i pe toți! Șterge sărăcia din lume, fă-o pe-a bucătarul și te vor urma cu toții în genunchi. Fă niște artificii, fă puțin show, fă-o pe-a magicianul și te vor aplauda cu toții. Arată-ți puterea, distruge-i pe cei răi, înlătură nedreptatea, fă-o pe-a politicianul și generalul și te vor asculta cu toții. Alege calea mai ușoară! Nu asculta de Tatăl!”

Înțelegeți șiretenia Diavolului? Scopul său direct nu e să ne convingă să facem fapte josnice, ci să nu ascultăm de Dumnezeu. Să nu ne supunem. Să fim independenți. “Ce tot te chinui să duci viața asta grea de creștin? Nu te mai ruga; nu vezi că te rogi degeaba? Nu te mai duce la biserică; nu vezi că oricum te plictisești de moarte acolo și că o faci doar din obligație și inerție? De ce te chinui să duci o viață de înfrânare? Bucură-te și tu ca toți cei din jur! O viață ai. Tu nu vezi că tu, care te chinui toată viața cu poruncile astea absurde, ai aceeași soartă cu cel ce-a făcut toată viața ce-a vrut, iar în ultimele două săptămâni din viață a făcut o spovadă bună?” Acesta-i Diavolul: “Renunță! Lasă garda jos! Nu mai lupta! Alege calea mai ușoară!” Și din momentul în care te-a convins, pleacă. Pentru că nu mai are ce face. Tu cazi de la sine.

Un al doilea lucru pe care-l învățăm despre strategia sa: îți prezintă în culori frumoase lucruri care în esență nu sunt bune. Haideți să analizăm prima ispită cu care vine la Isus, ispita materialismului. Diavolul îi propune lui Isus următoarea strategie: “Dacă vrei ca oamenii să creadă în tine, dă-le de mâncare. Fă o minune, satură-i pe toți și scoate-i din mizerie. Și atunci nu vor mai avea altă grijă decât să-ți cânte psalmi”. E strategia pe care i-o propune mereu și Bisericii prin gura celor care în cadrul ei sunt responsabili cu critica. De ce Biserica nu are drept primă preocupare ajutorarea săracilor? De ce s-au construit și se construiesc peste tot biserici exagerat de impunătoare, când, cu banii care se dau pe ele, s-ar putea rezolva problema multora care mor de foame? De ce nu dă Biserica mai întâi pâine la oameni și apoi să vină să le predice, căci cine are chef să o asculte cu stomacul gol? E o strategie bună? Adesea ni se pare că da. Ne învață însă experiența lumii în care trăim că credința e direct proporțională cu stomacul și frigiderul? Nu! Dimpotrivă. Privind la “lumea bună”, putem spune că credința este invers proporțională cu bunăstarea materială. Cu cât aceasta din urmă crește, cu atât scade prima. Ne-o demonstrează zilnic bisericile olandeze transformate în baruri, școlile desacralizate din Franța și constituția a-tee a Europei. De aceea răspunde Isus sec: “nu numai cu pâine trăiește omul, ci cu tot cuvântul care vine din gura lui Dumnezeu”. “Misiunea mea nu e să dau de mâncare la oameni. O voi face și pe asta. Voi hrăni 5.000 de oameni cu doar 5 pâini. Dar nu acesta e scopul meu. Menirea mea e să hrănesc sufletele. Să-i învăț pe oameni calea Tatălui. Să-i învăț pe oameni o cale pe care ei să poată merge indiferent dacă au stomacul plin ori gol”. Asta face Diavolul: propune o cale care, în aparență, pare frumoasă, dar, în esență, duce la moarte. Și e valabil în orice tip de ispită care vine de la el.

Și un al treilea lucru pe care-l învățăm despre șiretenia sa. Notează evanghelistul Luca: “… i s-a făcut foame. Atunci Diavolul a zis…”. Nu e întâmplător acest amănunt. Diavolul nu vine niciodată când omul e în formă, când e fresh, când e plin de entuziasm, ci atunci când e slăbit și cu garda jos. Când ai, de exemplu, o decepție în viață, când te-a trădat un prieten, cânt te-au supărat unii, când pur și simplu ai o zi proastă, adică atunci când, spiritual vorbind, ești la pământ. Atunci vine. Sau când ai o stare de amorțeală, de lene, de moleșeală, când nu ai chef de nimic, când ești sătul de toți și de toate, adică atunci când nu ești vigilent. Atunci vine. Și-ți picură în minte tot felul de planuri, inițiative, gânduri, profitând de faptul că nu ești limpede. E șiret Diavolul. N-avem noi imaginație câtă șiretenie are el.

Pe tărâmul invizibil al lumii spirituale, lupta continuă în fiecare zi. E o luptă crâncenă. Aproape că îngheț de frică când mă gândesc ce slab sunt eu și ce puternic este el. Mă mângâie un singur gând. În această luptă a mea nu sunt singur. Îi am alături pe Cristos, pe îngeri și pe sfinți, adică pe cei care, cu toții, l-au învins. Iar Diavolul e singur. Deci poate fi învins. Amin.

Ritul latin