Start > Ritul latin > Duminica a doua din Postul Mare

Duminica a doua din Postul Mare

2 March 2007
1,313 afișări

Autor: pr. Paul Butnaru
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a II-a din Post (Anul C)

Continuându-ne drumul sfânt al Postului Mare pe care l-am început în Miercurea Cenușii, iată-ne ajunși astăzi la cel de-al treilea moment al acestui parcurs spiritual. Această a treia ștafetă spirituală, a liturgiei duminicale de astăzi, are loc pe muntele Tabor în atmosfera atât de solemnă și plăcută a Schimbării la față a lui Isus.

După ce acum câteva zile am primit impunerea cenușii, ca un semn că vrem și noi să urcăm pe urmele lui Cristos la Ierusalim pentru a sărbători ziua cea mare a Paștelui, duminicile acestui timp de post nu sunt simple popasuri menite odihnei, ci sunt tot atâtea ocazii de a face ca, acel apel la convertire pe care l-am acceptat atunci, să devină cât mai angajant și concret. De aceea semnificația proprie fiecărei evanghelii care ne este propusă nu poate găsită decât străduindu-ne să-i înțelegem mesajul în lumina acestui timp sfânt al postului în care ne aflăm.

Astfel, evenimentul de pe Tabor ne amintește de fiecare dată cu destulă ușurință anumite adevăruri fundamentale: Isus este cu adevărat Dumnezeu iar opera pe care o împlinește el este lucrarea întregii Sfinte Treimi; prezența și lucrarea sa în lume nu distruge legea veche sau profețiile, care erau pilonii credinței iudeilor, ci le împlinește pe acestea, astfel încât, adevărații fii ai poporului lui Dumnezeu nu pot să-i nege mesianitatea; dincolo de aparenta lipsă sau slăbiciune a lui Dumnezeu, el este acela care va învinge pecetluind soarta istoriei.

Dar dincolo de toate aceste semnificații al schimbării la față a lui Isus, cred că mai potrivite sunt altele. Una dintre ele ar fi aceea a încurajării pentru a nu abandona acest drum al postului, un drum care, dacă este parcurs în mod autentic, nu poate să nu fie greu, dificil și anevoios. Așa cum Cristos și-a arătat slava înaintea pătimirii pentru ca ucenicii să rămână statornici în urmarea sa în momentele dificile ce aveau să vină, la fel Biserica ne invită să privim chipul divin și glorios al lui Cristos pentru a nu ne descuraja în meditarea pătimirii sale și în asocierea la suferința sa. Perseverența pe care o cere trăirea autentică a postului justifică pe deplin o astfel de încurajare. Însă a rămâne doar la acest sens al evenimentului schimbării la față înseamnă a reduce postul doar la o probă căreia trebuie să-i rezistăm și nimic mai mult; aceasta ar face din timpul și practica postului un scop în sine, pe când de fapt scopul este participarea la bucuria Învierii și comuniunea cu Cel Înviat.

Postul Mare nu este o probă, ci un drum de convertire, de transformare iar scopul acestui drum este nu rezistența fizică, ci transformarea, înfrumusețarea spirituală a chipului nostru. Astfel, cred că cea mai potrivită semnificație a evenimentului pe care ni-l propune evanghelia de astăzi este aceea de a recunoaște în frumusețea lui Cristos pe Tabor, frumusețea pe care trebuie să o aibă chipul nostru. Evanghelia de astăzi ne arată modelul pe care fiecare dintre noi trebuie să-l reproducă în sufletul său. Același gând îl exprima și Papa Benedict al XVI-lea în cateheza din Miercurea Cenușii a acestui an: încă de la origini, Postul Mare a fost trăit ca și timp de imediată pregătire pentru Botez, care era administrat în mod solemn în Vigilia pascală. Tot Postul Mare era un drum spre această mare întâlnire cu Cristos, spre această scufundare în Cristos și această reînnoire a vieții. Noi suntem deja botezați, dar Botezul adesea nu este rodnic în viața noastră zilnică. De aceea și pentru noi Postul Mare este un reînnoit “catecumenat” în care mergem din nou la întâlnirea cu Botezul nostru pentru a-l redescoperi și a-l retrăi în profunzime, pentru a deveni din nou cu adevărat creștini. Timpul Postului Mare trebuie așadar să ne ajute să scoatem la lumină chipul lui Cristos din noi, chip ce l-am primit în ziua botezului nostru dar pe care cel mai adesea îl ținem îngropat, ascuns sub atâtea măști pe care lumea le preferă astăzi și datorită cărora drumul nostru prin lume este mai lesne. Prezența chipului lui Cristos în noi nu este o fantezie, nu este o iluzie, ci este un adevăr pe care deseori Evanghelia îl repetă (cfr Mt 25, 31-46) și pe care apostolul Paul îl întărește chiar prin micul fragment din Scrisoarea sa către filipeni, care formează a doua lectură de astăzi, amintindu-ne că suntem cetățeni ai cerului.

Este adevărat însă și faptul că nu puteam recunoaște acest chip frumos al lui Cristos de pe Tabor și nici nu puteam să-l căutăm și să-l scoatem la lumină în noi dacă nu credem. Tocmai de aceea nu fără rost prima lectură de astăzi de amintește de credința lui Abraham, o credință care a făcut ca Domnul să ducă la împlinire faptele minunate ale iubirii sale; o credință care dincolo de calculele umane s-a abandonat în mâna lui Dumnezeu. Este aceeași credință ca și cea mărturisită la Botezul nostru, însă nu totdeauna este aceeași cu cea pe care o trăim. De aceea Sfântul Părinte îndeamnă ca mai ales în acest timp să ne redescoperim Botezul și să-l trăim; adică să lăsăm loc lui Dumnezeu să lucreze în viața noastră.

Un renumit sculptor lucra odată la o statuie dintr-un lemn prețios. Când a terminat-o, toți care o vedeau erau de părere că aceasta este opera unui Spirit; ceva de o asemenea frumusețe nu putea să iasă din mâinile unui om. Domnitorul locului îl întrebă pe sculptor: “Ai avut vreun secret?” El îi răspunse: “Sunt un meșteșugar și n-am secrete. Este așa de simplu. Când am început să mă gândesc la lucrarea cu care maiestatea ta m-ai însărcinat, mi-am aduna spiritul și nu m-am mai gândit la mărunțișuri. Am postit ca să mă liniștesc. După trei zile de post, am uitat răsplata și onoarea. După cinci zile nu m-am mai gândit la laude și critici. După șapte zile, nu mi-am mai simțit trupul și nici unul din mădularele mele. Nu mai știam că mă aflu la curtea maiestății tale. Tot ceea ce mă putea abate de la lucru era acum îndepărtat. M-am concentrat asupra unui singur lucru: asupra statuii. Apoi am mers în pădure pentru a mă uita cum erau crescuți copacii. Când am descoperit trunchiul potrivit, figura statuii era deja în el, clară și curată. M-am apucat de treabă și forma ieșea de la sine. Dacă n-aș fi zărit acest trunchi, n-ar fi luat naștere această statuie. Dar ce se întâmplase? Adunarea, concentrarea gândurilor mele au lovit exact în chipul ascuns al lemnului. În urma acestei ciocniri a luat naștere opera pe care o datorez Spiritului.” (preluat din Să educăm prin pilde și povestioare, de Fr. Daniel Ciobanu F.S.C.)

La fel și pe noi Postul Mare trebuie să ne ajute să scoatem la lumină chipul frumos al lui Cristos ascuns în sufletele noastre, chipul adevăratului creștin. Dar pentru a redobândi chipul strălucitor al lui Cristos trebuie să învățăm să privim cât mai mult spre chipul celui pe care l-am străpuns (cfr. In 19,37) după cum ne îndeamnă și Sfântul Părinte prin însăși titlul Mesajului pentru Postul Mare din acest an, reluând apoi la rugăciunea Angelus de duminica trecută: să intrăm, deci, în timpul Postului Mare cu ‘privirea’ ațintită asupra coastei străpunse a lui Isus. Acest chip suferind îl putem privi de aproape atât parcurgând cu pietate Calea Crucii, dar și umblând cu ochii deschiși alături de frații noștri aflați în suferințe și lipsuri. Și dacă unii folosesc postul pentru a avea un trup mai frumos, noi trebuie să-l fructificăm pentru a înfrumuseța chipul fraților noștri suferinzi și pentru a avea din nou chipul dumnezeiesc ce l-am primit.

Ritul latin