Start > Ritul bizantin > Predică la Duminica a XXXIV-a după Rusalii

Predică la Duminica a XXXIV-a după Rusalii

1 February 2007
1,388 afișări

Autor: pr. Vasile Florea
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a XXXIV-a după Rusalii (a Fiului Risipitor)

Evanghelia acestei duminici ne prezintă parabola fiului risipitor, deși la fel de bine am putea să o numim parabola tatălui îndurător. Învățăturile acestei parabole sunt multe, una dintre ele fiind cu siguranță și necesitatea pocăinței sincere. Analizând evanghelia acestei duminici. vedem că ea ne prezintă pe lângă frumoasa istorisire a întoarcerii fiului rătăcit și un protest. Protestul este al fiului cel mare care vine acasă tocmai în toiul petrecerii organizate de tată cu ocazia reîntoarcerii fiului risipitor. Acest fiu este cel care are rolul secundar în această parabolă. Despre el spune evanghelia că “s-a mâniat și nu voia să intre” (Luca 15,28). Protestul fiului cel mare este plin de emoție, de mânie, de gelozie și de invidie. Fiul cel mare trăiește în interior supărarea și mânia și acest lucru ajunge cunoscut și tatălui. El protestează sustrăgându-se participării la această petrecere organizată pentru fratele său, sustrăgându-se comuniunii cu tatăl și fratele său. Parcă ar dori să spună: “Până aici. Cu ceea ce se întâmplă aici nu sunt de acord”. O reacție umană, spunem noi, care ni se pare și nouă cunoscută din viața de zi cu zi.

Și totuși nu este oare mai comod să lași de la tine decât să protestezi atunci când ceva nu îți convine? Sau nu este mai ușor să te duci într-o cameră și să te încui acolo pentru a evita conflictul decât să spui pe nume lucrurilor care te deranjează și te dezamăgesc? Iată că Evanghelia are foarte mult de a face cu viața de zi cu zi. Dar să vedem și cum procedează tatăl în acest conflict iscat de fiul cel mare. El vine și se adresează fiului, se apropie de fiu. Tatăl constată că fiul nu vrea să vină înăuntru, îl abordează pe fiu și cu siguranță că a găsit cuvintele potrivite care l-au făcut pe fiul cel mare ca să-și deschidă sufletul tatălui și să-i spună ceea ce-l nemulțumește: sentimentul că este dezavantajat. “Fratele meu este totul pentru tine – eu nu semnific nimic. Și eu vreau să fiu iubit de tine”. Și acest protest se poate transforma așadar într-o împăcare cu tatăl. “Fiule, tu totdeauna ești cu mine și toate ale mele ale tale sunt” (Luca 15,31).

Evanghelia acestei duminici este o evanghelie a împăcării dar și o evanghelie care vrea să ne transmită necesitatea dezvoltării unei culturi a protestului împotriva a ceea ce nu ne convine în viața de zi cu zi. Isus Cristos a protestat adesea. Să ne amintim doar de câte ori a protestat împotriva învățătorilor de lege folosind adesea cuvintele “vai vouă!”, sau să ne amintim de răbufnirea avută față de comercianții din templul din Ierusalim. Toate aceste proteste ale lui Isus sunt pentru noi exemple ale felului în care El a dorit și dorește să deschidă oamenilor ochii și urechile pentru suferința și nevoile semenilor lor, pentru ceea ce este esențial în viață, și să ne arate necesitatea unei relații personale cu Dumnezeu. Pe noi trebuie să ne impulsioneze să protestăm atunci când vedem că se face nedreptate și se suferă din cauză că nu există condiții propice pentru o viață umană demnă. Această parabolă mai dorește să ne învețe și cum trebuie să reacționăm atunci când se nasc conflicte. Ne îndeamnă să procedăm asemenea tatălui, să ne apropiem de ceilalți, să-i ascultăm, să vedem ce au pe suflet și astfel să reacționăm cu înțelegere și să restabilim înțelegerea. Parabola acestei duminici face trimitere și la relația dintre om și Dumnezeu. În nevoile noastre, în momentele în care protestăm împotriva oamenilor și a lui Dumnezeu, în clipele în care nu mai simțim ajutorul și asistența lui Dumnezeu în viața noastră, să fim siguri că Dumnezeu a ieșit deja în întâmpinarea noastră și asemenea tatălui din evanghelia de astăzi are un cuvânt plin de consolare și de iubire pentru noi: “Fiul meu/fiica mea, orice ar fi, orice neliniști ai, indiferent de ceea ce te face să protestezi în această lume să fii sigur: TU îmi aparții”. Amin.

Ritul bizantin