Predici

TEXTUL BIBLIC: Marcu 9,30-37

Isus vorbeşte încă — dată despre moartea sa

30 Isus străbătea Galileea, împreună cu ucenicii săi şi nu voia să afle nimeni, 31 căci dorea să-i instruiască pe ucenicii săi. El le spunea: «Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor şi ei îl vor ucide, dar la trei zile după moartea lui va învia».

32 Însă ucenicii n-au înţeles aceste cuvinte şi le era frică să-l întrebe.

Cine este cel mai mare?

33 Ei au sosit la Cafarnaum şi, ajunşi acasă, Isus i-a întrebat: «Despre ce aţi discutat pe drum?».

34 Ei tăceau, căci pe drum discutaseră unii cu alţii, voind să ştie, care dintre ei era cel mai mare.

35 După ce s-a aşezat, Isus i-a chemat pe cei doisprezece şi le-a zis: «Dacă cineva vrea să fie cel dintâi, să fie cel din urmă dintre toţi şi slujitorul tuturor».

36 Luând atunci un copil, l-a pus în mijlocul lor. Apoi strângându-l în braţe, le-a spus:

37 «Cine primeşte în numele meu un copil ca acesta pe mine mă primeşte, iar cine mă primeşte pe mine, nu pe mine mă primeşte, ci pe cel care m-a trimis».

1 – LECTURA

Ce spune textul?

Piste pentru lectură

Dragi prieteni:

Textul din această duminică are două părţi bine diferenţiate. Prima este a doua vestire a morţii lui Isus făcută de însuşi Domnul. A doua parte este — reflecţie care este provocată cu privire la cine este cel mai mare.

După vindecarea epilepticului, Isus şi ucenicii săi continuă drumul lor prin Galileea. El vrea să dedice timp special pentru a-i instrui pe ucenicii săi. Această învăţătură se concentrează în ceea ce am meditat deja în textul de săptămâna trecută: Isus va fi dat în mâinile conducătorilor poporului care îl vor ucide, însă a treia zi va învia. Ceea ce spune Isus este foarte profund şi puternic în natura sa umană. Cu toate acestea ucenicii nu ajung să înţeleagă ceea ce Domnul intenţionează să le comunice. Nu înţeleg şi nu au curajul să pună întrebări. Însă ceea ce este cel mai dramatic e că ei se află în altă sintonie faţă de ceea ce le spune Isus. Aceasta este a doua parte a relatării noastre.

Când ajung la Cafarnaum, Isus îi întreabă despre ce vorbeau pe drum. Ruşinea îi cuprinde aşa încât ei nu pot răspunde nimic, dat fiind faptul că preocuparea lor era să ştie cine este cel mai mare. Chiar în momentul în care Domnul îşi deschide inima şi le spune ce va pătimi, ei îşi dispută gradul de importanţă… Realmente este patetic…

Însă Isus nu se descurajează, se aşează ca să înveţe din nou, îi cheamă pe cei doisprezece şi le spune că dacă vrea cineva să fie cel mai mare trebuie să înveţe să ocupe ultimul loc, devenind slujitorul tuturor. Pentru a ratifica învăţătura sa despre slujire, el realizează un semn. Aduce un copil în faţa lor şi le spune că dacă primesc un copil îl primesc pe El şi că dacă-l primesc pe El îl primesc pe Dumnezeu Tatăl care l-a trimis. Copilul este absolut dependent de părinţii săi. Acesta este modelul de măreţie: a fi absolut dependent de Tatăl Veşnic din ceruri. Isus le “demontează” modul lor de a pune lucrurile pentru ca să înceteze să vorbească şi să discute despre probleme secundare şi să se concentreze asupra a ceea ce este realmente important.”Copilul” devine modelul de “măreţie”, cel mic îl interoghează pe cel care vrea să fie “mare” după criteriile lumii. Va trebui ca ucenicii să înveţe mult de la Învăţătorul lor pentru ca să fie la înălţimea misiunii pe care însuşi Domnul le— va încredinţa.

Pentru a ţine cont: În unele grupuri din iudaismul din perioada lui Isus copiii erau consideraţi un pic “nevrednici” pentru că nu ştiau “să citească şi să cunoască” legea, şi în mod constant — încălcau. Mai ales cât priveşte problemele de curăţie rituală: nu se spălau atunci când trebuia, atingeau lucruri considerate “necurate”. Este semnificativ şi “revoluţionar” faptul că în textul nostru Isus “îl ia în braţele sale” şi-l arată ca element esenţial pentru a fi realmente mare.

Alte texte biblice pentru a confrunta: Mt 17,22-23; Mt 18,1-5; Lc 9,43-48; Mt 10,40; Sal 8,2; Pr 22,6.

Pentru a continua aprofundarea acestor teme se poate vedea într-un dicţionar biblic cuvântul “Copil”.

Întrebări pentru lectură

- Unde merge Isus?

- Cu cine merge El din nou?

- Ce face El pe drum?

- Sunt cu multe persoane? Pentru ce?

- Ce îi învaţă Isus pe ucenicii săi?

- Înţeleg ucenicii învăţătura lui Isus? Îl întreabă pe Domnul cu privire la lucrurile pe care nu le înţeleg?

- Unde ajung ei până la urmă?

- Ce îi întreabă Isus?

- Pentru ce nu răspund la întrebarea lui Isus? Pentru ce le este “ruşine” să vorbească?

- Ce face după aceea Isus?

- Care este conţinutul învăţăturii sale?

- Care trebuie să fie atitudinea celui care vrea să fie “mai mare”?

- Ce face Domnul? Pe cine cheamă şi-l pune în centrul scenei?

- Ce le spune Isus la sfârşit?

2 – MEDITAŢIA

Ce-mi spune? Ce ne spune?

Întrebări pentru meditaţie

- Îl las pe Isus să meargă împreună cu mine? Îl însoţesc în drumul lui şi mă las condus de El pe drumurile mele?

- Mă “retrag” cu Isus singur pentru ca El să mă înveţe Cuvântul său?

- Mă simt privilegiat că sunt ucenicul său ştiind că întotdeauna îmi dedică un timp special pentru a mă asculta şi a mă învăţa?

- Ce mă învaţă Isus astăzi? Ce-mi poate spune în mod deosebit în funcţie de situaţiile de viaţă prin care trec?

- Cum accept asta că “Fiul omului va fi dat în mâinile oamenilor şi ei îl vor ucide”?

- Integrez în viaţa mea realitatea că mântuirea trece prin moartea lui Isus pe cruce şi prin înviere?

- Înţeleg pentru viaţa mea că pentru a ajunge la înviere trebuie să trec prin cruce şi moarte?

- Înţeleg cu greu planurile lui Dumnezeu pentru viaţa mea?

- Accept voinţa lui Dumnezeu? În ce aspecte îmi este mai uşor şi în care îmi este mai greu?

- Despre ce lucruri “vorbesc” pe drumul vieţii cu rudele mele şi cu prietenii mei? Care sunt preocupările care acaparează mai mult gândurile şi conversaţiile mele?

- Am în mintea mea preocupări mai secundare sau inutile?

- Sunt preocupat pentru cine este “cel mai mare”, adică cine se evidenţiază mai mult sau este mai valoros în familia mea, în grupul meu şi în ambientul meu?

- Această preocupare de a vedea mereu cine este cel mai mare: mă duce la situaţii de invidie, conflicte şi competiţii necorespunzătoare?

- Ce impact au asupra mea astăzi cuvintele Domnului: “Dacă cineva vrea să fie cel dintâi, să fie cel din urmă dintre toţi şi slujitorul tuturor”?

- Îl las pe Isus să mă instruiască în drumul umilinţei corecte?

- Ce implicaţii are pentru mine faptul de a fi “slujitorul” fraţilor mei?

- Vreau să am în mod serios — “inimă de copil” pentru a mă încredinţa mereu în braţele puternice şi sigure ale Tatălui Veşnic din ceruri?

- Îl accept pe Isus ca Trimis al Tatălui care vine în viaţa mea pentru a-mi da mântuirea?

3 – RUGĂCIUNEA

Ce-i spun? Ce-i spunem?

Ultima parte a textului ne invită să căutăm locul din urmă. Adică, nici mai mult nici mai puţin decât “umilinţa”. De aceea propunem pentru rugăciune folosirea unei fraze-definiţii a umilinţei pe care ne— dăruieşte sfânta Tereza de Avila (1515-1582, călugăriţă şi mistică spaniolă). Ea spune:

“Umilinţa înseamnă a merge în adevăr”.

Să reţinem această descriere concisă şi clară a umilinţei pentru a ne putea ruga cu textul. Umilinţa autentică nu înseamnă “a tace şi a ne ascunde” ci are de-a face cu acest “a merge în adevăr”.

4 – CONTEMPLAŢIA

Cum interiorizez mesajul? Cum interiorizăm mesajul?

Pentru a contempla întregul mister al revelaţiei lui Dumnezeu în textul din această duminică, propunem să se ia versetul 3 din Psalmul 8 care ne face să intrăm în dinamica reflecţiei de a deveni asemenea copiilor:

3 Din gura copiilor şi a pruncilor

ţi-ai pregătit laudă împotriva vrăjmaşilor tăi,

ca să nimiceşti pe cel răzvrătit şi pe duşman.

Vedem ce contrast există între realitatea “copiilor” şi a “pruncilor” şi “cel răzvrătit şi duşman”.

5 – ACŢIUNEA

La ce mă angajez? La ce ne angajăm?

Propunere personală

- Caută în manieră concretă şi punctuală posibilitatea de a trăi vreun tip de slujire faţă de fraţi. Poate să fie ceva “nou” sau, cu atât mai bine, să realizeze asta în propriul ambient de viaţă. Fă asta în tăcere şi cu bucurie interioară…

Propunere comunitară

- Dialogaţi în grupul vostru de tineri cu aceste fraze despre umilinţă. Ce părere aveţi despre fiecare dintre ele? În ce anume sunteţi de acord şi în ce anume uneori nu sunteţi de acord? Cunoaşteţi alte fraze sau “definiţii” despre umilinţă?

– Umili sunt aceia care recunosc că pentru toţi este comun adevărul (Sf. Augustin).

– Când nu există umilinţă, persoanele se degradează (Agatha Christie).

– Râurile mai adânci sunt întotdeauna cele mai tăcute (Quint– Curcio).

– Orgoliul dezbină omenirea, umilinţa — uneşte (J. B. Lacordaire).

– Cu cât suntem mai mari în umilinţă, cu atât suntem mai aproape de măreţie (R. Tagore).

FSC Ritul latin