Start > Ritul latin > Duminica a XXVIII-a (B)

Duminica a XXVIII-a (B)

26 September 2009
613 afișări

Autor: pr. Șerban Tarciziu
Copyright: Actualitatea creștină
Duminica a XXVIII-a de peste an (Anul B)

Pe când Isus era gata să plece la drum, a alergat la el un om, a căzut în genunchi înaintea lui și l-a întrebat: “Învățătorule bun, ce trebuie să fac pentru ca să moștenesc viața veșnică?” Isus i-a răspuns: “Pentru ce mă numești bun? Nimeni nu este bun decât unul singur: Dumnezeu! Cunoști poruncile: Să nu ucizi, să nu săvârșești adulter, să nu furi, să nu dai mărturie falsă, să nu înșeli pe nimeni, cinstește pe tatăl și pe mama ta!” El i-a răspuns: “Învățătorule, toate aceste porunci le-am păzit din tinerețe”. Atunci Isus, fixându-l cu privirea, l-a îndrăgit și i-a spus: “Un singur lucru îți mai lipsește: Mergi, vinde tot ce ai, împarte la săraci și vei avea comoară în cer; apoi vino și urmează-mă!” Dar la auzul acestor cuvinte, el s-a întristat și a plecat mâhnit, căci avea multe bogății. Isus s-a uitat împrejur și a zis ucenicilor săi: “Cât de greu va fi pentru cei care au bogății să intre în împărăția lui Dumnezeu!” Ucenicii au rămas uimiți de cuvintele lui. Dar Isus a luat cuvântul din nou și le-a zis: “Copiii mei, cât de greu se intră în împărăția lui Dumnezeu! Mai ușor este să treacă o cămilă prin urechea unui ac, decât să intre un bogat în împărăția lui Dumnezeu”. Ucenicii au rămas și mai uimiți și au zis unii către alții: “Atunci cine se mai poate mântui?” Isus s-a uitat la ei și le-a răspuns: “Lucrul acesta este cu neputință pentru oameni, dar nu pentru Dumnezeu. Căci pentru Dumnezeu toate sunt cu putință”. Petru i-a spus lui Isus: “Iată, noi am părăsit toate și te-am urmat”. Isus i-a răspuns: “Vă spun adevărul: Nu este nimeni dintre cei care au lăsat casă, frați, surori, mamă, tată, copii sau ogoare pentru numele meu și pentru evanghelie care să nu primească, în lumea aceasta, de o sută de ori mai mult: casă, frați, surori, mame, copii și ogoare, dar nu fără prigoane, iar în lumea viitoare viața veșnică”. (Marcu 10,17-30)

Chemarea omului bogat servește de introducere la o întreagă învățătură a lui Isus cu privire la bogați și la Împărăția lui Dumnezeu. Așa cum vocabularul o atestă, nu este vorba de sărăcie, ci de moștenire (v. 17), comoară (v. 21), bogății multe (v. 22), om bogat (v. 25) sau locurile dintâi (v. 31). Ce voiește, însă, Isus să ne transmită prin învățăturile cuprinse în această pagină?

Esențialul scenei relatate ne prezintă o serie de dialoguri centrate pe modul în care se poate dobândi accesul în Împărăția lui Dumnezeu. Mai precis, care sunt condițiile de îndeplinit pentru a avea parte de viața veșnică. Aceste condiții sunt dezvoltate în trei etape: 1. (într-un dialog al lui Isus cu un om bogat) împlinirea poruncilor lui Dumnezeu și mai ales pe cea a iubirii; 2. (într-un dialog al lui Isus cu ucenicii uimiți) renunțarea necesară și îmbrățișarea mântuirii oferite de Dumnezeu; 3. (într-un dialog al lui Isus cu Petru, care a părăsit toate) renunțarea la toate pentru Isus, renunțare ce are o însutită răsplată. Concluzia acestui ansamblu e dată de versetul 31 (ne prins în fragmentul acestei duminici) care enunță: mulți dintre cei dintâi vor fi cei din urmă și din cei din urmă vor fi cei dintâi. Câteva aspecte esențiale merită să fie evidențiate pentru a savura bogăția acestei învățături.

În prima scenă nu putem să nu remarcăm afecțiune ce se naște în Isus la vederea râvnei omului bogat în împlinirea poruncilor divine cu scopul de a moșteni viața veșnică. Unei astfel de râvne Isus îi răspunde cu o dragoste menite să dureze și cu o chemare de a-l urma (chemare similară celei adresate ucenicilor). Din dialogul lor, însă, reieșea faptul că râvnei sale îi lipsea ceva important: să vândă tot ce are și să dea săracilor înainte de a-L urma pe Isus. Or, în mijlocul unui noian de bunăvoință și de eforturi mari pentru a se îmbogăți spiritual, se afla o dramă adevărată: omul bogat se auto situa în centrul propriului univers; considera că, bazându-se pe propriile puteri, va reuși să-și atingă scopul dorit.

În cea de-a doua scenă surprinzătoare este afirmația lui Isus conform căreia le este imposibilă intrarea în Împărăția lui Dumnezeu celor care dețin bogății și nu numai lor, ci tuturor. (În cazul nostru bogăția nu este decât un exemplu particular al unei legi mai generale.) La auzul unei astfel de afirmații reacția ucenicilor (și a noastră) nu poate fi decât întrebarea spontană: Atunci cine se mai poate mântui? Într-adevăr, problema mântuirii, în felul în care și-a imaginat-o omul bogat (putându-se obține cu forțe proprii chiar dacă e necesar ceva efort), este situată de Isus pe un alt plan în care “operator” este singur Dumnezeu. El însă oferă cu generozitate mântuirea tuturor celor care se dovedesc capabili de a se detașa (elibera) de robia bogăției chiar și atunci când posedă bogății multe.

În cea de-a treia scenă îl vedem pe Petru intervenind și spunându-i lui Isus (cu multă satisfacție): Iată, noi am părăsit toate și te-am urmat… Răspunsul lui Isus este pozitiv subliniind mai ales răsplata însutită pentru bunurilor părăsite pe care ucenicii o primesc, nu fără persecuții, împreună cu viața veșnică. Printr-un astfel de răspuns Isus Cristos subliniază faptul că viața în care Petru și fiecare ucenic credincios intră nu este făcută doar din deposedări, ci dintr-o nouă calitate a posedări: sunt răsplătiți însutit încă de pe acum.

Cu alte cuvinte, chiar dacă am face lucruri extraordinare și am împărți toate bogățiile noastre, nu am putea intra în Împărăție. Doar Dumnezeu ne poate face să intrăm în Ea. O dată în plus Isus ne lasă să înțelegem că Împărăția lui Dumnezeu este un dar al lui Dumnezeu pe care noi trebuie să o primim cu o inimă de copil.

Ritul latin