Start > Ritul bizantin > Genealogia Mântuitorului

Genealogia Mântuitorului

20 December 2008
3,137 afișări

Există în cursul anului bisericesc pomenirea unor evenimente din iconomia mântuirii noastre care nu se reduc la o singură zi. Așa se face că în jurul unor sărbători gravitează și cele două Duminici: cea care precede și cea care urmează acea dată; ba, mai mult, această pomenire este pregătită în mod deosebit în cursul mai multor zile. Astfel, de marele praznic al Nașterii Domnului se leagă această Duminică și Duminica viitoare. Dar pentru ca însemnătatea acestui eveniment să fie și mai evidentă, din 15 noiembrie începe postul și pregătirea pentru această sfântă prăznuire.

În atmosfera duhovnicească, creată de versul duios al colindelor noastre străbune și de minunatele noastre cântări bisericești, ne apropiem cu emoție sfântă de staulul Betleemului unde în urmă cu 2000 de ani s-a născut Hristos, Domnul nostru.

Fiecare din noi simțim, în mișcările, în vorbele, în trăirea noastră, în pregătirile ce se fac o atmosferă specifică: aceea a unei tainice așteptări.

Sufletele noastre se transpun într-o predispoziție de sentimentală evlavie, pe care o strecoară în suflete apropierea lui “Moș Crăciun”.

Bucuria acestei așteptări este deopotrivă pentru tânăr ca și pentru bătrân, pentru bogat ca și pentru sărac. Ea este în toată curățenia ei pentru orice suflet creștin, și rămâne totuși a copilașilor cu suflete nevinovate, neatinse încă de rugina îndoielii.

Cât este de sinceră și curată fericirea lor, se poate vedea din zâmbetele lor neprefăcute. Oricine poate constata că izvorul acestor stări înălțătoare este sufletul lor curat. Zilele acestea sunt un prilej de pregătire, nu numai pentru corp, nu numai pentru bucuria trecătoare a zilei, ci mai ales pentru cea a sufletului.

Duminica aceasta care premerge praznicului Crăciunului este închinată Sfinților Părinți după trup al Domnului. Pentru aceasta și pericopa evanghelică rânduită a se citi la Sfânta Liturghie ne aduce în ochii minții cartea neamului lui Isus, genealogia Mântuitorului nostru Isus Hristos, apoi este amintită nașterea cea de sus a Domnului. De aceea, Părinții Bisericii vorbesc în legătură cu Domnul nostru de două nașteri: una dumnezeiască, înainte de toți vecii din tată fără mamă – și alta omenească, în timp, la plinirea vremii (Gal. 4, 4) – din mamă fără tată.

Evanghelia de astăzi, primul capitol al Sfintei Evanghelii după Matei este o parte de legătură între cele două părți ale Sfintei Scripturi, este legătura care ține împreună Vechiul și Noul Testament. Cartea neamului lui Isus arată că Isus Hristos, Domnul nostru a fost om cu adevărat – asemenea nouă, dar fără păcat – deci a avut înaintași. Sfântul Evanghelist Matei începe genealogia Mântuitorului cu Patriarhul Avraam, cel căruia însuși Dumnezeu îi descoperise că întru el, adică întru seminția și urmașii lui “se vor binecuvânta toate neamurile pământului” (Fac. 12, 3).

Citirea sau auzirea celor 42 de neamuri sau generații de strămoși ai Domnului prezentați de Evanghelistul Matei ne duce în atmosfera de așteptare a tuturor celor din Vechiul Testament, care au așteptat cu dor și nerăbdare împlinirea protoevangheliei (Fac. 3, 15), care a fost cea dintâi veste bună dată de Dumnezeu protopărinților după cădere, că le va trimite un Răscumpărător.

Împlinirea venirii lui Mesia era atât de mult dorită încât, în mentalitatea iudaică, a nu avea urmași însemna un blestem, o mare pedeapsă din partea lui Dumnezeu. Aceasta deoarece fiecare aștepta, dorea și se gândea că poate din familia lui se va naște Mesia cel mult așteptat.

Cele 42 de generații care așteptau cu mult dor timpul mesianic sunt simbolizate în Biserica noastră și această epocă a așteptării este oarecum retrăită în noi înșine, în zilele Postului Crăciunului. Ne simțim și noi cu patriarhii, drepții și trăitorii Vechiului Testament în atmosfera de așteptare a venirii în lumea noastră a “pruncului Celui mai înainte de veci”, cum spune o cântare bisericească.

Sf. Evanghelist Matei împarte cele 42 de generații cuprinse în această “carte a neamului lui Isus” în trei grupe, fiecare alcătuită din 14 nume. De la început se arată că Isus este din neamul lui David și a lui Avraam, părintele poporului ales.

Primii strămoși după trup ai Mântuitorului – “cartea neamului” consemnată de el în Evanghelia după Matei – au fost Avraam, Isac, Iacov și înșiră până la regele și psalmistul David 14 generații. Se împliniseră astfel proorocirile rostite cu opt veacuri înainte de către Isaia profetul. “O mlădiță va ieși din tulpina lui Iesei (tatăl lui David) și un lăstar din rădăcini le va da. Și se va odihni peste el duhul lui Dumnezeu..” (Isaia 11, 2), iar prin cuvintele proorocului Ieremia, Dumnezeu descoperă …

“Voi ridica din David odraslă dreaptă… și odraslei aceleia i se va pune numele: Domnul – dreptatea noastră” (Ieremia 13, 16).

A doua grupă de 14 generații din neamul Mântuitorului ține de la psalmistul David până la ducerea poporului ales în robia babiloniană, iar cea de a treia de la această strămutare în Babilon, până la Hristos.

Numărul 14 este format din 7 plus 7 și această cifră are în Sf. Scriptură un simbolism deosebit, ea reprezintă sfințenia, plenitudinea, desăvârșirea.

După enumerarea celor 42 de descendenți ai Mântuitorului, în Evanghelia de astăzi este istorisită nașterea cea mai presus de fire a Mântuitorului nostru din Preacurata Fecioara Maria. Astăzi s-a împlinit proorocia lui Isaia: “Iată Fecioara va lua în pântece și va naște fiu și vor chema numele lui Emmanuel, care se tâlcuiește, cu noi este Dumnezeu” (Isaia 7, 14; Matei 1, 23).

Sfânta Evanghelie de astăzi ne arată descendența umană a Mântuitorului, ne descoperă că Mesia este fiul omului, dar tot în această pericopă evanghelică – și în unitate indivizibilă – ne este revelată și originea dumnezeiască a Mântuitorului, că Cel ce S-a născut din Preacurata Fecioară Maria s-a zămislit de la Duhul Sfânt. Pruncul Mesia care își are obârșia sa pământească în David, Avraam și Adam, este fiul Omului, dar este și Fiul lui Dumnezeu (Luca 3, 38).

Evanghelia de astăzi (Mat. 1, 1-25) ne conduce și ne apropie ca un fior sacru de marele eveniment al Nașterii Mântuitorului lumii. Pătrunși de o sfântă emoție, pășim în atmosfera “prăznuirii”, unicul lucru nou sub soare (Sf. Damaschin).

Întruparea Logosului divin, coborârea și înomenirea Fiului lui Dumnezeu constituie un fapt esențial pentru viața fiecărui om, ca chip al lui Dumnezeu, căci prin venirea Sa în condiția noastră umană, ne-a redat demnitatea de fii ai lui Dumnezeu. Prin întrupare, Fiul lui Dumnezeu se integrează în lumea materială, intră în istorie. Și noi, fiecare în parte și toți împreună suntem o parte a lumii acesteia. Deci venind în lumea noastră, Fiul lui Dumnezeu vine în propria noastră viață.

Evanghelia aceasta, “cartea neamului lui Isus”, citită astăzi la Sfânta Liturghie, este un ultim apel adresat conștiințelor noastre, acum înainte de Crăciun, o chemare sfântă ca să ne pregătim nu să aniversăm un eveniment istoric, ci să facem ca Hristos Domnul să se nască și din inimile noastre. La aceasta ne îndeamnă de o lună întreagă cântarea bisericească: “Hristos se naște, măriți-L”, iar graiul colindei întărește acest adevăr: “Astăzi S-a născut Hristos”, căci Hristos cel care s-a născut în ieslea Betleemului, de două mii de ani trebuie să se nască mereu și în sufletele noastre.

Se cuvine să primim pe Domnul în sufletele noastre așa cum l-au primit moșii și strămoșii noștri pentru ca viața noastră să fie reașezată în dragoste de Dumnezeu și de oameni, ca Hristos să devină real, prezent, modelul vieții noastre. Să ne conștientizăm de adevărul că așa cum Hristos Domnul este din neamul lui Adam (Luca 3, 38) și noi suntem din neamul lui Hristos, căci “suntem din neamul lui Dumnezeu” (F. Ap. 17, 28).

Iată de ce acum, în această perioadă a anului bisericesc, răsună – în conștiințele noastre treze -, mai cu putere ca oricând cuvintele Domnului Hristos: “Iată stau la ușă și bat; de va auzi cineva glasul Meu și va deschide ușa voi intra la el și voi cina cu el și el cu Mine” (Apoc. 3, 20).

Hristos Domnul, din dragoste, s-a întrupat și din aceeași dragoste nemărginită vine mereu spre noi. Să nu-L lăsăm să aștepte în afara vieții noastre, să nu-L îndepărtăm bineștiind că Domnul încearcă acum la poarta inimii noastre la “ceasul cinei”. El a mai bătut la ușa sufletului nostru și dimineață și la amiază și poate acum bate pentru ultima dată la cină, înainte de a fi venit întunericul vieții noastre – moartea – când nimeni nu mai poate lucra, cum zice Mântuitorul.

Să ne deschidem sincer și deplin inima și să-L primim pe Domnul vieții și al păcii încredințate, fiindcă de acolo, din adâncul ființei va da existenței noastre sensul cel mai înalt, cel mai adevărat. Și ca să putem răspunde și sluji Praznicul Nașterii Mântuitorului nostru Isus Hristos așa cum se cuvine, privirile noastre să se oprească și la cei din jurul nostru.

Prăznuirea Praznicului Nașterii Domnului va găsi și anul acesta copii orfani, dezmoșteniți, multe familii văduvite, sărace etc.; către acestea trebuie să ne îndreptăm privirile și dragostea noastră și în noaptea când cerul se va deschide, vestind bucuria lumii, să ducem în ele căldura dragostei frățești. Numai așa praznicul ce vine, va fi prilej de curată bucurie și numai așa Hristos va sălășlui în sufletele noastre și vom putea zice și trăi: “Hristos se naște, măriți-L! Hristos pe pământ – înălțați-vă! Hristos din ceruri – întâmpinați-L!” Cu aceste cuvinte și gânduri să întâmpinăm pe Hristos Cel ce vine să ne dăruiască pacea și mântuirea sufletelor noastre. Amin.

Text preluat de pe ADMD.info cu acordul parohiei Adormirii Maicii Domnului.

Ritul bizantin