Start > Ritul bizantin > Sfântul mare Ierarh Nicolae

Sfântul mare Ierarh Nicolae

12 December 2008
1,918 afișări

Autor: pr. Ion Cârciuleanu
Copyright: ADMD.info
Sfântul Ierarh Nicolae

Prăznuim astăzi pe Sfântul mare Ierarh Nicolae, unul din cei mai venerați sfinți din întreaga creștinătate.

Întinderea și vechimea cultului său, mulțimea bisericilor, altarelor și monumentelor înălțate în cinstea sa, venerația și încrederea credincioșilor de toate vârstele, din toate veacurile și din toate locurile în acest mare sfânt arată puternica strălucire a sfințeniei sale, sublimitatea și tăria marilor sale virtuți și puterea minunată a faptelor sale. Viața sa pe pământ a fost ca o făclie care a luminat în veacul în care a trăit și care nu a încetat să lumineze nici după trecerea sa în veșnicie. Faptele sale sunt și azi făclii călăuzitoare pentru cei ce se străduiesc să dobândească mântuirea.

Sfântul mare ierarh Nicolae s-a născut pe la anul 280 d. Hr., în orașul Patara, din provincia Licia, în Asia Mică. Părinții săi se numeau Epifanie și Ioana. Erau de neam mare și moștenitori ai unor însemnate averi. Erau creștini buni, evlavioși și milostivi, făcând fapte bune și ajutând pe săraci. Ioana, mama Sfântului Nicolae, avea un frate mai mare, care se numea tot Nicolae și care a fost arhiepiscop în orașul Mira, capitala provinciei Licia.

Sfântul Nicolae a primit în casa părintească o sănătoasă creștere și îndrumare. Înzestrat cu minte ageră, educat în duh creștin, având exemple de viață pe evlavioșii săi părinți, Sfântul Nicolae a început să pătrundă în tainele credinței creștine și să trăiască această credință încă din cea mai fragedă copilărie.

Postea miercurea și vinerea, frecventa biserica, se îndeletnicea cu rugăciunile și ascultarea Sfintelor Scripturi. Se știe că, pe când învăța să scrie și să citească la unul din dascălii orașului, atât la ducere cât și la întoarcere de la școală, se oprea la biserică, unde se închina și asculta citirile și învățăturile Sfintelor Evanghelii.

Când a crescut mai mare, unchiul său Nicolae l-a luat pe lângă sine. Sfântul însă venea adesea și pe la părinții săi.

În anul 300 d. Hr., Asia Mică a fost bântuită de o groaznică ciumă, care s-a întins și în orașul Patara. Părinții Sfântului Nicolae au fost loviți și ei de această boală și, în trei zile, au murit amândoi. Întreaga avere i-a rămas moștenire. Sfântul însă a vândut această avere, a împărțit-o în secret la săraci și a plecat din Patara în Mira. În anul 303, pe când avea vârsta de 23 de ani, a fost hirotonit de unchiul său ca preot. Peste un an Sfântul Nicolae a fost numit egumen la Mănăstirea Sionul cel Sfânt, întemeiată de unchiul său, în apropiere de orașul Mira.

După moartea unchiului său, Sfântul Nicolae a plecat să viziteze locurile sfinte. În călătoria sa spre }ara Sfântă, s-a oprit în orașul Alexandria, unde s-a închinat moaștelor Sfântului Evanghelist Marcu. Ajungând în }ara Sfântă, a cercetat Ierusalimul și colina Golgotei, unde a fost răstignit Mântuitorul, Betleemul, unde s-a născut Domnul, pustia Iordanului, unde a predicat Sfântul Ioan Botezătorul și peștera care i-a servit atâția ani ca adăpost de sălășluire. Lângă Betleem, a stat câteva zile retras în meditație religioasă, într-o peșteră în care, după tradiție, s-ar fi ascuns Sfânta Fecioară cu Pruncul Isus și dreptul Iosif, când începuseră fuga în Egipt. La acel loc, s-a zidit mai târziu o mică biserică, în cinstea Sfântului Nicolae, unde se vede și azi zugrăvit în haine de călător. După ce a vizitat și alte locuri din }ara Sfântă s-a întors la mănăstirea sa de lângă Mira, fiind primit cu mare bucurie de frații din mănăstire. Scurt timp după aceasta, pe la anul 310 d. Hr., arhiepiscopul Ioan, care a fost ales ca urmaș al arhiepiscopului Nicolae în Mira, a încetat din viață și soborul episcopilor din provincia Licia au ales pe Sfântul Nicolae ca arhiepiscop al Mirei. De la înălțimea acestei trepte, Sfântul Nicolae a condus turma lui Hristos cu credință, cu evlavie, cu demnitate și cu o mare bărbăție, povățuind pe cei rătăciți, apărând pe cei căzuți în nenorocire, ajutând pe cei săraci și fiind pildă de smerenie și modestie. Ducea o viață aspră, ca și Sfântul Ioan Botezătorul de altădată. Ajuna miercurea și vinerea, mânca o dată pe zi, purta îmbrăcăminte modestă și dormea pe pământ gol.

În timpul prigonirii lui Liciniu, pe la anul 313, Sfântul Nicolae a suferit grele chinuri pentru credința lui în Hristos. A fost trimis în surghiun și acolo a fost aruncat în închisoare și schingiuit greu. Spune istoricul Nichifor Calist că, după 12 ani, când s-a ținut Sinodul Ecumenic de la Niceea, a participat la acest sinod și Sfântul Nicolae, care purta încă pe el cicatricele rănilor din chinurile suferite pentru mărturisirea credinței lui Hristos. Pe vechile icoane Sfântul Nicolae este zugrăvit în culori negricioase, gălbui, rumen-aurii, reprezentat cu semnele suferințelor muceniciei sale. A luat parte activă la Sinodul I Ecumenic, fiind unul din cei mai însuflețiți susținători ai dumnezeirii lui Hristos și potrivnic al arianismului.

A păstorit turma cu aceeași grijă și dragoste părintească până la adânci bătrâneți. Când și-a simțit sfârșitul aproape, s-a retras în Mănăstirea Sion unde în tinerețe fusese stareț, și acolo, slăbit de muncă, de nevoințele pustnicești cu care-și strunise toată viața trupul firav, s-a stins ca o lumânare trecând la Domnul, în ziua de 6 decembrie 350 cu cuvintele: “Doamne, în mâinile Tale încredințez duhul meu”! În anul 1078, când orașul Mira se află sub stăpânirea musulmanilor, sfintele sale moaște au fost mutate din Mira în orașul Bari, în Italia de Sud, și depuse, în ziua de 9 mai 1078, în Biserica Sfântul Ștefan, unde se află și azi. Creștinii din întreaga lume vizitează biserica și le venerează cu deosebită cinste.

Înalta personalitate a Sfântului Mare Ierarh Nicolae a strălucit și luminează mereu în Biserica lui Hristos, ca un far călăuzitor pentru călătorii spre veșnicie. El strălucește între ceilalți sfinți creștini, ca un luceafăr între stele. Desăvârșit a fost în faptele sale și viața sa. Dar care este virtutea principală prin care a strălucit acest mare sfânt și pentru care noi creștinii îl cinstim atât de mult? Este marea sa iubire pentru credincioșii simpli, săraci și trudiți, pe care i-a păstorit cu grijă, cu credință și cu durerea de inimă.

Sfântul Nicolae este chipul desăvârșit al păstorului celui bun, care – după cuvântul Mântuitorului – și-a pus sufletul său pentru noi (Ioan 11, 15). Ca episcop, Sfântul Ierarh Nicolae s-a purtat nu ca un stăpân, ci ca un părinte, povățuitor, ajutător, spre păstorire. Avea o inimă de aur, plină de bunătate, de blândețe, de milă și de iubire. Încă de mic îi plăcea să facă numai bine în jurul său. S-a jertfit pe sine, pentru ca să fericească și să mântuiască pe credincioșii săi. A trăit în sărăcie, ca să umple cu prisosul său lipsa altora; s-a lipsit pe sine ca să dea altora; s-a smerit pe sine, ca să fie pildă tuturor. S-a uitat cu desăvârșire pe sine însuși, fiindcă necontenit s-a gândit la alții și le-a purtat de grijă. A fost pentru turma lui un părinte bun, blând și blajin. A împlinit cuvintele Mântuitorului:” Milă îmi este de norod” (Mat. 15, 42).

De aceea toată viața lui a fost o continuă jertfire și dăruire de sine pentru binele și mântuirea credincioșilor lui dragi. Și casa și masa și punga și inima i-au fost veșnic deschise la suferința altora.

Ca atâția alți sfinți, și Sfântul Nicolae a înțeles cuvântul Mântuitorului că nu este alt mijloc de a câștiga iubirea, încrederea și cinstirea poporului, decât acela de a te apropia de inima lui prin fapte concrete de iubire, de milă și de ajutor.

Multe sunt faptele de iubire și de milostenie creștine săvârșite de Sfântul Nicolae. Iată numai câteva din ele: când a plecat la Ierusalim, sfântul a împărțit săracilor toată averea moștenită de la părinți. Odată, neavând ce să dea celor ce veneau la el după ajutor, și-a vândut o parte din cărțile de care avea nevoie, precum și odăjdiile cu care slujea, iar banii i-a împărțit săracilor.

Altă dată, când un om din dregătorie ostășească, cu trei fete de măritat, care ajuns într-o neagră sărăcie, s-a hotărât să le dea spre desfrânare, Sfântul Nicolae auzind despre rătăcirea acestui necugetat părinte, fără să fi fost observat de cineva, s-a furișat la fereastra casei acelui om, și i-a aruncat o pungă de galbeni, ca zestre pentru prima fată; în noaptea următoare, a dus a doua pungă, iar a treia noapte, a făcut la fel, smulgând astfel din calea pierzării, pe cele trei fecioare.

Când o secetă s-a abătut peste eparhia lui, Sfântul Nicolae a salvat-o de la foamete, cumpărând grâu și împărțindu-l el însuși celor săraci și celor flămânzi. Altă dată, prinzând de veste că trei tineri de neam bun, dintre credincioșii lui au fost întemnițați pe nedrept și osândiți la moarte, Sfântul Nicolae s-a dus la guvernatorul locului și la însuși împăratul Constantin cel Mare și nu s-a lăsat până când nu i-a salvat de la osândă nedreaptă.

Pe scurt, Sfântul Nicolae a fost ajutorul celor sărmani, mângâietorul celor necăjiți, ocrotitorul și sprijinitorul celor nedreptățiți, izbăvitorul celor în primejdie, tuturor părinte și pildă de urmat.

De aceea și credincioșii l-au răsplătit cu iubirea lor, cu admirația și cinstirea lor pe care i-au dovedit-o totdeauna. Iar când Sfântul și-a dat obștescul sfârșit, a fost plâns și regretat nu numai de credincioșii săi, ci și de puținii păgâni care mai rămăseseră prin părțile acelea. Și la scurtă vreme după moartea lui, au început să-l cinstească după cuviință, ca pe un sfânt, iar pomenirea lui s-a întins și a rămas neștearsă în sufletele și amintirea creștinilor din toate locurile și din toate timpurile.

Dar Sfântul Nicolae a fost răsplătit pentru bunătatea, iubirea și blândețea lui, nu numai cu dragostea și cinstirea oamenilor aici pe pământ, ci și cu fericirea veșnică în Ceruri, după moartea sa. “Căci Dumnezeu este iubire” (Ioan 6, 16) și de El ne apropiem mai întâi de toate prin iubire. Iubind pe oameni, ne apropiem de Dumnezeu.

Și Sfântul Nicolae este unul dintre cei care s-au apropiat mai mult de Dumnezeu, tocmai pentru că a iubit mult pe semenii săi. Iar iubirea lui față de oameni a fost atât de mare, încât ea se prelungește dincolo de limitele vieții sale pământești. De acolo din ceruri cu trecerea care se bucură în fața lui Dumnezeu, Sfântul Nicolae ajută pe aceia care i-au fost atât de dragi în viață, pe acei săraci, bolnavi, suferinzi, umiliți și asupriți, în care el a văzut totdeauna niște frați mai mici ai lui Hristos (Mat. 20, 40, 45).

Sfântul Nicolae s-a învrednicit de darul facerilor de minuni.

Dintre multele minuni făcute de el, după moarte, voi pomeni doar una, scrisă în cărțile noastre bisericești. Un creștin, din Constantinopol, vrând să plece într-o călătorie îndelungată pe mare, s-a dus mai întâi într-o biserică cu hramul Sfântului Nicolae, rugându-se fierbinte sfântului să-i fie într-ajutor spre săvârșirea cu bine a călătoriei. Și-a luat rămas bun de la rude și prieteni și s-a suit în corabie. Peste noapte s-a ivit o furtună înfricoșătoare. Marea s-a învăluit de valuri înfuriate și corabia era în primejdie să se înece. În învălmășeala care s-a produs printre călători, creștinul nostru a alunecat din nebăgare de seamă și a căzut în valuri; nimeni nu i-a putut da nici un ajutor.

Simțind cum se afundă în adâncul apelor, doar atât a putut striga nefericitul: “Sfinte Nicolae, ajută-mi!”. Și atunci, o minune! Furtuna s-a potolit ca prin farmec, iar omul nostru s-a pomenit dintr-o dată în mijlocul casei lui. Apa îi curgea șiroaie de pe haine, iar cei din casă au rămas nedumeriți de mirare și de groază, știindu-l plecat pe mare. El însuși nu știa ce s-a petrecut cu sine până ce nu s-a dezmeticit și-a povestit ce i s-a întâmplat.

S-a dus vestea despre această minune în tot ținutul. Împăratul însuși și patriarhul au chemat la ei pe creștinul acela de au auzit din gura lui însuși minunea.

De atunci, corăbierii l-au luat pe Sfântul Nicolae ca ocrotitor păzitor al lor. Câți dintre ei nu l-au chemat în ajutor atunci când s-au aflat în primejdie de înec! Sfântul Nicolae a lăsat peste veacuri amintirea frumoasă, trainică și durabilă a unui mare păstor, părinte, ocrotitor și binefăcător al turmei încredințate lui spre păstorie, vajnic mărturisitor al lui Hristos, apărător al dreptei credințe și mare făcător de minuni. Viața lui minunată ne învață un mare adevăr, care nu trebuie uitat: cu cât ne vom smeri mai mult pe noi înșine și vom face din viața noastră un altar de jertfă pentru binele și fericirea semenilor noștri, cu atât ne vom înălța mai sus în prețuirea și în iubirea semenilor pe pământ și cu atât vom plăcea mai mult lui Dumnezeu, sus în ceruri. Precum spune una din cântările bisericești alcătuite în cinstea lui: “Sfântul Nicolae a câștigat cu smerenie cele înalte și cu sărăcie cele bogate”.

Suntem aici ca să cinstim pomenirea lui. Dar cel mai bun chip de a cinsti cu adevărat pe sfinți, este să le urmăm pilda și să ne sârguim a fi ca ei. Cea mai mare bucurie pe care le-o putem face sfinților este aceea de a le imita viața împodobindu-ne cu virtuțile lor și făcând faptele lor. Dacă vrem, deci, să împletim o cunună de laudă măritului sfânt de astăzi, să fim blânzi ca el, să fim drepți, smeriți cum a fost el, să răspândim în jurul nostru numai bine, ajutor, mângâiere și bucurie, așa cum a făcut el. Căci, dacă toți cei ce au purtat și poartă numele de creștin ar fi făcut așa, ar fi pierit de mult din lume nedreptatea și asuprirea dintre oameni, ura și războaiele care aduc cu ele atâta distrugere și pustiire, nenorocire șu suferință. Cu asemenea creștini, s-ar fi statornicit de mult pe pământ împărăția lui Dumnezeu, adică domnia dreptății sociale, a iubirii și a păcii, pentru care au luptat sfinții în viața lor și pentru care trebuie să lupte și să lucreze orice creștin.

Mărite Sfinte Nicolae! cu puterea și harul pe care l-ai câștigat înaintea feței lui Dumnezeu, ascultă glasul celor care îți poartă cu vrednicie sfințitul tău nume! Ajută și ocrotește pe toți cei care s-au adunat astăzi în sfintele biserici, pentru a-ți aduce prinos de laudă și se roagă cu credință! Ferește Biserica noastră, țara noastră și lumea toată de pustiirea războaielor, de foamete, de boală și de tot răul! Fă să se aprindă în sufletele tuturor oamenilor virtuțile tale cu harul lui Dumnezeu, pentru ca astfel să se stingă vrăjmășia, neînțelegerea dintre oameni și popoare și să se realizeze astfel împărăția păcii, a înțelegerii și a iubirii pe pământ. Amin.

Ritul bizantin