Start > Ritul latin > Neprihănita Zămislire

Neprihănita Zămislire

7 December 2008
1,934 afișări

Autor: Diverși alți autori
Copyright: Predici.cnet.ro
Neprihănita Zămislire

Suntem în timpul Adventului, un timp prin excelență de curățenie spirituală, de reflecție, de rugăciune, un timp de re-orientare a credinței noastre spre Cel Preasfânt, și toate acestea cu scopul de a ne pregăti cât mai bine pentru contemplarea misterului Întrupării pe care îl vom celebra în mod sacramental pe 25 decembrie. În această perioadă a Adventului, două sunt în special călăuzele duhovnicești care ne vor însoți pe acest drum: sfântul Ioan Botezătorul, cel despre care ieri, în a doua duminică din Advent, ni s-a prezentat ca fiind glasul din pustiu care pregătește calea Domnului, și Sfânta Fecioară Maria, care, prin consimțământul ei liber exprimat, a făcut posibilă împlinirea acestui plan veșnic al lui Dumnezeu cu oamenii.

Astăzi, 8 decembrie, Biserica ne invită să reflectăm asupra modului în care Dumnezeu a pregătit venirea Fiului său în lume prin Maria. Este vorba de dogma de credință promulgată în anul 1854 de către papa Pius al IX-lea prin care se afirmă că Preasfânta Fecioară Maria, încă din primul moment al zămislirii ei, printr-un har și un privilegiu unic al lui Dumnezeu Atotputernicul, în vederea meritelor lui Isus Cristos, Mântuitorul neamului omenesc, a fost ferită de orice prihană a păcatului strămoșesc. Vă invit să pătrundem cu o atitudine sinceră de credință în miezul acestei sublime sărbători.

Dacă ne aplecăm privirea asupra Sfintei Scripturi, vedem că, la împlinirea timpului, Dumnezeu și-a trimis propriul Fiu în lume. Dar pentru a-și asuma un corp omenesc, el a voit să aibă libera cooperare a unei femei pe care a ales-o din veșnicie pentru a fi Mama sa. Aceasta era o tânără evreică din Nazaretul Galileii, o tânără fecioară logodită cu un bărbat numit Iosif, din casa lui David; iar acea tânără se numea Maria. Astfel, promisiunea făcută Evei după păcatul original, de a avea o descendentă victorioasă împotriva răului și a păcatului, de a fi mama tuturor celor vii, avea să se împlinească. Cu Maria, avea să apară aurora plăcută a unui nou început. Harul lui Dumnezeu începea să strălucească cu și mai multă putere.

Cel ce trebuia să se nască, Salvatorul, nu putea apărea oricum, la voia întâmplării și într-un loc ales aleatoriu; cea care trebuia să-l nască trebuia să fie o ființă privilegiată, o ființă care, asemenea Fiului lui Dumnezeu, să fie ferită de prihana păcatului strămoșesc. Și cine să fie persoana cea mai potrivită care să ne orienteze spre Cristos dacă nu Maria? Cine ar fi putut să fie și să ne ofere un model de a trăi speranța dacă nu Preacurata Fecioară Maria? Acesta este motivul pentru care Biserica, în înțelepciunea ei, ne invită să le celebrăm astăzi, în apropierea zilei sfinte a Crăciunului, solemnitatea Neprihănitei Zămisliri, adică misterul harului lui Dumnezeu care a învăluit-o deja din primul moment al existenței sale de creatură destinată a deveni Mama Mântuitorului, protejând-o de contagierea păcatului strămoșesc.

Iată câteva gânduri deosebite, frumoase, ale unui autor cu privire la acest extraordinar mister: “Nu trebuia oară un vas preacurat care să-l primească și să-l adăpostească pe Fiul lui Dumnezeu? Nu trebuia oare un pământ total feciorelnic pentru a primi sămânța divină a Cuvântului făcut carne? Nu trebuia oare un vas de gingășie și de iubire pentru a-l primi pe Cel care-și va da viața sa datorită iubirii totale și gratuite pentru mântuirea Lumii? În sfârșit, nu trebuia o grădină preafrumoasă care să permită Fiului Omului să-și stabilească acolo căminul său?” Iar toată această sfințenie strălucitoare și această puritate de care Maria a fost învăluită deja de la zămislirea ei, venea direct de la Cristos.

Iar acum, privind-o cu ochii clari și limpezi ai credinței, noi putem recunoaște profunzimea și frumusețea proiectului lui Dumnezeu pentru fiecare om: El cheamă pe fiecare în parte să devină sfânt și neprihănit în dragoste, este chemat, într-un cuvânt, să fie imaginea fidelă a Creatorului nostru.

Din păcate, omul chemat să fie fericit, omul chemat să crească în acest climat de bunătate, de puritate interioară, trăiește în mijlocul unei lumi. Iar lumea aceasta nu este perfectă. Este o lume atinsă de păcat. Și tot din această lume ne sunt adresate deseori, chiar și nouă creștinilor, mesaje contrare proiectului divin, mesaje care îndeamnă la un mod de viață fals și lipsit de perspectiva unei vieți fericite, mesaje ce propun omului să caute și să-și trăiască doar aici, pe pământ, fericirea, pentru că dincolo nu se știe ce va fi, poate nu va fi chiar nimic. Omul trăiește într-un climat unde i se propun false modele de bunătate și fericire. Și tocmai în acest climat, omul riscă să-și piardă speranța, căci prea des acesta pare lipsit de dragostea dumnezeiască care umple viața de sens și de bucurie.

Papa Benedict al XVI-lea atrăgea atenția asupra acestei dramatice realități. Numeroasele situații pe care le întâlnim în presă, la televizor, pe site-urile de internet, dar și în experiența noastră de fiecare zi ne arată că mulți oameni, în special tinerele generații, sunt victimele cele mai ușoare ale iubirii corupte și lipsită de Dumnezeu, sunt victimele unor oameni fără Dumnezeu, oameni lipsiți de scrupule care, pentru a-și atinge propriile planuri egoiste, recurg la absolut “orice” capcane și ispite care atrag pe mulți oameni în plasa Celui Viclean.

Dar nu este loc de descurajare, pentru că avem o protectoare veritabilă alături de noi: o avem pe Maria. Iar împreună cu ea, astăzi poate deveni momentul în care să ne trezim din somn, ziua în care să revenim cu picioarele pe pământ, ziua când să descoperim ceva minunat, și anume că suntem copii ai lui Dumnezeu și tot ce avem, tot ce suntem, sunt darurile sale pentru noi. Ea, Neprihănita Fecioară, ne amintește din plin acest lucru. Aș spune că astăzi, Maria ne oferă șansa de a ne transforma viața, de a urma exemplul ei și de a deveni și noi persoane disponibile de a primi, într-o inimă convertită, într-o inimă curată și cristalină ca un izvor, pe Cel care a iubit atât de mult Biserica încât s-a oferit pentru ea, pe Cel care a venit să asume fragilitatea cărnii umane pentru a ne salva și pentru a ne reda Celui care ne-a creat și ne-a chemat la fericire. Să alergăm spre ea mereu și, cu siguranță, vom fi mai buni, iar viețile noastre vor fi conduse pe drumul ce duce spre Cristos.

pr. Marius-Claudiu Dumea

Ritul latin