Start > Ritul bizantin > Naºterea Preacuratei Fecioare Maria

Naºterea Preacuratei Fecioare Maria

1 September 2006
2,064 afiºãri

Autor: pr. Gheorghe Neamþiu
Copyright: Viaþa Creºtinã
Naºterea Preacuratei Fecioare Maria

“Naºterea ta, Nãscãtoare de Dumnezeu, bucurie a vestit la toatã lumea:
cãci din tine a rãsãrit soarele dreptãþii, Cristos Dumnezeul nostru;
ºi, dezlegând blestemul, a dat binecuvântarea ºi,
omorând moartea, ne-a dãruit viaþa cea veºnicã.”
(Troparul Sãrbãtorii)

Douã momente culmineazã în istoria omenirii. Primul, acela în care Dumnezeu se pleacã spre pãmânt ºi îl creeazã pe om dupã chipul ºi asemãnarea Sa, adicã îi dã, pe lângã viaþa raþionalã, fireascã, ºi viaþa suprafireascã a harului sfinþitor, devenind prin aceasta fiu adoptiv al lui Dumnezeu, chemat sã se împãrtãºeascã de viaþa divinã, aici ºi în Cer. ªtim însã cum omul nerecunoscãtor pentru aceastã demnitate privilegiatã, abuzând de libertatea care i s-a dat, a rupt, prin nesupunere, comuniunea de viaþã cu Dumnezeu, pierzând astfel adopþiunea divinã, catastrofã cu urmãri nefaste pentru întreaga omenire care a urmat. Din aceastã stare de prãbuºire, omul singur, numai cu puterile proprii, nu se putea ridica, aºa dupã cum cineva cãzut într-o prãpastie, abruptã ºi adâncã, nu poate ieºi fãrã ca cineva sã-i întindã o frânghie sau o scarã.

Aceastã scarã i-a fost întinsã omului de însuºi Dumnezeu prin întruparea ºi moartea pe Cruce a Fiului Sãu. Acesta a fost al doilea moment culminant în istoria omului.

Dacã pentru creare a fost suficient cuvântul Creatorului, pentru re-creare, adicã pentru rãscumpãrarea omului, Iubirea veºnicã a rânduit întruparea ºi moartea Cuvântului veºnic. ªi, fiindcã prima prãpastie între om ºi Dumnezeu o sãpase o femeie, Eva, se cãdea ca scara pe care Dumnezeu avea sã se coboare la om, ca sã-l salveze din ea, sã fie tot o femeie, o nouã Evã, care, prin contrast cu cea veche, trebuia sã fie nepãtatã, preasfântã, demnã de Fiul lui Dumnezeu, pe care avea sã-L nascã. Aceastã femeie, aleasã din veci în acest scop, este Preacurata Fecioarã Maria, a cãrei naºtere o prãznuim astãzi.

Întreg Testamentul Vechi, de la un capãt la celãlalt, este strãbãtut de flacãra speranþei, aºteptãrii unui salvator, flacãrã pe care patriarhii ºi profeþii, judecãtorii ºi împãraþii poporului ales s-au strãduit s-o þinã aprinsã în inima acestuia. Iar când Dumnezeu a socotit cã e momentul sã trimitã în lume pe Fiul Sãu, a lãsat o razã din mila Sa peste cãsnicia stearpã a doi bãtrâni drepþi, Ioachim ºi Ana, pentru ca din aceastã razã curatã sã rãsarã rodul cel mai curat ºi cel mai ales din Univers, rod cultivat de însuºi Dumnezeu spre a fi Mireasa Spiritului Sfânt, Mama Rãscumpãrãtorului promis, ºi Mama noastrã a tuturor, Fecioara Maria, în care s-a împlinit astfel promisiunea datã de Dumnezeu protopãrinþilor, îndatã dupã cãderea în pãcat: “Duºmãnie voi pune între tine ºi femeie, între sãmânþa ta ºi sãmânþa ei; aceasta îþi va zdrobi capul, iar tu îi vei urmãri cãlcâiul” (Facere III, 15).

Iatã de ce Maria, spre care converg razele de nãdejde a celor douã Testamente, este centrul întregului sistem planetar, deoarece Ea a nãscut nu un soare oarecare, ci Soarele tuturor sorilor, pe Cristos Dumnezeu. De aceea, pe bunã dreptate, Biserica o întâmpinã, azi, pe Preacurata cu imnul din troparul pe care l-am citat la început: “Naºterea ta, Nãscãtoare de Dumnezeu, bucurie a vestit la toatã lumea, cãci din tine a rãsãrit Soarele dreptãþii, Cristos Dumnezeul nostru (…)”. Leagãnul, pe care Ana din Nazaret îl miºcã cu piciorul, transformã suspinele patriarhilor ºi profeþilor în lacrimi de bucurie; spre acest leagãn privesc cântând corurile îngereºti ºi priveºte cu iubire însuºi Cuvântul veºnic, cãci în el respirã fiinþa plãpândã care-i va da trup omenesc; ºi tot spre acest leagãn privesc toþi pãmântenii, din trecut, prezent ºi viitor, cãci el a adus viaþa pentru toþi. ªi, dacã aceastã copilã a fost iubitã odinioarã de cãtre cei din Nazaret pentru candoarea ºi frumuseþea ei unicã, ea este iubitã ºi veneratã în mod unic de toatã suflarea creºtineascã ce ºi-a mai pãstrat dreapta cumpãnã a minþii, împlinindu-se astfel profeþia fãcutã de Maria cu ocazia vizitei sale la Elisabeta, îndatã dupã Bunavestire: “Cãci iatã de acum mã vor ferici toate popoarele” (Luca I, 48).

Biserica acordã o însemnãtate atât de mare naºterii Preasfintei Fecioare, încât cu acest eveniment ea îºi începe seria tuturor sãrbãtorilor. Dacã anul civil începe la 1 ianuarie, anul bisericesc începe la 1 septembrie, deoarece primul eveniment din istoria lui Isus, pe care o recapituleazã anul bisericesc, este naºterea Mamei Sale. Cu Naºterea Ei începe, ºi cu Adormirea Ei îºi încheie Biserica ciclul tuturor sãrbãtorilor; ºi e logic sã fie aºa deoarece toate întâmplãrile din Testamentul Nou se desfãºoarã între aceste douã momente: Naºterea ºi Adormirea Mariei.

Astãzi, când aceastã stea apare pe bolta mântuirii, tresar de bucurie ambele Testamente. Se bucurã prima Evã, vãzând pe noua Evã care va ºterge, prin smerenia ºi ascultarea Ei, pedeapsa nesupunerii din Paradis ºi va coborî din nou Cerul pe Pãmânt; se bucurã strãbunicile Mariei, care au prefigurat-o în Vechiul Testament, începând cu Saara – mama vechiului popor ales -, Maria fiind mama noului popor ales al lui Dumnezeu; se bucurã Judita, a cãrei evlavie e dusã la culme de Maria care taie nu capul duºmanului unui singur popor, al lui Holofern, cum fãcuse Judita odinioarã, ci capul duºmanului întregului neam omenesc, al Satanei; se bucurã Esthera vãzându-ºi aceastã strãnepoatã mântuind nu numai poporul sãu, ci toatã omenirea, nu de un Aman, ci de un iad de rãufãcãtori; se bucurã Ruth moabiteanca; se bucurã Isaia, vãzându-ºi profeþia împlinitã; se bucurã Solomon înþeleptul, care cu lira lui inspiratã îi dedicã Mariei primele acorduri din “Cântarea Cântãrilor”, poem ce o cântã pe aceastã Mireasã a Spiritului Sfânt.

ªi, aleºilor Testamentului Vechi, li se alãturã cei dintâi reprezentanþi ai Noului Testament, apostolii, deoarece s-a nãscut Mama Învãþãtorului lor; ºi, cu aceºtia, se bucurã nuntaºii din Cana, aducându-ºi aminte cã Maria i-a scos din ruºine; se bucurã Nazaretul, cãci, prin aceastã fiicã a sa, el va rãmâne pururi viu în conºtiinþa omenirii; se bucurã întregul pãmânt al Palestinei, vãzând astãzi cum cel mai ales crin al plaiurilor sale îºi deschide corola spre soare.

ªi, împreunã cu cele de jos, se bucurã cele de sus: îngerii vãd în Maria pe Regina lor, sfinþii o preamãresc ca pe modelul, mijlocitoarea ºi Stãpâna lor; Tatãl priveºte la Ea ca la cea mai desãvârºitã fiicã a Sa; Spiritul Sfânt Se bucurã de Mireasa-I neprihãnitã, iar Fiul se bucurã cã s-a nãscut Mama Sa, de la care va primi tot ce se leagã de fiinþa Sa pãmânteanã: leagãn, scut, mângâiere, colaborare în opera rãscumpãrãrii, de la Bethleem pânã la aºezarea în mormânt.

De pe tronul ceresc, Isus îºi priveºte Mama în leagãn, aºa cum o va privi din Înãlþimea Crucii, ºi acest gând îl umple de duioºie.

ªi, dimpreunã cu cetele îngerilor ºi sfinþilor, ne bucurãm ºi noi, bieþii copii ai Evei, pentru cã ni s-a nãscut Mama noastrã cereascã, apãrãtoarea la Tronul dreptãþii lui Dumnezeu, Steaua Mãrii ce ne lumineazã calea spre portul mântuirii; se bucurã muribunzii, cãci la cãpãtâiul lor vegheazã ºi se roagã, ca nimeni altul, Maria, Stãpâna morþii bune.

ªi cum ne vom concretiza bucuria faþã de Mama noastrã cereascã? Mai întâi, slãvindu-L pe Dumnezeu care, pregãtind-o pe Maria spre a-I fi Mamã, i-a împodobit sufletul cu o sfinþenie unicã, oferindu-ne în Ea cel mai desãvârºit model de desãvârºire ºi învestind-o totodatã cu menirea de cea mai puternicã mijlocitoare a noastrã. Apoi, îi vom oferi Mariei buchetul nostru spiritual de veneraþie, împletit din laudele ºi mulþumirile pentru harurile primite, din hotãrârea de a recurge cu încredere la mijlocirea Sa de Mamã a lui Isus ºi a noastrã, de a-i imita virtuþile: blândeþea, smerenia, puritatea, iubirea, ea fiind icoana desãvârºitã a sfinþeniei, zugrãvitã de însuºi Spiritul Sfânt, cãci ea s-a conformat în toate, în modul cel mai desãvârºit, voinþei lui Dumnezeu. De aceea, dacã vrem s-o venerãm ºi iubim cu adevãrat, sã urmãm porunca pe care Ea a dat-o servitorilor la nunta din Cana: “Faceþi tot ce vã va spune”. Sã sãvârºim tot ce ne învaþã ºi ne porunceºte Dumnezeu prin Fiul Sãu, adicã sã-I împlinim voinþa, cãci Isus a precizat: “Nu tot cel ce zice Doamne, Doamne, va intra în împãrãþia cerurilor, ci cel ce face voia Tatãlui Meu care este în Ceruri”. ªi tot El, cu alt prilej, a spus cã oricine face voia Tatãlui Sãu este mama Sa, ºi fratele Sãu, ºi sora Sa. Împlinind deci poruncile Lui, ne învrednicim de cinstea de a-I fi lui Isus mamã, frate ºi sorã, asigurându-ne astfel comuniunea de viaþã cu Isus ºi Maria, cu Sfânta Treime ºi cu sfinþii, aici ºi în Cer. Amin.

Ritul bizantin