Start > Ritul latin > Duminica a XXVII-a de peste an

Duminica a XXVII-a de peste an

27 September 2008
700 afișări

Autor: pr. Anton Iștoc
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a XXVII-a de peste an (Anul A)

Anumite mici deziluzii în viață sunt inevitabile. Dar pot fi depășite. Însă sunt altele care lasă semne, care umplu inima de amărăciune, care ne lasă foarte deprimați și descurajați, cum ar fi de exemplu cazul unei nedreptăți de neînțeles.

Și mă gândesc la experiența dureroasă a anumitor părinți, uluiți și descumpăniți de comportamentul copiilor: “Totuși le-am dat tot ceea ce am putut… După toate câte-am făcut pentru el…”. Și așa mai departe.

Ceva asemănător – spune profetul Isaia – a încercat și Dumnezeu față de poporul său: “Ce trebuia oare să mai fi făcut viei mele și nu am făcut?… Via Domnului este casa lui Israel… El aștepta dreptate și iată vărsare de sânge…” (prima lectură).

Isus reia imaginea lui Isaia și adresează discursul “autorităților religioase și civile” (cum am spune noi astăzi) din timpul său. Parabola devine totodată și profeție a destinului propriu, – el “fiul” este acela care va fi ucis de “viticultori”… – precum și act de acuzare adus capilor poporului. În drama condamnării la moarte a lui Isus se va consuma o constantă tragică a raportului dintre Dumnezeu și Israel, mărturisită de mai multe ori de Biblie: neînțelegerea voinței lui Dumnezeu, infidelitatea față de cuvântul său, refuzul și persecutarea profeților săi (cf. Acte 7,2-53: “Pe care dintre profeți nu i-au persecutat părinții voștri?…”).

Dar Dumnezeu scrie drept chiar și pe rânduri strâmbe, cum spune proverbul. Sau cu alte cuvinte: știe să scoată binele chiar și din rău. În ciuda non-corespunderii repetate din partea oamenilor, planul lui Dumnezeu merge înainte și se realizează, într-un mod surprinzător și imprevizibil. “Piatra pe care au aruncat-o zidarii a ajuns în capul unghiului” (Evanghelie): Isus condamnat și răstignit, devine fundament și început al unui “nou popor” ales de Dumnezeu care “să facă să rodească” împărăția sa pe pământ.

Într-adevăr, misterioase sunt căile Domnului! Și într-adevăr mare și de nepătruns înțelepciunea ascunsă de bunătatea și milostivirea sa. Nici o infidelitate și nici un păcat comis de om nu poate opri sau face zadarnică lucrarea harului său… Dar în același timp: câtă responsabilitate în fața lui Dumnezeu din partea noastră a tuturor care prin botez am intrat și facem parte din Biserică, noul popor al lui Dumnezeu, noua “vie pe care a plantat-o dreapta sa” (cf. Colecta alternativă anul A).

Nu vom ști niciodată până în ce punct, Biserica, în ansamblul ei – de-a lungul celor douăzeci de secole de istorie – a fost mai mult fidelă față de voința lui Dumnezeu în comparație cu vechiul Israel… Un lucru este sigur: fiecare dintre noi trebuie să se judece pe sine însuși înaintea Domnului. Pentru că fiecare dintre noi este chemat să traducă în practică, concret, în viața de fiecare zi, valorile împărăției lui Dumnezeu, adică “tot ceea ce este adevărat, nobil, drept, curat, vrednic de iubire, cinstit, ceea ce este virtute și merită laudă” (cf. lectura a doua).

Prin urmare să încercăm să recitim cântul din Isaia, aplicând la noi înșine imaginea viei:

Domnul ne-a dat viață, sănătate, inteligență, sensibilitate… Ce am făcut noi din toate acestea?

Am fost botezați, miruiți, educați în credință… Am ascultat predica Evangheliei… Cum corespundem la cuvântul lui Dumnezeu și la sacramentele pe care le-am primit?

Poate că am primit de la viață bogății, cultură, prestigiu, putere… Cum le-am folosit?

Ritul latin