Start > Ritul bizantin > Predica de pe munte. Iubirea vrăjmașilor

Predica de pe munte. Iubirea vrăjmașilor

4 October 2008
3,794 afișări

Autor: pr. Ion Cârciuleanu
Copyright: ADMD.info
Duminica a II-a după Înălțarea Sfintei Cruci (a XIX-a după Rusalii)

Omul este o ființă socială, înzestrat de Preabunul Creator cu instinctul sociabilității, încât din cele mai vechi timpuri el s-a întovărășit cu semenii săi în vederea creării unor organisme sociale.

Începând cu familia, satul, comuna, până la Stat, toate sunt forme de organizare socială, datorită acelui instinct înscris în firea omului: acela de a trăi împreună cu semenii săi. Pentru a putea trăi într-un organism social, omul este supus anumitor norme și legi care reglementează raporturile dintre el și organismul social, pe de o parte, iar pe de altă parte, raporturile reciproce dintre indivizii aparținând aceluiași organism.

Însă, cu tot noianul de legi scrise sau nescrise, o viață socială adevărată, ideală, în care să fie toți factorii componenți mulțumiți, nu este posibilă decât în măsura în care la temelia ei stă Evanghelia Mântuitorului Hristos. Acest adevăr rezultă din pericopa evanghelică de astăzi.

În adevăr, existența omului într-un organism social impune, pe lângă respectarea diferitelor legi care reglementează viața acelui organism, și o totală abdicare de sine, o completă stăpânire a instinctelor egoiste. Fără îndeplinirea acestor imperative, cu toate legile existente, fie ele inspirate de cele mai bune intenții, viața socială va rămâne defectuoasă, fiindcă omul pune mare preț pe dreptul său, fără să gândească și la dreptul aproapelui său. Dar oare este de ajuns pentru buna înțelegere dintre oameni și liniștita lor conviețuire, ca fiecare să se folosească de dreptul său? Și dacă dreptul tău, în fapt, vatămă pe al altuia, cum se poate înlătura ciocnirea acestor drepturi și cum vom împăca neînțelegerea dintre două ființe ce se cred deopotrivă de îndreptățite în drepturile lor? Această mare problemă a rezolvat-o Domnul Isus Hristos prin cuvântul Evangheliei de astăzi: “Precum voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi asemenea” (Luca 6, 31). Iată o nouă ordine de lucruri! Iată viața socială întemeiată pe îngăduința noastră, a unuia față de celălalt, în locul celei vechi, întemeiată pe “dreptul meu”.

Pentru a înțelege, nu avem nevoie decât de o minte sănătoasă! Căci toți știm ce vrem să ne facă nouă oamenii. Vrem să ne urască? Vrem să ne facă rău? Vrem să ne pârască? Vrem să ne târască prin judecăți? Niciodată! Toți vrem ca oamenii să ne facă numai bine! Vrem să fim iubiți. Vrem să fim ajutați. Vrem să fim ascultați. Să fim priviți cu încredere. Cuvântul Mântuitorului are în vedere interesele noastre, ale fiecăruia, încât nu e posibil să nu le înțelegem și pe-ale altora, așa cum le înțelegem pe-ale noastre. Ne ia pe noi înșine drept măsură a modului cum trebuie să ne purtăm cu alții. Cum vrem să se poarte alții cu noi, așa să ne purtăm și noi cu dânșii.

Mântuitorul a adus în lume noutatea iubirii. De aceea a zis: “Poruncă nouă vă dau vouă: să vă iubiți unii pe alții, precum v-am iubit și Eu pe voi” (Ioan 13, 34). De ce era poruncă nouă? Era nouă fiindcă în Vechiul Testament nu se spune așa. Mântuitorul însuși precizează: “Ați auzit că s-a zis: să iubești pe aproapele tău și să urăști pe vrăjmașul tău” (Mat. 5, 43). Mântuitorul ne ridică pe o treaptă superioară, zicând: “să iubiți chiar pe vrăjmașii voștri, să binecuvântați pe cei ce vă blestemă, să faceți bine celor ce vă urăsc, să vă rugați pentru cei ce vă nedreptățesc” (Mat. 5, 44).

Cum? Să iubim pe vrăjmașii noștri? Pe acei care ne fac rău? Pe acei care aruncă asupra noastră calomnii? Pe acei care pândesc pașii noștri, ca să ne facă rău? Pe acei care se bucură de durerea și suferința noastră? Se poate o astfel de poruncă? Da! Această supraomenească iubire o cere Fiul lui Dumnezeu de la un creștin adevărat. Porunca pare de neînțeles în preocupările de toate zilele ale vieții omenești. Trebuie să recunoaștem că nu este o poruncă ușor de urmat, și că ne pune la mare încercare. Să nu luăm lucrurile în ușor și să nu trecem pe lângă acestea ca și cum ar fi bine, dar nu pentru noi. Aici suntem puși în fața unui adevăr: ori-ori! Ori facem precum ne învață Isus, și suntem creștini adevărați, ori nu facem și nu suntem creștini. Ce fericiți am fi dacă am putea înțelege înalta valoare morală a acestei dumnezeiești porunci pentru viața noastră! Atâta vreme cât nu ne vom reconsidera părerea și practica vieții cu privire la această poruncă, a iubirii, nu sunt șanse reale de biruință a duhului lui Hristos în noi. Mântuitorul ne arată, ne dovedește: “Căci de iubiți pe cei ce vă iubesc, ce plată vi se cuvine? Căci și păcătoșii iubesc pe cei ce îi iubesc pe dânșii. Și de faceți bine celor ce vă fac vouă bine, ce dar este vouă? Că și păcătoșii asemenea fac” (Luca 6, 31-33). Dragostea ta îl bucură pe cel ce te iubește, dar acela crede că i se cuvine, pe când dragostea care răsplătește ar putea schimba situația. Cel pe care îl iubești când te urăște nu te va putea urî mai mult și, încetul cu încetul, își va modifica și el sentimentele. Ne aflăm, deci, incontestabil, în fața unei mari distanțe, a unei mari diferențe, între iubirea poruncită de Vechiul Testament, care cere: “Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână etc.” (Ieșire 21, 24) și iubirea dată de Hristos. Răul îl biruiești nu cu răul, ci cu binele și numai cu binele poți schimba sufletul celui care ți-a făcut rău. Căci dacă nu-i schimbi sufletul, îl pedepsești dar nu-l îndrepți. Și când îi va veni bine, îți va face din nou rău. Pentru că, în fond, răsplătirea răului cu rău nu reinstaurează dreptatea și nu rezolvă problema răului, ci înmulțește răul. Nouă ne rămâne să ne mângâiem cu gândul că dreptatea se va face totuși.

“A Domnului este răzbunarea” (Deut. 32), iar Sf. Apostol Pavel ne îndeamnă: “Nu vă răzbunați voi singuri” (Rom. 12, 19). Însuși Mântuitorul L-a rugat pe Tatăl să nu se răzbune: “Iartă-le lor, că nu știu ce fac”” (Luca 23, 24). Sf. Vasile cel Mare ne îndeamnă: “Să unim mila cu dreptatea”. Și se explică: “Să dobândim toate cu dreptate, dar să le sacrificăm pentru milă”. Adică, chiar dacă suntem porniți să facem dreptate, s-o cerem, dar de îndată s-o sacrificăm și să facem loc milei, acelei dragoste care merge până la dragostea de vrăjmași. “Fiți milostivi, încheie Mântuitorul această învățătură, precum și Tatăl vostru este milostiv”. Hristos stabilește prin aceasta că raporturile dintre oameni trebuie să fie cârmuite nu numai de dreptate, ci și de îngăduință, care poate înlătura cu totul neînțelegerile dintre ei. De ce aceasta? Pentru că legile omenești, nefiind desăvârșite, ele pot face jertfe de prisos. Nu trebuie să întemeiem dreptul întru totul pe ele, ci să le îndulcim prin milă.

Pentru a înlătura asemenea greșeli, Mântuitorul ne-a învățat să fim “milostivi”, adică îngăduitori, iertători cu cei ce venim în atingere și miloși cu neputințele firii omenești. A cere drepturile noastre astfel încât să fie împăcate cu drepturile altuia, este o învățătură care, pornind de la Evanghelie, a înrâurit lumea și a schimbat chiar legile omenești, făcându-le mai blânde și mai îngăduitoare, așa precum sunt astăzi.

Temelia vieții obștești, adică mijlocul de a înfăptui o viețuire între oameni, nu este deci dreptatea singură, ci dreptatea covârșită de dragoste și milă. Ceea ce a făcut și face Dumnezeu cu noi, iertându-ne și îngăduindu-ne, deși ar fi drept să ne piardă, trebuie să facem și noi cu cei ce viețuim pe pământ, iertând, îngăduind și făcând binele “nimic nădăjduind”. Putem spune că iubirea de vrăjmași nu este împotriva firii ci, dimpotrivă, o însușire superioară a cuiva, ea având și o mare valoare socială. Dacă am aplica, atât cât ne este omenește posibil, această poruncă a Mântuitorului Isus Hristos, relațiile dintre noi, dintre oameni și popoare s-ar schimba fundamental. Se știe că pe ură și răzbunare nu se poate întemeia o conviețuire socială statornică, pe când unde este dragoste, domnește pacea și înțelegerea. Metoda care trebuie să o folosim în aplicarea acestei porunci ne-o arată Mântuitorul la începutul Evangheliei de astăzi, când zice: “Precum voiți să vă facă vouă oamenii – deci vrăjmașii voștri – faceți și voi lor asemenea”.

Așadar, dorim să fim respectați, să respectăm noi mai întâi; dorim să fim ajutați, să ajutăm noi mai întâi; dorim să nu fim vorbiți de rău, să nu vorbim noi mai întâi; dorim să fim iubiți de alții, să iubim noi mai întâi.

Să depășim principiul “dreptul meu”, cum ziceau cei vechi, ceea ce așa de potrivit ne ilustrează și Mântuitorul Isus Hristos astăzi, și să ne străduim să găsim în noi puteri, la care se va adăuga și harul întăritor al lui Dumnezeu, de-a nu mai urî, de-a întinde mâna celor ce ne urăsc, de a ne ruga pentru dușmanii noștri, de a răspunde cu pâine celor care ne nedreptățesc, ne batjocoresc și ne fac rău. Numai astfel se poate înfăptui o lume bună, o lume de pace în care oricine poate lucra și năzui, înfruntând greutățile care ne stau în cale, spre a ajunge la scopul cel din urmă al vieții noastre, încredințați că vom fi cu adevărat și noi “fiii Celui Prea Înalt”, cum grăiește Evanghelia de astăzi. Amin.

Text preluat de pe ADMD.info cu acordul parohiei Adormirii Maicii Domnului.

Ritul bizantin