Start > Ritul bizantin > Duminica Rusaliilor

Duminica Rusaliilor

9 May 2008
3,650 afișări

Autor: pr. Ion Cârciuleanu
Copyright: ADMD.info
Duminica Coborârii Spiritului Sfânt (Rusaliile)

Duminica de astăzi, în calendarul nostru ortodox, este numită Duminica Sfântului Duh sau a Rusaliilor, iar poporul nostru drept credincios îi mai spune și Duminica Mare.

După expresia Sfântului Ioan Gură de Aur ea reprezintă “metropola sărbătorilor, încununarea praznicelor și fructul făgăduinței Domnului”, căci Mântuitorul a zis: “Dacă voi pleca, voi trimite alt Mângâietor și nu vă voi lăsa orfani” (Ioan 14, 18; 16, 17).

La cincizeci de zile după înviere și la zece zile după înălțarea la cer, Mântuitorul Isus a împlinit făgăduința dată Apostolilor Săi, împlinind, totodată, lucrarea Sa mântuitoare începută o dată cu Nașterea în Betleem. Această lucrare, care a culminat cu răstignirea pe cruce și învierea din morți, ar fi rămas neîmplinită și fără folos pentru toți oamenii din toate timpurile și locurile, dacă n-ar fi întemeiat Biserica și n-ar fi așezat într-însa Sfintele Taine prin pogorârea și lucrarea neîntreruptă a Duhului Sfânt în Biserică.

“Spuneți-mi, zice Sf. Ioan Gură de Aur, care din cele ce se țin de mântuirea noastră nu ne-au fost date prin lucrarea Duhului Sfânt?” Și, enumerând darurile toate, începând cu înfierea în Sfântul Botez, iertarea păcatelor, darurile descoperirilor și vindecărilor minunate, încheie cu “prin darul Acestuia noi, care trăim în Har, am ajuns (cel puțin unii), din oameni îngeri, fără să schimbăm firea ci, ceea ce este mai minunat, rămânând în firea cea omenească, arătăm viețuirea îngerilor”.

Cum s-a petrecut această întâmplare minunată? Era ziua Rusaliilor, zi de mare sărbătoare, stabilită în amintirea acelei zile din vremuri de demult trecute, când Moise a primit din mâna lui Dumnezeu, pe muntele Sinai, tablele Legii. Întreg Ierusalimul îmbrăcase haină de sărbătoare. La Ierusalim sosise o mulțime mare de popor, venit din toată lumea, pentru a sărbători împreună, la loc sfânt, această mare zi de sărbătoare.

Era pe la ora a treia din zi, după orarul nostru cam ora 9 dimineața. Toată lumea se pregătea să meargă la templu, pentru a se ruga și a aduce jertfele cuvenite. Apostolii se adunară în acea oră de rugăciune în camera unde Domnul cinase cu dânșii, și își îndreptară gândul și inimile către Domnul din ceruri, rugându-L, cu rugi fierbinți, să nu-i lase singuri. Sf. Evanghelist Luca ne spune că deodată “a venit vuiet ca de vijelie care trece și a umplut toată casa… și li s-au arătat împărțite niște limbi de foc și toți s-au umplut de Duhul Sfânt”. Aceste limbi de foc ale Duhului Sfânt, care s-au pogorât asupra lor, au făcut ca dintr-odată, să li se lumineze mințile. Ei înțeleg acum pe deplin motivele pentru care Domnul a ținut să-și jertfească pe cruce, viața. Afăcut-o pentru mântuirea noastră. Frica lor dispare. Pătrunși de un nou suflu de viață, ei văd că nu pot rămâne ca până acum, tăcuți, ci au datoria sfântă să iasă în fața tuturor și să spună lumii întregi cine este Domnul Isus Hristos și ce a făcut El pentru omenire.

Duhul Sfânt, care pe cele neputincioase le tămăduiește, pe cele neștiutoare le înțelepțește, pe cele întunecate le luminează, pogorându-se asupra Apostolilor, le-a pătruns ființa și i-a transformat, pregătindu-i pentru marea misiune ce o aveau de făcut. Duhul Sfânt le-a luminat mințile să pătrundă Scripturile și sensul adânc al învățăturii și jertfei Domnului. Duhul Sfânt le-a întărit voința și le-a prefăcut frica în curaj, încât nu i-a mai putut opri nimic în misiunea lor, că nu i-au mai speriat amenințările, iar închisorile nu le-au putut înfrânge elanul. Duhul pogorât asupra lor în limbi de foc le-a încălzit inimile, le-a topit egoismul, prefăcându-l în jertfelnicie. Acest foc ceresc le-a prefăcut mânia în îndelungă răbdare și le-a schimbat mândria în umilință. Umpluți de Duhul Sfânt, ei au primit darul de a se face înțeleși de mulțimea iudeilor adunați la sărbătoare în Ierusalim, din toate părțile lumii. Aceștia, care de multă vreme uitaseră limba părintească, vorbind fiecare limba poporului în mijlocul căruia soarta îi aruncase, auzeau acum tainele lui Dumnezeu în limba pe care o înțelegeau.

Iudeii localnici nu înțelegeau nimic și din această pricină li se părea că Apostolii sunt beți. Sfântul Apostol Petru, auzind aceste bănuieli, ia cuvântul și le spune, cu multă îndrăzneală, și cu multă însuflețire, că ei nu sunt beți de vin, căci este încă ora a treia din zi (9 dimineața), ci astăzi s-au împlinit cuvintele profeților care, inspirați fiind de sus, cu multe veacuri înainte ziceau că vor veni vremuri când Domnul din ceruri va trimite pe Duhul Său cel Sfânt și îi îndeamnă să-și amintească de proorocia lui Ioil care zice: “În zilele cele din urmă voi turna din Duhul Meu peste tot trupul…” (Ioil 3, 1). Și, vorbind el așa, fiecare a auzit și a înțeles în graiul său ceea ce predica apostolul Domnului. Uimiți de această minune și copleșiți de puterea de convingere cu care grăiau Apostolii, s-a topit din inimile celor de față toată necredința și, plini de adâncă căință, ei întreabă pe Apostolul Petru ce trebuie să facă pentru a putea deveni și ei părtași de grația divină și de marile binecuvântări ale operei de mântuire, plinite de Domnul Isus Hristos. Apostolul Petru le răspunde că ei trebuie să se lepede de viața lor cea păcătoasă, să făgăduiască Domnului că vor duce o viață plăcută lui Dumnezeu, să se boteze și să rămână, pentru totdeauna, credincioși lui Isus Hristos, care s-a jertfit pentru ei, făgăduindu-le și lor că Duhul Sfânt al lui Dumnezeu îi va ajuta, întări și însufleți și pe dânșii, ca să devină și să rămână “copii dragi” ai lui Dumnezeu.

Însuflețiți de cuvintele Apostolului Petru, ei acceptă, cu multă însuflețire, să se boteze. Trei mii primesc în acea zi Botezul și alții îi urmează, punând în acest chip temelia văzută a Bisericii lui Hristos.

Aceasta a fost lucrarea Duhului Sfânt la cele dintâi Rusalii, când s-a arătat sub chipul vântului ce sufla repede, și al limbilor de foc. Așa s-a născut Biserica.

Duhul Sfânt de atunci lucrează în lume și împărtășește omenirii dragostea și bucuria, pacea și îndelungă răbdarea, bunătatea și facerea de bine, credința, blândețea și înfrânarea (Galat. 5, 22-23). Acest Duh luminează mințile pentru înțelegerea adevărului, întărește voințele pentru lupta contra răului, curăță simțurile și inimile prefăcându-le în temple ale lui Dumnezeu (I Cor. 3, 16, 2; II Cor. 6, 16).

Acest Duh, despre care Sfânta Scriptură spune că la facerea lumii se purta pe deasupra adâncului (Fac. 1, 2), a menținut credința în sufletele alese și a ținut nădejdea în mântuire. El a făcut din oameni de rând vestitori ai voinței lui Dumnezeu. El a ridicat din rândul mulțimii profeți de foc, i-a inspirat și i-a menținut la cârma spirituală a unui neam. El a inspirat Scriptura, acest depozit sacru al omenirii. El a curățat și a sfințit locașul în care Mântuitorul a luat ființă omenească. Pe acest Duh, care s-a pogorât sub formă de porumbel asupra capului lui Isus la botez, I-a promis Domnul că-l va trimite și Apostolilor, ca să-i mângâie și să-i călăuzească în tot adevărul (Ioan 14, 15-16).

Sărbătoarea Cincizecimea sau Rusaliile cinstește un fapt permanent, e binecuvântare în Biserică și în sufletele credincioșilor până la sfârșitul veacurilor. Când Duhul lui Dumnezeu a venit peste Apostoli, El n-a apărut ca un fapt unic și trecător, ci a început o epocă fără de sfârșit, a rămas în Biserică până azi și va rămâne până la sfârșitul lumii, considerată ca “Trup tainic al lui Hristos”. Acest adevăr ni-l arată Mântuitorul care a zis la Cina cea de Taină: “Ruga-voi pe Tatăl Meu și El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac” (Ioan 14, 16). Așadar, această făgăduință s-a împlinit când Duhul Sfânt s-a pogorât în limbi de foc asupra Apostolilor și, după a lui Dumnezeu rânduială, a rămas în Biserică și lucrează asupra vieții și asupra sufletelor noastre, ale creștinilor, spre a ne fi de ajutor la toate nevoile noastre sufletești și trupești.

Dar cine ar putea cuprinde vreodată în cuvânt toată înălțimea și adâncimea, toată bogăția de daruri a Duhului Sfânt, pe care le revarsă această fântână, Biserica, în viața lumii, din acea binecuvântată zi cu ploaia de foc? Tot ce-am putea spune mai cuprinzător e că nu există un singur moment în viața omului, de la naștere și până la mormânt, care să nu fie învăluit de tainele Duhului. Și chiar atunci când ni s-ar părea că toate s-au sfârșit, Mângâietorul deschide muribundului taina unei alte vieți, zarea veșniciei în care îl așteaptă Mirele ceresc, și-l face să rostească plin de încredere: “Amin. Vino, Doamne Isuse!” (Apoc. 22, 20).

Fântâna Darurilor Duhului Sfânt este Biserica, cu aceeași chemare, care de două mii de ani mângâie, înviorează, întărește și înalță pe oamenii singuratici și popoarele: “De însetează cineva, să vină la mine și să bea! Căci cine va bea din aceasta nu va înseta în veac, ci apa se va face în izvor de apă care curge spre viața veșnică” (Ioan 4, 14).

Atârnă de noi să primim darurile Sfântului Duh, ele se împart după vrednicia fiecăruia dintre noi, după puterea credinței și a iubirii creștine ce sălășluiește în noi, arătată prin faptele și viața noastră. După dovada de biruință asupra păcatului, prin o muncă conștientă și o luptă continuă, pentru unii grea și anevoioasă, pentru alții plăcută și dorită. Dar pentru toți aducătoare de roade.

Iar roadele Duhului – “dragostea, bucuria, pacea, îndelungă răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credința, blândețea, înfrânarea poftelor” (Galat. 5, 22) sunt comorile cele mai alese ale sufletului omenesc. Comori care nu mor. “Pe care moliile și rugina nu le strică și hoții nu le fură, nici le sapă”. Și care dau mărturie vredniciei noastre.

De astfel de daruri s-au învrednicit toți sfinții, toți mucenicii, toți mărturisitorii și apărătorii creștinismului. Astfel de daruri au strălucit în întreaga înfățișare a lor. Și le-a pătruns toată ființa și le-a îndreptat întreaga voință și lucrare spre a împlini legea și voia lui Dumnezeu.

Trebuie să înțelegem cum să lucrăm ca să ne facem vrednici de Darurile Duhului Sfânt. Sf. Scriptură este plină de sfaturi și de chemări. Culege dintre ele ce ți se potrivește mai bine și înseamnă-le pe răbojul inimii tale, ca să le ai la îndemână, să le ai îndreptar, să le ai sfetnic luminat și tovarăși vieții. Duhul Sfânt va umbri năzuințele tale, va întări pașii tăi, îți va da hotărâre, îți va trimite pricepere, îți va înlesni biruința. Și vei fi ales, vei ajunge vas al lui Dumnezeu, prieten lui Isus și moștean Împărăției Lui, care nu va avea sfârșit.

E sărbătoarea Rusaliilor, Biserica este împodobită și are o înfățișare de chemare la înnoire. Are o mireasmă dulce de viață nouă. Totul e atrăgător, totul este fermecător în biserică. Rugăciunile sunt mai fierbinți, cererile mai stăruitoare, cântările mai dulci, îngenuncherile mai lungi, dar totuși, așa de bine primite! Dar la tine, iubite creștine, se arată vreo înnoire? Vreun semn de schimbare a vieții înspre mai bine? Nu simți azi că dorința inimii tale e pusă cu mai multă putere în mișcare? Hotărârea unei înviorări duhovnicești nu atinge azi, mai mult ca altădată, inima ta? Dacă simți, e semnul cel bun, cel mântuitor, cel aducător de roade. Semnul vredniciei și al mântuirii tale.

O, lasă inima ta să fie azi pătrunsă pe de-a întregul de puterea Duhului Sfânt, de Sfințenia Lui, de sprijinul Lui! Lasă să se facă comoara mântuirii tale, a fericirii tale, a vieții tale întregi. Fă-o lăcaș Duhului Sfânt. Prin sfințenia vieții tale întregi, prin curăția gândurilor, prin buna cuviință în vorbe și în fapte. Prin îmbrățișarea binelui și numai a binelui. Prin milă și jertfă, prin statornicia în credință, prin bunătate și dragoste, prin post și rugăciune, prin înfrânarea poftelor, prin dragoste lucrătoare, ascultând și urmând poruncile lui Dumnezeu, și luptând fără încetare împotriva păcatului.

De acest Duh trebuie să ne lăsăm și noi călăuziți pașii vieții noastre și să ne rugăm Lui zicând: “Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului carele pretutindenea ești și toate le împlinești. Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește între noi, și ne curățește pe noi de toată spurcăciunea și mântuiește, Bunule, Sufletele noastre”. Amin.

Text preluat de pe AMDM.info cu acordul parohiei Adormirii Maicii Domnului.

Ritul bizantin