Predici

Cele cincizeci de zile ale timpului pascal, se încheie astăzi prin celebrarea sărbătorii Rusaliilor. Isus a promis ucenicilor săi pe Duhul Sfânt în nenumărate rânduri şi, nu la mult timp după ce s-a înălţat la Tatăl, a împlinit într-un mod minunat această promisiune. Prin trimiterea Duhului Sfânt a continuat opera de mântuire a lumii, care i-a fost încredinţată de către Tatăl. Această trimitere a Duhului Sfânt este tocmai momentul principal al sărbătorii de astăzi.

Zilele pe care le-am parcurs din Duminica Învierii şi până astăzi, deşi sunt cincizeci, le-am trăit ca şi cum ar fi fost o singură zi de sărbătoare. O zi, pe care, aşa cum ne învaţă Sfânta Biserică, o mai numim şi ‘Duminica Mare’. O zi, pe care am trăit-o într-un mod deosebit prin lauda şi preamărirea ce am adus-o prin rugăciuni şi cântări Celui înviat. La sfârşitul acestei zile, suntem invitaţi să ne deschidem inimile şi să fim cât mai disponibili, pentru ca asemenea apostolilor să-l primim pe Duhul Sfânt cu harurile sale. Dar e ceva normal ca, înainte de a ajunge la această atitudine de deschidere şi disponibilitate, să ne punem anumite întrebări referitoare la Duhul Sfânt, cum ar fi: cine este acest Duh? De unde vine? De ce să-l acceptăm în viaţa şi în trăirea noastră? Care sunt planurile sale cu noi?

Ori de câte ori avem ocazia să participăm la Sfânta Liturghie şi să recităm crezul, tot de atâtea ori ne mărturisim credinţa în Preasfânta Treime şi în Biserica din care facem parte. Însă, nici această mărturisire şi nici cunoştinţele obţinute din catehism, nu sunt suficiente pentru ca să dobândim o adevărată cunoaştere şi înţelegere a Duhului Sfânt, a Preasfintei Treimi. Este necesar, în cazul nostru, să înaintăm şi să ajungem la o aprofundare a credinţei, pe care o mărturisim în această a treia persoană dumnezeiască.

Duhul Sfânt a fost anunţat şi promis într-un mod ascuns în Vechiul Testament. Încă din primele pagini ale Sfintei Scripturi, observăm cum Spiritul şi Cuvântul lui Dumnezeu, formează cele două braţe ale Creatorului. Cu aceste braţe, el acţionează şi-şi arată atotputernicia sa, elimină nimicul şi dă naştere vieţii. Omul intră în existenţă datorită acestui Spirit creator. Şi nu numai omul, dar toate fiinţele depind de El. Toate încetează să mai existe dacă acest Duh îşi retrage puterea sa dătătoare de viaţă. El este mereu prezent prin oamenii pe care Dumnezeu i-a ales ca să conducă şi să protejeze poporul său, pe căile pe care le-a avut de străbătut. Avram, Isac, Iacob şi Iosif, Moise şi David şi chiar Elizeu şi mulţi alţii, fac parte din rândul acestora. Dar, într-un mod aparte, Duhul Sfânt a fost prezent în profeţi. Ei sunt consideraţi oameni ai suflului. Sunt pătrunşi în întregime de acest Duh şi acţionează după cum el le porunceşte.

Duhul Sfânt îşi manifestă prezenţa şi plinătatea sa în Cel care este împreună cu Tatăl din veşnicie, în Fiul său Isus Cristos. În el îşi face simţită prezenţa încă de la întruparea din sânul mamei sale. Este prezent apoi în întreaga viaţă a lui Isus: când Sfânta Fecioară o vizitează pe Elisabeta; la naşterea lui Isus; la botezul lui Isus în Iordan; ori de câte ori Isus înfăptuieşte o minune sau vindecă un bolnav; pe muntele Tabor, unde are loc Schimbarea la faţă a lui Isus; în timpul pătimirii, a morţii, a învierii precum şi în timpul Înălţării lui Isus la cer. Acelaşi Duh, în toată plinătatea sa este prezent în mijlocul ucenicilor în ziua de Rusalii. Duhul înţelepciunii, al inteligenţei şi al ştiinţei, duhul sfatului şi al tăriei, duhul pietăţii şi al fricii de Dumnezeu, acesta este Duhul care purcede din veşnicie de la Tatăl şi de la Fiul şi pe care Isus, în calitatea sa de Fiu l-a revărsat asupra ucenicilor săi pentru ca toţi să se bucure de ajutorul lui. În ultimele discursuri pe care El le-a avut cu aceştia, le-a spus că va pleca dintre ei la Tatăl şi le va trimite pe Duhul Sfânt. Le-a promis că-l va trimite pe Duhul Adevărului, care va veni şi va rămâne cu ei ca să-i înveţe tot adevărul. Şi această promisiune a lui Isus nu a întârziat să se împlinească.

În seara primei zile a săptămânii, aşa cum ne spune Evanghelia, adică în seara zilei în care Isus a înviat, micul grup al apostolilor, cuprinşi de frică din cauza iudeilor se aflau într-o încăpere. Deşi uşile erau încuiate, Isus a venit, a stat în mijlocul lor, şi pentru ca să nu se tulbure, le-a transmis salutul său de pace şi le-a arătat mâinile şi coasta. Văzând acestea ei au fost cuprinşi de bucurie. Dar nu de o bucurie oarecare, ci de o bucurie întemeiată pe recunoaşterea lui Isus. El continuă şi-i salută pentru a doua oară cu aceleaşi cuvinte, spunându-le: “Pacea să fie cu voi”. Apoi suflă şi trimite asupra lor pe Cel pe care l-a promis de mai înainte, pe Mângâietorul. Şi după cum Tatăl l-a trimis pe Isus ca să mântuiască lumea, la fel Isus i-a trimis pe ucenicii săi în lume şi le-a dat totodată puterea de a ierta şi de a reţine păcatele: “Cărora le veţi ierta păcate vor fi iertate şi cărora le veţi ţine vor fi ţinute”. Din acest moment, nu numai că apostolii au început să se folosească de acest dar în slujirea celor mulţi, ci prin ei, această putere a trecut la toţi cei care i-au urmat în misiunea de păstorire a oamenilor spre Dumnezeu.

De fapt, în atitudinile pe care apostolii le-au luat în faţa acestui eveniment, observăm o transformare totală. De la atitudinea de obscuritate şi de teamă, ei trec la o atitudine de curaj şi de bucurie. După ce l-au primit pe Duhul Sfânt nu le mai este teamă de nimic. Sunt plini de curaj, nu mai stau cu uşile încuiate şi mărturisesc în public că Isus este Cristos, Fiul lui Dumnezeu. Deci Duhul Sfânt este cel care le reînnoieşte trăirea şi-i transformă în fiinţe noi. Numai mişcaţi de acest Duh ei au început să dea mărturie despre faptele minunate ale Domnului.

După cum ne spune şi prima lectură, în ziua de Rusalii, toţi ucenicii se aflau la Ierusalim şi s-au adunat în cenacol pentru ca să se roage. Şi nu este greu de înţeles de ce tocmai acum, nu la mult timp după ce Isus i-a părăsit şi s-a înălţat la Tatăl ei se aflau uniţi în rugăciune. Se rugau plini de speranţă că promisiunea pe care le-a făcut-o Isus se va împlini. Şi într-adevăr, speranţa lor nu a fost zadarnică. La zece zile după ce s-a înălţat la cer, Isus a împlinit ultimul gest faţă de ai săi. Nu un gest oarecare ci un gest la care au participat şi o parte din elementele cosmice: vântul şi zgomotul care a învăluit casa, lumina care a pătruns în încăpere, limbile de foc care au coborât asupra acelora care se aflau înăuntru, precum şi forţa exterioară care i-a cuprins pe toţi, sunt elementele care ne conduc mai întâi la primele manifestări ale lui Dumnezeu în mijlocul poporului său şi la Alianţa pe care El a încheiat-o pe Sinai cu acesta. Apoi, tot aceste elemente, ne arată puterea şi înţelepciunea cu care Duhul sfânt acţionează asupra omenirii, încă de la începutul lumii. Dinamic şi prompt, puternic şi înţelept, nimeni nu poate pune stăpânire pe el, nimeni nu poate să se împotrivească acţiunii sale. În această postură se afla Duhul Sfânt când a fost trimis de Isus asupra apostolilor. El i-a înzestrat cu darurile sale şi astfel a întemeiat prima comunitate creştină, noul popor al lui Dumnezeu, adică Biserica. Limbile de foc care s-au revărsat asupra lor, s-au transformat în limbi pe care ei le vorbeau. Şi chiar dacă erau toţi galileeni, nu e de mirare că vorbeau în toate limbile pământului, în aşa fel încât toţi care se aflau la Ierusalim puteau să înţeleagă în limba lor maternă. Duhul Sfânt a fost cel care i-a transformat: mai întâi i-a luminat ca să înţeleagă “tot adevărul” despre Isus; le-a dat apoi puteri noi pentru ca să fie curajoşi în faţa duşmanilor, a acuzelor şi a persecuţiilor, pentru ca plini de încredere şi de dorinţă misionară să dea mărturie prin cuvânt şi faptă despre Cristos, şi aceasta au făcut-o chiar cu preţul vieţii; în cele din urmă i-a sfinţit, a pus stăpânire pe inimile şi pe viaţa lor, şi i-a făcut sfinţi pentru totdeauna, învăţători ai tuturor popoarelor, adevărate “coloane ale Bisericii“.

Sfântul Ioan Crizostom, unul dintre părinţii Bisericii din secolul al IV-lea, spune despre apostoli că, înzestraţi cu darurile Duhului Sfânt, nu au mai rămas ascunşi în spatele uşilor încuiate ci “au coborât de pe munte, asemenea lui Moise odinioară. Numai că ei nu au ţinut în mâini tablele de piatră, cum a făcut acesta, ci au purtat în sufletele lor pe Duhul Sfânt”. Prin el au făcut cunoscut lumii întregi şi au mărturisit că “Isus este Domnul“. În misiunea lor nu s-au adresat numai poporului ales al lui Israel, ci tuturor popoarelor, fără nici o deosebire, pentru că toţi, iudei sau păgâni, sclavi sau oameni liberi, toţi am fost botezaţi într-un singur Duh, ca să formăm un singur Trup, iar acest Trup este Biserica.

Asemenea apostolilor şi noi suntem chemaţi să fim membre vii ale Bisericii lui Isus Cristos. La botez, prin Duhul Sfânt am devenit fii ai lui Dumnezeu şi am primit demnitatea de a-l numi Tată. La Sfântul Mir, în virtutea ungerii Duhului Sfânt pe care am primit-o, am fost chemaţi să fim adevăraţi mărturisitori ai faptelor minunate ale lui Dumnezeu. Prin sacramentul pocăinţei, tot Duhul Sfânt este cel care ne vindecă de orice pată şi ne învredniceşte să ne unim din nou cu Dumnezeu. Apoi, Duhul Sfânt mai este şi acela care ne păstrează în harul sfinţitor, pentru ca să ne apropiem în mod vrednic de sfânta Euharistie şi astfel să păstrăm mereu vie comuniunea cu Preasfânta Treime.

Fără el, nu putem să facem nimic, dar primind lumina lui nu numai că putem trece peste orice încercare, dar, putem pătrunde şi înţelege chiar şi acele taine pe care nu le putem pătrunde cu propriile noastre forţe. Sfântul Irineu, unul dintre părinţii şi doctorii erudiţi ai Bisericii creştine din secolul al II-lea ne spune în această privinţă: “Fără Duhul Sfânt nu putem să cunoaştem cuvântul lui Dumnezeu; fără Fiul nimeni nu poate să ajungă la Tatăl, deoarece cunoaşterea Tatălui este însăşi cunoaşterea Fiului la a cărui cunoaştere se ajunge prin Duhul Sfânt. Fiul este acela care în misiunea sa, împarte pe Duhul Sfânt după bunul plac al Tatălui”. Iar într-un alt loc completează cu această minunată formulă: “Acolo unde este Biserica, acolo este de asemenea Spiritul lui Dumnezeu şi acolo unde este Spiritul lui Dumnezeu acolo este Biserica şi orice har”.

Duhul Sfânt este mereu prezent în Biserică şi o reînnoieşte. Noi, care facem parte din această Biserică, trebuie să-l acceptăm, să-l lăsăm să pătrundă în viaţa noastră şi să ne transforme în creaturi noi, să ne însoţească în drumul nostru spre sfinţenie şi să ne facă tot mai asemănători cu aleşii lui Dumnezeu din cer. Să rămânem mereu credincioşi Duhului Sfânt, pentru ca prin credinţa noastră, să participăm la lucrarea sa de reînnoire a întregului pământ. Să nu stingem în noi această flacără a Sa care ne-a fost dată, dar să o facem mereu să crească prin corespunderea noastră constantă la chemarea pe care ne-a adresat-o. Şi noi l-am primit pe Duhul Sfânt, şi prin El ne revine datoria ca asemenea apostolilor, să dăm mărturie despre Cristos prin credinţa, prin dragostea şi prin zelul nostru misionar. Ceea ce au trăit odinioară apostolii în ziua de Rusalii, să trăim şi noi în această zi şi în întreaga noastră viaţă.

Mihai Dumitru

volum colectiv ITRC Ritul latin