Predici

Orice naştere este un izvor de bucurie şi motiv de recunoştinţă faţă de Dumnezeul cel Viu care a chemat la viaţă pe noul născut. Însă naşterea Mariei, sărbătorită astăzi, trezeşte în Biserică o bucurie şi o recunoştinţă deosebită, căci odată cu naşterea ei, începe să capete contur speranţa de veacuri a omenirii. Acum se deschide drumul mântuirii noastre, deoarece pe ea a ales-o Dumnezeu ca Mamă a Celui care avea să înfăptuiască mântuirea.

Cu privire la naşterea Maicii Domnului au vorbit profeţii, patriarhii, dar înainte de toţi, din veşnicie, a acţionat Dumnezeu. Acest lucru îl aminteşte Sf. apostol Paul în prima lectură de astăzi creştinilor din Roma: că Dumnezeu nu uită de cei pe care i-a chemat, potrivit planului său, că El rămâne fidel faţă de promisiunea Sa.

În cartea Genezei ni se relatează păcatul primilor părinţi care, deşi iniţial erau într-o comuniune perfectă cu Creatorul, nu au rezistat ispitei celui rău şi astfel, prin neascultarea lor omul a pierdut comuniunea cu Dumnezeu. În persoana protopărinţilor omenirea nu a făcut altceva decât un gest de nerecunoştinţă: a întors spatele lui Dumnezeu, Celui care i-a dat existenţă. Acestui gest din partea omului Dumnezeu îi răspunde cu o promisiune. Şi anume, promite că va trimite un Răscumpărător care să refacă această comuniune. Însă pentru a se naşte, Răscumpărătorul avea nevoie şi de o mamă. La ea face referinţă Dumnezeu când aruncă blestemul asupra şarpelui: “Duşmănie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei” (Gen 3, 15). Dumnezeu o alege pe Maria ca Mamă a lui Cristos, Mamă a Unicului Său Fiu, întrupat pentru a împăca lumea cu Tatăl. Prezenţa Domnului în sânul Mariei face din ea un loc sfânt, un Templu al Creatorului de care trebuie să ne apropiem cu un respect deosebit pentru că Dumnezeu a voit-o pentru Cristos.

La împlinirea timpurilor, într-un sătuc din nordul Palestinei, în casa sfinţilor Ioachim şi Ana, vine pe lume cea mai frumoasă, cea mai curată, cea mai gingaşă fiinţă care a existat vreodată. Bucurie pentru părinţi, bucurie pentru omenire. Cu privire la această sărbătoare a naşterii Mariei, Sf. Andrei din Creta exclamă:”Toată făptura să cânte de bucurie să tresalte şi să participe la veselia acestei zile. Căci aceasta este ziua în care printr-un plan minunat creatura devine locuinţa aleasă a Creatorului”.

Este adevărat că toţi oamenii sunt egali atât la naştere cât şi la moarte. “Gol am ieşit din sânul mamei mele – spune Iob – gol şi fără nimic mă voi întoarce în mormânt” (Iob 1,21). În faţa acestor două realităţi nu există nici o deosebire între fiul împăratului şi fiul cerşetorului, între fiul unui preşedinte de stat şi fiul şomerului. Însă în ceea ce o priveşte pe sfânta Fecioară, Dumnezeu a făcut o deosebire între ea şi ceilalţi oameni.

Naşterea Mariei este rodul planului minunat al lui Dumnezeu. Ceea ce o deosebeşte şi mai mult de ceilalţi oameni este faptul că Maria primeşte acel favor din partea lui Dumnezeu de a fi scutită de păcatul originar. De acest păcat am fost eliberaţi şi noi, însă prin botez. Dar Maria a fost zămislită fără prihana strămoşească. Era şi normal ca mama Celui Sfânt şi Nepătat să fie neatinsă nici de cel mai mic păcat, să fie imaculată.

Astăzi o sărbătorim pe aceea care a devenit Templul Creatorului, pe aceea despre care Isaia prorocul zice: “Iată Fecioara va zămisli şi va naşte un Fiu, şi-i va pune numele Emanuel” (Is 7, l).

Dacă naşterea Mariei este un motiv de bucurie pentru Biserică, în schimb, este un motiv de spaimă pentru puterile întunericului simbolizate de şarpele cel viclean. Şi pentru ce această spaimă? Pentru că satana nu s-a mai putut folosi de a doua Evă, care s-a născut plină de har, aşa cum s-a folosit de prima. Dacă prin neascultarea primei Eve, omenirea a decăzut, în schimb, prin ascultare, Maria repară greşeala Evei şi prin răspunsul pozitiv de a coopera la planul de mântuire al lui Dumnezeu, zdrobeşte capul şarpelui infernal. Diavolul primeşte lovitura de moarte. Maria devine astfel aurora care vesteşte sosirea “Soarelui” Cristos, la a cărei operă de mântuire a cooperat.

Când a cooperat Maria la mântuirea noastră? Din momentul în care a acceptat voinţa lui Dumnezeu: “Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău“. Însă, în mod special, pe Calvar sub crucea Fiului ei. “Cristos este capul, noi suntem mădularele – ¬spune Sf. Augustin - Maria l-a născut pe Cristos la Crăciun, pe noi ne-a născut pe Calvar“. Atunci a devenit Mama noastră, când Isus i-a spus de pe cruce: “Iată fiul tău…” Putea să-i arate pe toţi oamenii şi să spună: “Iată-i pe fiii tăi”.

Isus cunoaşte inima omului, ştie că omul are nevoie de mângâiere atunci când se află în greutăţi, în suferinţă, în ispite şi de aceea a lăsat-o pe Maria ca Mamă a lumii întregi. La ea să poată alerga toţi cei care-şi pun încrederea în ajutorul ei în momentele critice, în momentele în care şarpele viclean atacă. Însă, Maria nu se mulţumeşte să stea şi să aştepte. Ea însăşi, ca o mamă iubitoare ce se îngrijeşte de copiii ei vine în întâmpinarea noastră, ne cheamă, ne îndeamnă să apelăm cu mult curaj la sprijinul ei. Căci ea, prin intervenţia ei maternă la Isus ne poate mijloci harul pentru a creşte şi mai mult în credinţă, conform voinţei lui Cristos. Ea este gata oricând să primească pe oricine şi să-i ofere harul pentru a-l feri de pericole.

Cum se întâmplă cu orice mamă pământească, grijile materne ale Mariei durează de-a lungul întregii noastre vieţi. Deci să nu ezităm de a apela la Maria, căci “niciodată nu s-a auzit să fi fost părăsit cel care a alergat sub ocrotirea şi ajutorul ei“.

Francisc Matieş

volum colectiv ITRC Ritul latin