Start > Ritul latin > Solemnitatea tuturor sfinților

Solemnitatea tuturor sfinților

31 October 2008
3,477 afișări

Autor: pr. Iosif Tiba
Copyright: Predici.cnet.ro
Toți Sfinții

După o viață simplă și senină, o femeie muri și se trezi că face parte dintr-un șir obișnuit de oameni care înaintau către Judecătorul Suprem. Și cu cât se apropia mai mult de țintă, cu atât putea auzi tot mai clar cuvintele Domnului.

Astfel, auzi că unuia îi spunea: “Tu m-ai ajutat când eram rănit pe autostradă, intră în Raiul meu.” Iar altuia: “Tu ai dat de împrumut fără dobândă unei văduve, vino să primești răsplata veșnică.” Și altuia: “Tu ai făcut operații chirurgicale foarte dificile gratuit, ajutându-mă să redau speranță multora, intră în Împărăția mea.” Și așa mai departe.

Biata femeie fu cuprinsă de spaimă căci, oricât s-ar fi străduit, nu-și amintea să fi făcut nimic ieșit din comun în toată viața ei. Încercă să iasă din rând pentru a avea timp să se gândească, dar nu putu în nici un chip: un înger zâmbitor, dar hotărât, nu-i dădea voie să părăsească rândul.

Cu inima bătând să-i iasă din piept de atâta emoție, femeia ajunse în fața Domnului. Imediat se simți învăluită de surâsul lui: “Tu ai călcat toate cămășile mele … Intră în fericirea veșnică.”

Sfinții pe care Biserica îi celebrează astăzi într-o singură sărbătoare nu sunt doar cei pe care îi avem scriși în calendare. Sunt celebrați însă toți acei oameni care în viața lor pământească au trăit în fapte iubirea față de Dumnezeu și față de aproapele, oameni care acum se bucură de vederea lui Dumnezeu. Îi celebrăm și le cerem mijlocirea pentru că ei sunt acum alături de Dumnezeu și ne pot ajuta ca și noi să ajungem acolo. Între fericiții din cer se află cu siguranță mulți dintre cei pe care noi i-am cunoscut pe acest pământ: oameni mai importanți sau mai puțin importanți, mai bogați sau mai săraci, simpli sau învățați, tineri sau bătrâni, toți având în comun un singur lucru: disponibilitatea de a se dărui, de a face ceva pentru alții.

Având în vedere cele spuse, este evident că răspunsul la întrebarea “Oare noi putem deveni sfinți?”, trebuie să fie unul afirmativ. Aceasta pentru că sfințenia și mântuirea sunt într-adevăr la îndemâna tuturor.

Cuvântul din Sfânta Scriptură pe care Biserica ni-l propune astăzi spre meditare ne întărește acest adevăr și ne face să fim cât mai încrezători în ceea ce privește mântuirea noastră. În Apocalips Sf. Ioan ne spune că mulțimea celor care stăteau înaintea tronului lui Dumnezeu, era o mulțime mare pe care nimeni nu o putea număra, oameni de toate națiunile, triburile, popoarele și limbile. Mulți sunt cei care au observat că atunci când un student are de susținut un examen, se interesează mai întâi cum anume este profesorul: este exigent?, este mai blând?, lasă mulți corigenți?. Dacă profesorul este mai dur și lasă mulți corigenți, este ușor de înțeles că cel ce se va prezenta la examen va avea inima plină de frică și teamă. Dacă în scimb profesorul s-a dovedit a fi deosebit de înțelegător și blând, inima studentului se deschide la speranță. Și noi putem să ne asemănăm cu niște studenți care se află în așteptarea de a înfrunta examenul final în fața lui Isus Cristos. Și iată că informațiile pe care ni le oferă sfântul Ioan în Apocalips sunt foarte încurajatoare pentru noi: o mulțime de promovați și nici un singur căzut, cel puțin oficial. Prin urmare trebuie să mergem înainte cu cel mai mare curaj pe acest drum al sfințeniei în viața noastră de zi cu zi.

Acest curaj și această speranță de a crede că putem deveni sfinți, că putem moșteni Paradisul are și un fundament foarte solid în ceea ce ne spune tot Sfântul Ioan în prima sa Scrisoare: “Preaiubiților, vede-ți câtă dragoste ne-a dăruit Tatăl, încât să ne numim fii ai lui Dumnezeu; și suntem cu adevărat.” Doar fiii sunt cei care au dreptul la moștenirea tatălui. Cei străini nu au acest drept. Noi, cei care suntem botezați suntem fii ai lui Dumnezeu. Suntem moștenitori ai Împărăției Cerului. Ceea ce avem de făcut este doar să facem în așa fel încât să nu pierdem această moștenire. Este vorba de a ne comporta ca niște adevărați fii ai lui Dumnezeu. Nu cred că e cazul să mai amintim că un adevărat fiu își iubește tatăl, îl cintește și ascultă mereu de cuvintele lui. Aceasta chiar și atunci când părintele nu se arată prea îngăduitor cu fiul său. Cu atât mai mult noi trebuie să-l iubim pe Tatăl nostru ceresc pentru că el s-a arătat mereu îngăduitor față de oameni, ne-a arătat mereu prin fapte dragostea sa față de noi și ne ajută și astăzi să ne comportăm ca adevărați fii.

Bucuria de care au parte sfinții din cer, bucurie de care sperăm să avem parte și noi, poate fi gustată de oameni și aici pe pământ. De experiența cerului sau a iadului nu au parte doar cei care au trecut de această viață prin moarte. Cerul sau iadul începe de aici de pe pământ. Isus ne prezintă, în evanghelia pe care am ascultat-o, o listă a fericirilor care îi permit credinciosului să experimenteze aici pe pământ o anticiparea paradisului. Fericirile prezentate de Isus sunt un fel regulament pentru cei care vor să guste din frumusețea sfințeniei, din bucuria prezenței lui Dumnezeu în inimile lor. Fericirile sunt de asemenea ca o Constituție, o Constituție stranie care numește fericiți pe cei săraci cu duhul, pe cei cei mâhniți, blânzi, pe cei înfometați și însetați de dreptate, pe făcătorii de pace, pe cei milostivi, pe cei curați cu inima. Este o Constituție care vorbește mai degrabă despre datorii și nu despre drepturi.

Știm cu toții în că lumea noastră contemporană mulți sunt acei oameni care văd fericirea total opus față de ceea ce ne prezintă Isus. Omul pragmatic al zilelor noastre ar spune astfel:

“Fericiți cei bogați.
Fericiți cei care râd și se distrează.
Fericiți cei vicleni care nu sunt prinși și scapă nepedepsiți.
Fericiți cei care pretind, cer și obțin totul imediat.
Fericiți cei puternici.
Fericiți cei care duc războaie și le câștigă.
Fericiți cei care-i persecută pe alții.”

Situațiile pe care ni le prezintă Isus în fericirile sale sunt diametral opuse: sunt situații de dezlipire, detașare, atitudini de generozitate, de angajament, de dăruire. Pentru Isus sfinții sunt cei care trăiesc în acest fel, cei care au parte de aceste fericiri spuse nouă în predica de pe munte.

Asemenea oameni au existat și mai există și astăzi. Se povestește din viața Sfintei Tereza de Calcutta că odată a fost provocată de un reporter: “Se spune despre dumneavoastră că sunteți sfântă. Este adevărat”. Maica Tereza nu s-a încurcat, nu s-a rușinat, nu a protestat invocând slăbiciunea caracteristic umană, ci a spus clar: “Toți creștinii trebuie să devină sfinți”. Și arătând cu degetul spre cel care-o intervieva ca și spre toți ceilalți curioși, a adăugat: “Și voi de asemenea”.

Sărbătorindu-i astăzi pe toți sfinții nu trebuie să ne întrebăm despre unul sau altul pe care îl cunoastem sau l-am cunoscut dacă este sfânt, ci mai degrabă trebuie să ne luăm noi hotărârea fermă de a trăi în așa fel încât noi să devenim sfinți. Este o datorie pe care o avem cu toții pentru că suntem fii ai lui Dumnezeu, chemați să devenim sfinți asemenea lui.

Ritul latin