Arhive

Arhiva pentru ritul ‘Ritul bizantin’

Iubirea de aproapele

22 September 2006

“Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, și cu tot sufletul tău, și cu tot cugetul tău. Aceasta este cea dintâi, și cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea acesteia: Să iubești pe aproapele ca pe tine însuți. De aceste două porunci atârnă toată Legea și Profeții.” (Matei XXII, 37-40) Iată […]

Ritul bizantin

Duminica dinaintea Botezului

22 September 2006

Dumnezeu nu numai că i-a promis omului, îndată după căderea lui în păcat, trimiterea unui Mântuitor, și nu numai că a anunțat, prin profeții Săi, întruparea Fiului Său, ci, când s-a împlinit vremea venirii Lui în lume, s-a îngrijit să trimită un profet care să-I pregătească nemijlocit apariția Sa între oameni, adică să-I curețe și […]

Ritul bizantin

Necesitatea credinței. Necredința

22 September 2006

Sfântul Evanghelist Matei, istorisind, și el, minunea vindecării îndrăcitului, pe care ne-o prezintă Sfântul Marcu în pericopa evanghelică citită azi la Sfânta Liturghie, ne redă răspunsul complet pe care Mântuitorul, după săvârșirea minunii, îl dă apostolilor care îl întreabă: “Pentru ce noi nu am putut să-l scoatem?” Isus le răspunde: “Pentru necredința voastră, căci adevăr […]

Ritul bizantin

Regele deghizat

22 September 2006

Odată demult trăia un rege care se hotărâse să testeze caracterul oamenilor săi. Deghizat în țăran, el a călătorit prin țara sa și de cele mai multe ori a fost tratat cu dispreț. Și-a dat seama că onoarea cu care era tratat ca rege nu venea din respectul pe care îl simțeau pentru bunătatea sa; […]

Ritul bizantin

Experimentați prezența lui Dumnezeu

22 September 2006

Primul bărbat: “Cum ai făcut atâția bani?” Al doilea bărbat: “Am făcut un parteneriat cu un om bogat.” Primul: “Cum așa?” Al doilea: “El avea banii, iar eu aveam experiența.” Primul: “Și a fost o combinație de succes?” Al doilea: “Imens! Când ne-am despărțit după un an, eu aveam banii iar el experiența.” Experiența este […]

Ritul bizantin

Ci iubiți pe vrăjmașii voștri…

22 September 2006

Adevăratul test al iubirii nu este iubirea prietenilor noștri, ci iubirea dușmanilor noștri. Un mare Sfânt rus întreba: “Cum știm dacă o anume persoană trăiește în Dumnezeu și dacă este sinceră în credința sa? Nu există cale să fim siguri decât examinând viața ei, pentru a vedea dacă își iubește dușmanii. Căci unde este iubirea […]

Ritul bizantin

Duminica tuturor Sfinților

22 September 2006

I. Despre sfințenie Această primă duminică după Rusalii este dedicată venerării tuturor sfinților, deoarece Sfinții sunt o ilustrare a acțiunii sfințitoare a Spiritului Sfânt în toate acele suflete care L-au primit cu toată iubirea în viața lor, colaborând cu deplină generozitate și fidelitate cu harurile și darurile Lui. Ei sunt Evanghelia trăită eroic, zi de […]

Ritul bizantin

Iubirea față de dușmani

22 September 2006

“Însă iubiți pe vrăjmașii voștri (…)” (Luca VI, 35) “Are Isus un cuvânt care străbate toată învățătura Sa, precum sufletul străbate tot trupul; cuvânt rostit de Dânsul pe toate potecile și drumurile, în toate satele și orașele Palestinei, ucenicilor și mulțimilor, oamenilor simpli și cărturarilor gârboviți peste sulurile îngălbenite ale Legii. E cuvântul Lui favorit, […]

Ritul bizantin

Despre răutatea păcatului

22 September 2006

“Pocăiți-vă, căci s-a apropiat Împărăția cerurilor.” (Matei IV,17) Isus, după ce a primit botezul pocăinței, de la Ioan, se retrase în pustiu, unde, după un ajun de patruzeci de zile, a fost ispitit de Satana. Deși Mântuitorul este desăvârșit nu numai ca Dumnezeu, ci și ca om, El a permis să fie supus acelei întreite […]

Ritul bizantin

Autoritate și slujire

22 September 2006

“Dar între voi nu va fi așa: ci oricare va vrea să fie între voi mai mare să vă fie slugă; și cel ce vrea să fie între voi întâiul să fie tuturor slugă, căci și Fiul Omului n-a venit ca să-L slujească alții, ci ca să slujească El și să-Și dea sufletul răscumpărare pentru […]

Ritul bizantin