Start > Ritul latin > Duminica a III-a din Advent

Duminica a III-a din Advent

26 November 2007
1,091 afișări

Autor: volum colectiv ITRC
Copyright: Editura Sapientia
Duminica a III-a din Advent (Anul A)

Cu toții cunoaștem câtă bucurie se produce în sufletul unui copil, când părinții îl anunță că dacă va fi cuminte, și va avea rezultate bune la școală va primi un cadou. Acel copil va trăi mereu cu speranță în așteptarea acelei zile. Dar totodată va căuta să îndeplinească cu fidelitate condițiile puse de părinți. Bucuria lui va fi mai mare cu cât efortul depus de el pentru a ajunge la rezultate cât mai bune va fi mai mare.

Noi creștinii, aflându-ne în acest timp binecuvântat al adventului, suntem invitați să ne pregătim sufletul și viața noastră cât mai bine pentru a ne putea bucura din plin de nașterea lui Cristos. Adventul creștin înseamnă timp de așteptare, de pregătire pentru nașterea lui Cristos, a merge cu bucurie în întâmpinarea aceluia care merge alături de noi și cu noi.

Duminica de astăzi prin mesajul transmis de liturghia cuvântului îmbogățește deja acest timp de așteptare cu o notă de bucurie. Această bucurie nu este o bucurie superficială, sau emotivă în fața căreia suntem impresionați sau relaxați. Este o bucurie profundă care pătrunde în adâncul ființei noastre deoarece motivul bucuriei se află în interiorul nostru; este bucuria de a ne simți salvați de Cristos, care ne vine în întâmpinare. Această bucurie este ea însăși “fruct” și “semn” al mântuirii, este rodul venirii lui Cristos pentru care ne pregătim în acest timp. Într-adevăr, Cristos vine și ne aduce bucuria prezenței sale. Dacă îl vrem, el ne stă alături. Ne vorbește chiar dacă nu-i vorbim, dacă nu-l iubim El ne iubește și mai mult, iar în rătăcirile noastre el vine și ne caută. Dacă nu știm să mergem el ne conduce și ne consolează atunci când plângem. De aceasta duminica a III-a din Advent se mai numește și duminica bucuriei.

În prima lectură observăm că profetul Isaia ne transmite mesajul mântuirii: “Întăriți-vă și nu vă temeți. El va veni pentru a ne mântui“. Profetul Isaia descrie efectele mântuirii cu imagini paradisiace pentru a ne face să înțelegem mai bine opera pe care Dumnezeu o realizează pentru noi. “inutul pustiu și uscat se va veseli, deșertul se va bucura și va înflori cum înflorește crinul,… se vor deschide ochii orbilor și vor auzi urechile surzilor. Cel șchiop va sări ca cerbul și limba celui mut se va dezlega“. Aceste imagini vor să ne spună că mântuirea cuprinde omul întreg, atât partea spirituală cât și cea fizică. Profetul Isaia anticipă bucuria din zilele Mesiei contemplând pacea pe care el o va aduce pe pământ.

Biserica ne invită astăzi să ascultăm glasul celor mai mari predicatori ai adventului: Isaia și Ioan Botezătorul. Isaia a predicat venirea Domnului de departe. Mesajul a nutrit așteptarea generațiilor: “Iată fecioara va zămisli și va naște un fiu“. Ioan a fost acela care a anunțat venirea iminentă a Domnului: “Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine“. Între cei doi înaintemergători legătura este dată de acea profeție a lui Isaia, pe care Matei o aplică lui Ioan: “Iată glasul celui ce strigă în pustiu, pregătiți calea Domnului, neteziți cărările lui“.

Evanghelia din această duminica ne face să ieșim din climatul așteptării al Vechiului Testament spre a ne introduce în timpul împlinirii: “Tu ești acela care trebuie să vină sau să așteptăm pe altul?“, îl întrebară pe Isus trimișii lui Ioan Botezătorul. Răspunsul lui Isus este cât se poate de clar demonstrându-le în persoana Sa împlinirea profețiilor: “Duceți-vă și spuneți-i lui Ioan Botezătorul ceea ce auziți și ceea ce vedeți: orbii văd, șchiopii umblă, leproșii sunt curățați, surzii aud, morții învie și săracilor li se vestește evanghelia“. Isus adaugă: “Fericit este acela care nu se va scandaliza de mine“. Ne întrebăm mult pentru ce Isus spune aceste cuvinte? Probabil din cauza contrastului care se spera – unul mai senzațional – și cel care se vede realizat în persoana sa. Avertismentul lui Isus ne orientează spre identificarea între persoana sa și cuvântul său: cuvântul lui Isus nu poate fi separat de persoana sa și nici persoana sa de cuvântul său. Numai cine înțelege persoana sa va putea înțelege și cuvântul său și invers.

Terminându-și răspunsul, Isus face prezentarea lui Ioan Botezătorul. Îi întrebă pe iudei despre motivul ieșirii lor din deșert. Iudeii au fost atrași de predica sa, ei nu au văzut în el o trestie agitată de vânt, deoarece Ioan nu era din acele persoane care cedau ușor în fața amenințărilor și a promisiunilor. Era mesagerul, vestitorul care trebuia să anunțe sosirea lui Mesia și să-i pregătească căile. Întreaga viață a lui Ioan nu a fost decât un glas spre a striga contemporanilor săi această minunată veste a mântuirii spre iertarea păcatelor. Dar totuși Isus spune: “Cel mai mic în împărăția cerurilor este mai mare decât Ioan”. Cum trebuie să vedem acest lucru? Aici ni se spune că împărăția lui Dumnezeu aparține unui nivel de gândire diferit de al nostru. Pentru a aparține împărăției lui Dumnezeu, acelei lumi noi, este necesară o nouă intervenție a lui Dumnezeu în om, o regenerare, o nouă naștere. Nici unul, nici chiar cel mai mare dintre oameni – cum este prezentat Ioan – nu poate să obțină de la el însuși această schimbare, ci are nevoie de harul lui Dumnezeu. Dar pentru a primi harul lui Dumnezeu, omul trebuie să caute să-și schimbe comportamentul și modul de gândire. Este evident, această schimbare nu are loc așa dintr-o dată. Fiecare avem caractere diferite, concepții diferite, de aceea avem nevoie de multă răbdare și de o mai mare unire cu Dumnezeu prin rugăciune. Numai rugăciunea ne poate deschide ochii inimii pentru a ne putea lăsa modelați de harul lui Dumnezeu. Rugăciunea este aceea care ne deschide acțiunii misterioase și în același timp reale a Duhului Sfânt Mângâietorul. Cu ajutorul rugăciunii și a Duhului Sfânt putem primi harul lui Dumnezeu și astfel ne putem pregăti pentru venirea lui Isus Cristos în slavă.

Sfântul Iacob ne spune: “Fraților, fiți dar îndelung răbdători până la venirea Domnului…întăriți-vă inimile căci venirea Domnului este aproape“. Mesajul lecturii a II-a este de a căuta să fim răbdători, cât mai aproape de Dumnezeu, și să ne pregătim pentru venirea Lui. Aceasta este așteptarea venirii lui Isus Cristos pe care o vestim la fiecare Sfântă Liturghie. De fapt așteptarea noastră nu mai este ceva nou, ci o așteptare escatologică a definitivului. Nu este o așteptare ca cea a Vechiului Testament, a profeților care-l așteaptă pe Isus Cristos pentru că Sfântul Iacob către sfârșitul lecturii ne îndeamnă să fim statornici până la sfârșit. Sfântul Iacob a asemănat așteptarea și răbdarea creștină cu așteptarea și răbdarea agricultorului care după ce și-a aruncat sămânța sub brazdă așteaptă să vină ploaia, pentru ca ceea ce el a semănat să rodească și să crească. Imaginea agricultorului este prețioasă deoarece ne face să vedem valoarea răbdării creștine. Răbdarea creștină nu este o resemnare fatalistă, însă o colaborare activă și tenace cu Dumnezeu, deoarece se înfăptuiește în noi și în lume planul de mântuire. Este o mare bucurie de a ști că în ciuda tuturor dificultăților, Dumnezeu conduce istoria și este alături de ea cu iubirea sa infinită. Creștinul este orientat cu totul spre venirea finală a Mântuitorului său, dar acum drumul său este presărat cu dificultăți și suferință. Creștinul este mereu chemat să privească la cei de dinaintea lui, adică la sfinții și martirii, care punându-și încrederea în promisiunile lui Dumnezeu au știut să înfrunte toate dificultățile vremii și să spere într-un viitor în care nu va mai fi durere și chin, ci numai bucurie și veselie. Viitorul așteptat în creștinism se diferențiază de acela pe care îl așteaptă un necredincios. Este un viitor plin de speranță și de încredere în cel care va veni și ne va mântui. Cristos ne va umple inima de bucurie și de curaj pentru a putea fi vestitori ai Cuvântului său în această lume.

Adventul înseamnă să ne deschidem ochii inimii pentru a vedea prezența lui Dumnezeu în creație și mai ales în inimile celor care ne înconjoară. Adventul este un timp în care noi creștinii suntem invitați mai mult să aducem adorație lui Dumnezeu în semn de mulțumire pentru toate câte a făcut și face pentru noi. Adventul semnifică bucuria spirituală care ia naștere din admirația operelor minunate ale lui Dumnezeu. De aceea plini de bucurie spirituală de încredere și de speranță să spunem și noi asemenea psalmistului: “Vino Doamne și ne mântuiește!”.

Ludovic Butnărașu

Ritul latin