Start > Ritul latin > Unde trăiește Dumnezeu?

Unde trăiește Dumnezeu?

16 November 2007
1,787 afișări

Autor: pr. Ernest Munachi Ezeogu
Traducere: Radu Capan
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a XXXIII-a de peste an (Anul C)

Josh era un bărbat care nu mai călca pe la biserică. Le argumenta astfel prietenilor lui: din moment ce Dumnezeu se află în sufletul fiecăruia ce nevoie mai este să meargă cineva la Biserică? Preotul lui paroh a aflat cum gândea și s-a hotărât să îi facă o vizită. Preotul a apărut la ușa casei lui Josh într-o seară rece de iarnă, găsindu-l pe acesta lângă șemineu. Josh l-a invitat să stea lângă el, așa că s-au așezat amândoi lângă foc. Preotul nu a început să îi vorbească despre mersul la biserică, deși Josh presupunea că pentru aceasta venise. Au vorbit despre vreme. Între timp preotul a scos din foc o bucată de lemn și a pus-o lângă șemineu. Amândoi se uitau cum flăcările scad în intensitate, apoi se sting, pentru ca la final să rămână un tăciune stins, acoperit cu cenușă. Josh a priceput mesajul. S-a întors către preot și i-a spus: “Părinte, duminica aceasta voi fi în biserică.” Asemenea acelei bucății de lemn, și noi avem nevoie de comuniunea cu frații de credință pentru a menține în noi focul credinței. Avem nevoie de biserică.

Josh este exemplul unui extremism. Mai există însă un extremism: al celor care consideră că Dumnezeu este prezent doar în biserici și în slujbele de la biserică. Despre astfel de oameni citim în pericopa evanghelică de astăzi. Nu ni se spune clar cine sunt ei, dar unii erau probabil dintre discipolii lui Isus. Ei sunt fascinați de splendoarea Templului din Ierusalim construit de Irod în 46 de ani. Pentru acești oameni, templul este locul lui Dumnezeu pe pământ, iar podoabele lui arată cât de puternică este credința oamenilor. Vă imaginați șocul care s-a citit pe fețele lor atunci când Isus le-a spus că acest templu va fi distrus și nu va mai rămâne piatră pe piatră? Și așa cum a prezis Isus, Templul de la Ierusalim a fost distrus în anul 70 de armata romana, sub comanda lui Titus.

Afirmația lui Isus despre Templu este semnificativă nu doar pentru oamenii de atunci ci și pentru creștinii din orice timp. Trebuie să ne amintim că poporul Ierusalimului, care a construit și decorat Casa lui Dumnezeu, era același popor care a plănuit și distrugerea Fiului lui Dumnezeu. Dacă îl vedeau pe Dumnezeu în pietrele și aurul Templului, cum puteau să nu îl recunoască pe Fiul Lui, în carne și oase? Când un templu devine atât de impozant încât oamenii nu mai pot să îl vadă pe Dumnezeu decât în el, a venit timpul distrugerii lui. Cum poate cineva explica faptul că înflorirea creștinismului în Evul Mediu a fost asociată cu o cultură în care viața umană și drepturile omului erau nesocotite? Gândiți-vă la războaiele religioase, la torturarea și uciderea liberilor cugetători, la arderea suspecților de vrăjitorie și la traficul de sclavi. Nu cumva oamenii exaltau cu atât mai mult templul ca și casă a lui Dumnezeu, cu cât prețuiau mai puțin persoana umană făcută după chipul Său?

Dar nu ar trebui să fie așa. Credința noastră cere să recunoaștem prezența lui Dumnezeu în persoana umană, precum și în templu. Sfântul Paul amintește corintenilor că ei sunt la fel de sacrii ca templul; că trupurile lor sunt temple ale Duhului Sfânt. “Nu știți că voi sunteți templul lui Dumnezeu și că Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi? [...] Sau nu știți că trupul vostru este templul Duhului Sfânt care locuiește în voi și pe care l-ați primit de la Dumnezeu și că nu sunteți ai voștri?” (1Corinteni 3,16; 6,19). Creștinul care, asemenea discipolilor din Evanghelia de astăzi, îl vede pe Dumnezeu în grandoarea templului dar nu și în oameni, are doar pe jumătate dreptate. Creștinul care, ca Josh în povestirea noastră, îl vede pe Dumnezeu în persoana umană dar nu în templu, are din nou doar pe jumătate dreptate. Evanghelia de astăzi ne provoacă deci să îl vedem și să îi slujim lui Dumnezeu la templu, când ne strângem să îi aducem împreună cult, dar și fiecare după ce am plecat la casele noastre. Să nu uităm de asemenea că trebuie să îl respectăm pe celălalt nu pentru că ar merita el, prin ce face, ci pentru că Dumnezeu din el merită. În acest fel, viețile noastre la biserică și în afara bisericii vor deveni un act continuu de slujire a aceluiași Dumnezeu, prezent în sufletul omului și deopotrivă în templu.

Ritul latin