Start > Ritul latin > Și bogații plâng

Și bogații plâng

2 November 2007
1,727 afișări

Autor: pr. Ernest Munachi Ezeogu
Traducere: Radu Capan
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a XXXI-a de peste an (Anul C)

Boris Becker a fost într-o vreme numărul unu în tenis. A câștigat Wimblendon-ul de două ori, odată ca cel mai tânăr jucător. Era bogat și își putea permite tot confortul și luxul pe care și-l dorea. Și totuși era un om nefericit. În ciuda tuturor realizărilor lui, viața îi era goală și fără sens, așa că cocheta cu ideea sinuciderii. “Nu aveam pacea interioară”, spunea el. Becker nu este singurul care a simțit această goliciune. Mulți oameni de succes care au ignorat viața interioară au ajuns să simtă la fel. Conform lui J. Oswald Sanders, autorul cărții “În fața singurătății”, “milionarii sunt de regulă oameni singuratici, iar comedianul este adesea mai nefericit decât audiența sa”. Jack Higgens, autorul mai multor romane de succes, a fost întrebat ce i-ar fi plăcut să știe când era încă doar copil. A răspuns: “Că ceea ce găsești când ajung în vârf este… nimic.”

Cine altcineva ar fi știut aceasta mai bine decât Zaharia din Evanghelia de astăzi? Ca vameș în cetatea Ierihonului, Zaheu era considerat un bogătaș după standardele acelor vremuri. Șeful vameșilor nu lucra pentru un salariu fix ci era unicul proprietar al afacerii lui. Administrația romană cerea fiecărui oraș aflat sub ocupație o anumită taxă. Vameșul șef făcea această plată către autoritățile romane și avea dreptul de a stabili după bunul plac taxele pe care trebuiau să le plătească locuitorii. El stabilea pentru fiecare în parte taxa și el îi trimitea pe colectorii de taxe să le strângă de la oameni. Și tot ceea ce se strângea peste taxa cerută de romani rămânea în buzunarul lui. Era profitul lui. Și deși vameșul șef era unul dintre cei mai înstăriți locuitori, el era urât pentru modul în care se îmbogățea dar și pentru că îi ajuta pe păgânii romani să îi exploateze. Era considerat evident ca fiind un păcătos, un trădător, un om murdar în fața lui Dumnezeu. Deși o ducea bine financiar, vameșul șef trăia o viață singuratică, înstrăinat de propriul popor și înstrăinat de Dumnezeu.

Zaheu era fascinat de Isus, acest sărman galileean care se bucura de bunăvoința și loialitatea poporului. Care era secretul Lui? Zaheu ar fi dat orice să afle. Dar cum putea bogătașul de el, cu statura ce o avea, să fie văzut în mulțimea pe care o mulsese an după an de bani? S-a gândit la un mod de-al vedea pe Isus fără ca cineva să îl vadă pe el. S-a urcat într-un copac și s-a ascuns în ramurile lui. Era ceva sub demnitatea lui: doar copiii și sclavii făceau așa ceva. Cineva din mulțime trebuie să l-a văzut. Puteți să vă imaginați rușinea pe care trebuie să o fi simțit când și-a dat seama că a fost reperat în copac. Oamenii probabil că se uitau lung la el. Au încetat însă când Isus s-a uitat la Zaheu în copac și a spus: “Zaheu, coboară repede pentru că astăzi trebuie să rămân în casa ta” (Luca 19,5). S-a coborât iute din copac, cu un zâmbet larg pe față, iar mulțimea s-a despicat în timp ce îi făcea loc să ajungă la Isus, să îl îmbrățișeze, apoi să îi arate drumul spre casa sa.

La cină Isus nu i-a ținut predici lui Zaheu despre cum ar trebui să se pocăiască, altfel ajunge în iad. Nu l-a judecat și l-a acceptat necondiționat pe păcătosul de Zaheu, ceea ce i-a vorbit inimii acestuia mai elocvent decât ar fi putut-o face cea mai bună predică. Zaheu s-a ridicat și, în fața tuturor, i-a spus Domnului: “Iată, Doamne, jumătate din averea mea o dau săracilor și, dacă am nedreptățit pe cineva, îi dau înapoi împătrit” (versetul 8). Dând jumătate din averea sa săracilor și folosind cealaltă jumătate pentru a repare împătrit răul făcut unora, bogăția lui Zaheu se ducea pe apa sâmbetei. Dar cine are nevoie de bani atunci când i-a găsit un sens vieții?

Sunt mulți Zahei, bărbați și femei deopotrivă, care se ascund în copacii pe lângă care trecem în fiecare zi. Isus ne provoacă să privim în sus și să îi invităm la masă. Trebuie să facem primul pas, să îi abordăm, pentru că mulți dintre ei sunt atât de intimidați de credincioșii fervenți încât s-au abandonat impasibili sorții. Dacă îi invităm la masă alături de noi cu o iubire necondiționată și care nu judecă, s-ar putea să avem surpriza să vedem că răspândim Vestea Bună a iubirii lui Dumnezeu în moduri care ating inimile lor mai bine decât ar putea-o face orice predicare.

Ritul latin