Predici

Boris Becker a fost într-o vreme numărul unu în tenis. A câştigat Wimblendon-ul de două ori, odată ca cel mai tânăr jucător. Era bogat şi îşi putea permite tot confortul şi luxul pe care şi-l dorea. Şi totuşi era un om nefericit. În ciuda tuturor realizărilor lui, viaţa îi era goală şi fără sens, aşa că cocheta cu ideea sinuciderii. “Nu aveam pacea interioară”, spunea el. Becker nu este singurul care a simţit această goliciune. Mulţi oameni de succes care au ignorat viaţa interioară au ajuns să simtă la fel. Conform lui J. Oswald Sanders, autorul cărţii “În faţa singurătăţii”, “milionarii sunt de regulă oameni singuratici, iar comedianul este adesea mai nefericit decât audienţa sa”. Jack Higgens, autorul mai multor romane de succes, a fost întrebat ce i-ar fi plăcut să ştie când era încă doar copil. A răspuns: “Că ceea ce găseşti când ajung în vârf este… nimic.”

Cine altcineva ar fi ştiut aceasta mai bine decât Zaharia din Evanghelia de astăzi? Ca vameş în cetatea Ierihonului, Zaheu era considerat un bogătaş după standardele acelor vremuri. Şeful vameşilor nu lucra pentru un salariu fix ci era unicul proprietar al afacerii lui. Administraţia romană cerea fiecărui oraş aflat sub ocupaţie o anumită taxă. Vameşul şef făcea această plată către autorităţile romane şi avea dreptul de a stabili după bunul plac taxele pe care trebuiau să le plătească locuitorii. El stabilea pentru fiecare în parte taxa şi el îi trimitea pe colectorii de taxe să le strângă de la oameni. Şi tot ceea ce se strângea peste taxa cerută de romani rămânea în buzunarul lui. Era profitul lui. Şi deşi vameşul şef era unul dintre cei mai înstăriţi locuitori, el era urât pentru modul în care se îmbogăţea dar şi pentru că îi ajuta pe păgânii romani să îi exploateze. Era considerat evident ca fiind un păcătos, un trădător, un om murdar în faţa lui Dumnezeu. Deşi o ducea bine financiar, vameşul şef trăia o viaţă singuratică, înstrăinat de propriul popor şi înstrăinat de Dumnezeu.

Zaheu era fascinat de Isus, acest sărman galileean care se bucura de bunăvoinţa şi loialitatea poporului. Care era secretul Lui? Zaheu ar fi dat orice să afle. Dar cum putea bogătaşul de el, cu statura ce o avea, să fie văzut în mulţimea pe care o mulsese an după an de bani? S-a gândit la un mod de-al vedea pe Isus fără ca cineva să îl vadă pe el. S-a urcat într-un copac şi s-a ascuns în ramurile lui. Era ceva sub demnitatea lui: doar copiii şi sclavii făceau aşa ceva. Cineva din mulţime trebuie să l-a văzut. Puteţi să vă imaginaţi ruşinea pe care trebuie să o fi simţit când şi-a dat seama că a fost reperat în copac. Oamenii probabil că se uitau lung la el. Au încetat însă când Isus s-a uitat la Zaheu în copac şi a spus: “Zaheu, coboară repede pentru că astăzi trebuie să rămân în casa ta” (Luca 19,5). S-a coborât iute din copac, cu un zâmbet larg pe faţă, iar mulţimea s-a despicat în timp ce îi făcea loc să ajungă la Isus, să îl îmbrăţişeze, apoi să îi arate drumul spre casa sa.

La cină Isus nu i-a ţinut predici lui Zaheu despre cum ar trebui să se pocăiască, altfel ajunge în iad. Nu l-a judecat şi l-a acceptat necondiţionat pe păcătosul de Zaheu, ceea ce i-a vorbit inimii acestuia mai elocvent decât ar fi putut-o face cea mai bună predică. Zaheu s-a ridicat şi, în faţa tuturor, i-a spus Domnului: “Iată, Doamne, jumătate din averea mea o dau săracilor şi, dacă am nedreptăţit pe cineva, îi dau înapoi împătrit” (versetul 8). Dând jumătate din averea sa săracilor şi folosind cealaltă jumătate pentru a repare împătrit răul făcut unora, bogăţia lui Zaheu se ducea pe apa sâmbetei. Dar cine are nevoie de bani atunci când i-a găsit un sens vieţii?

Sunt mulţi Zahei, bărbaţi şi femei deopotrivă, care se ascund în copacii pe lângă care trecem în fiecare zi. Isus ne provoacă să privim în sus şi să îi invităm la masă. Trebuie să facem primul pas, să îi abordăm, pentru că mulţi dintre ei sunt atât de intimidaţi de credincioşii fervenţi încât s-au abandonat impasibili sorţii. Dacă îi invităm la masă alături de noi cu o iubire necondiţionată şi care nu judecă, s-ar putea să avem surpriza să vedem că răspândim Vestea Bună a iubirii lui Dumnezeu în moduri care ating inimile lor mai bine decât ar putea-o face orice predicare.

pr. Ernest Munachi Ezeogu Ritul latin