Predică pentru Sărbătoarea Tuturor Sfinților
Autor: pr. Felician Tiba
Copyright: Predici.cnet.ro
Toți Sfinții
Aș vrea să încep această predică cu o mică reflexie care mi-a venit în minte în momentul în care am văzut subiectul zilei.
“Doamne, mi-am zis, ce sfințenie! Ce mai umbli cu astfel de cuvinte, cu astfel de termeni, cu astfel de dorințe, cu astfel de idealuri, la oamenii de astăzi?!
Dă, Doamne, oamenilor de astăzi cât mai mulți bani, să aibă cu toții bani din belșug, să aibă cu toții vilă la munte și la mare, una la oraș și una la țară. Să aibă în vilele lor televizoare cu ecrane mari, la care să poată vedea toată mizeria care există în lume. Dă-le mașini bune, cele mai bune din cele care există pe piață. Dacă se poate să funcționeze cu apă!
Și mai dă-le, Doamne, oamenilor de astăzi multă invidie, dă-le atâta invidie încât să nu reușească să aibă nimic de ceea ce le-am dorit mai sus. Este spre binele lor!”
Oamenilor de astăzi le este greu să înțeleagă ce înseamnă să fii sfânt, ce înseamnă sfințenia. Ne este greu nouă, celor care, în fiecare dimineață, după ce ne trezim, spunem: “…încep această zi în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin”. Ne supărăm încă de la trezire pentru că avem caloriferul rece, deși ne-am plătit datoriile. Primul anunț de la radio e că iar se scumpesc alimentele, curentul și benzina. Și iar ne întristăm!
Trăim într-o lume în care aparent doar aparența contează. Fericirile? Fericirile sunt bune pentru mulțimile care l-au ascultat pe Isus! Cine se mai poate considera astăzi fericit?
În acest context pot să spun, uneori dezolant, plin de dorința de a avea cât mai mulți bani, vilă și mașină, și televizor cu plasmă, dacă e posibil, în contextul în care există atâta dezechilibru social, moral, economic, politic, uneori și religios, Biserica ne propune Sărbătoarea Tuturor Sfinților.
Ea, Biserica, se face astăzi purtătoarea de cuvânt a valorii care se numește: “sfințenia”.
Mai este posibilă astăzi sfințenia?
Este un răspuns pe care trebuie să-l căutăm în perioada de început a Bisericii, atunci când nu te putea-i exprima ca și creștin, când în Biserică apar primii martiri pentru credință.
Este un răspuns pe care trebuie să-l căutăm și în perioada Sfinților Părinți ai Bisericii, a celor care au aprofundat învățătura Bisericii, au apărat-o împotriva erorilor dogmatice, a ereziilor și a schismelor.
Este un răspuns pe care trebuie să-l căutăm în timpul Sfântului Francisc de Assisi, când căutarea bogăției era pe primul loc în viața tuturor. El, trimis de Dumnezeu, vine și propune calea sărăciei.
Este răspunsul pe care trebuie să-l căutăm în timpul Sfântului Ignațiu de Loyola, când teoretizarea credinței a fost făcută în detrimentul aprofundării ei cu sufletul și a transformării ei în viață. Exercițiile spirituale propuse de Sfântul Ignațiu ne spun că, nu teoria trebuie să primeze, ci viața, viața autentică de creștin.
Este răspunsul pe care îl găsim la Sfântul Anton de Padova, la Sfânta Tereza a Pruncului Isus, la Sfânta Maria Goretti, la Sfânta Rita, la Sfânta Brigitta, la Sf. Ioan Bosco, la Parohul de Ars, Sf. Ioan Maria Vianey, la Fer. Ieremia. Iar în zilele noastre la Maica Tereza de Calcutta, de ce nu, la Fratele Roger de la Taize, la Lucia de la Fatima, la Papa Ioan Paul al II-lea.
Mai este posibilă astăzi sfințenia?
Să-i întrebăm pe creștinii care, zi de zi, participă la Sfânta Liturghie. Indiferent de vreme, de orar, de starea sănătății, ei sunt prezenți.
Să le întrebăm pe mamele care, în ciuda scandalurilor din familii, continuă să-și iubească soții și să-și îngrijească copiii.
Să-i întrebăm pe soții care, indiferent de vreme și de starea sănătății, merg să aducă pâinea cea de toate zilele pentru familia lor.
Să-i întrebăm pe tinerii care, deși se cunosc de ani de zile, se prezintă cu sufletul curat în fața altarului atunci când încheie sacramentul căsătoriei.
Să le întrebăm pe acele mame care, în ciuda greutăților de astăzi, au curajul să aducă pe lume copiii pe care Dumnezeu vrea să-i trimită prin intermediul lor.
Dar să-i întrebăm și pe cei care, în ciuda sărăciei de astăzi, sunt primii care pun puținul lor în colectă, pentru sinistrați, pentru misiuni, pentru răspândirea mesajului evanghelic prin presă, etc.
Să-i întrebăm pe preoți, pe călugări și pe surori care, în ciuda reclamei atâtor plăceri ale vieții, ei renunță la toate din iubire față de Isus Cristos.
Așadar, ce vrea să ne transmită Biserica astăzi când celebrăm Sărbătoarea Tuturor Sfinților? Vrea să ne spună că sfințenia este posibilă. Că ea, sfințenia, nu este nici o poveste, ca cele pe care le știm noi, că nu este un ideal greu de îndeplinit, că nu este rezervată unei anumite elite din rândul creștinilor, ci este a tuturor.
Toți sunt chemați la sfințenie; și creștinii, și păgânii, și creștinii practicați, și cei nepracticanți, și bărbații, și femeile, laicii, și preoții, și călugării, și călugărițele. Sfințenia este pentru toți.
Și cum o vom putea trăi?
E atât de simplu! Și totuși atât de greu!
E simplu pentru că nu avem de îndeplinit decât dorința lui Isus exprimată în evangheliei: “Fiți sfinți!” E greu pentru că noi știm ce presupune să fii sfânt.
Dar oare, sfânt este doar cel din calendar?
De mult, Biserica se gândește să o canonizeze și pe Margareta, mama lui Don Bosco, pe Assuntta, mama Sfintei Maria Goretti. Biserica știe că acolo unde roadele sunt bune, este un pom bun care le dă.
Dacă mai suntem astăzi pe calea virtuții, trebuie să mulțumim mamelor noastre, taților noștri, lor care au contribuit la planul lui Dumnezeu și ne-au oferit viața.
Să mulțumim preoților care au slujit în parohiile noastre și care au dus mai departe credința, indiferent de timpurile deosebit de dure ale comunismului și astăzi ale capitalismului.
Poate că avem pe cineva anume căruia să-i mulțumim, pentru că prin viața lui sau a ei, de sfințenie, ne-a călăuzit pașii spre Dumnezeu și astăzi suntem preoți, surori sau călugări, sau buni creștini.
Spune o vorbă: “Adevărații săraci nu-și fac reclamă!” Parafranzând-o, putem spune: “Adevărații sfinți nu-și fac reclamă!” Ei rămân în continuare în anonimatul slujirii lui Dumnezeu.
Ei sunt cei care au înțeles cel mai bine ce înseamnă să închizi ușa după tine și acolo, în tăcere, în camera ta, să te rogi Tatălui în ascuns.
Ei știu ce înseamnă să faci bine fără să știe stânga ce face dreapta. Ei știu că dușmanului nu trebuie să-i răspundă cu aceeași monedă, ci cu blândețe, întorcând, dacă e nevoie și celălalt obraz.
Ei înțeleg ce înseamnă să fii bogat, chiar dacă ești sărac lipit pământului.
Nu este nevoie să petrecem ziua întreagă în rugăciune, în biserică pentru a fi sfinți, ci este suficient dacă, acolo unde suntem ne umplem ziua cu Dumnezeu. Dacă acolo unde suntem trăim evanghelia lui Isus, dacă iertăm, dacă iubim necondiționat, dacă ajutăm pe cel nevoiaș, dacă ne rugăm pentru cel aflat în strâmtorare, la necaz, dacă îl încurajăm, dacă îi suntem aproape prin cuvântul nostru, prin zâmbetul nostru, prin iubirea noastră.
Așadar, sfințenia este posibilă și accesibilă oricui.
În numărul mare de sfinți despre care vorbește cartea Apocalipsului trebuie să ne dorim să ajungem și noi.
Calea este cea propusă de Sf. Ioan în a doua lectură, cea a iubirii pe care Dumnezeu-Tatăl a avut-o față de noi, iar noi trebuie să o avem față de el și față de aproapele, iar mijloacele sunt “Fericirile”, pe care evanghelistul Matei ni le prezintă într-un mod atât de clar.
Fericiți cei sfinți căci ei vor domni pentru veșnicie cu Dumnezeu. Amin.