Predici

Un pescar în vârstă, într-o bună zi, a prins peştişorul de aur. Şi acesta i-a spus pescarului: “Dacă mă eliberezi, îţi voi îndeplini o dorinţă”. Pescarul i-a dat drumul înapoi în apă şi a zis: “Sunt certat cu fratele meu de 30 de ani; aş vrea să mă impact cu el.” Peştişorul i-a replicat: “Dorinţa îţi este îndeplinită, însă nu am mai auzit astfel de cereri, deşi eu am împlinit multe dorinţe. Ce se întâmplă? Eşti bolnav? Eşti pe moarte?” Pescarul a răspuns: “Eu nu sunt pe moarte, dar fratele meu este şi are o avere de 100 de milioane de euro.”

Povestirile hazlii ne fac sa râdem pentru că la sfârşit este o schimbare de situaţie, o întorsătură a lucrurilor. Ceva similar este şi în Evanghelia duminicii acesteia. Există o interpretare clasică a Evangheliei care este foarte valabilă. Îl avem pe Zaheu care este un mare păcătos, un om îngrozitor care sufoca oamenii cu taxele pe care le strângea. E un om mic, atât fizic cât şi moral. Se urcă într-un sicomor; Isus îl vede, îl cheamă jos, ia masa cu el şi acest lucru provoacă în Zaheu convertirea.

Cum spuneam, aceasta e o interpretare perfect valabilă, dar dacă ascultăm cu atenţie povestirea cu Zaheu, mai este posibilă o altă lectură, cu un final neprevăzut. Acesta e sugerat de ceea ce Zaheu spune: “Dacă am făcut vreo nedreptate cuiva…” El nu spune că ar fi înşelat pe cineva. Nu există nici o recunoaştere a vinovăţiei în pericopa evanghelică. El nu-şi bate pieptul ca vameşul din Evanghelia duminicii trecute spunând: “Doamne, ai milă de mine, păcătosul.” El nu imploră iertare, nu arată remuşcare. Nici Isus nu face nici o aluzie la pocăinţă.

Poate, de fapt, Zaheu era un om bun. Numai reputaţia sa era rea. De ce? Zvonuri, vorbiri pe la spate, minciuni… Dacă citim Evanghelia astfel, Isus nu-i oferă lui Zaheu iertare, ci mai degrabă vindecare. Isus îl vede, îşi dă seama că Zaheu este un om bun şi îi spune:”Zahee, coboară repede, căci astăzi trebuie să intru în casa ta.”

Cu alte cuvinte, ce avem aici este povestea unui om care a fost judecat greşit de oameni, iar în această privinţă el este reprezentantul tuturor celor care de-a lungul istoriei, au fost înţeleşi greşit.

Joia trecută, pe 1 noiembrie, am sărbătorit pe toţi sfinţii. Între ei se află nenumăraţi martiri, unii ştiuţi, dar şi mai mulţi neştiuţi, şiruri nesfârşite de mărturisitori cunoscuţi doar de Dumnezeu. Câţi reformatori de ordine călugăreşti au avut de suferit din partea fraţilor ori a surorilor lor… Chiar şi în lumea civilă lucrurile stau la fel. În 1842, Congresul American nu l-a luat în serios pe Samuel Morse când a explicat cum funcţionează telegraful şi codul care azi îi poartă numele (Morse). Ba chiar senatorul Smith din Indiana a crezut ca este bolnav mintal. În 1876, preşedintele companiei Western Union a râdea de Alexander Graham Bell, spunând ca telefonul este doar o jucărie inutilă. În 1878, Parlamentul Britanic îl ridiculiza pe Thomas Edinson declarând ca becul electric nu este o invenţie demnă de atenţia oamenilor de ştiinţă. În 1908, oamenii îşi băteau joc de Billy Durant care prezicea că într-o zi automobilele vor înlocui caii şi căruţele. În 1940, experţii militari se amuzau de idea că elicopterul va fi avut vreo întrebuinţare militară.

Ca în istoria Bisericii, ca şi în istoria omenirii, situaţia se verifică şi în cazul lui Zaheu. Oamenii şi-au făcut deja o impresie despre el, chiar dacă e foarte diferită de realitate, însă Isus vede dincolo de zvonuri şi de reputaţia rea a acestui om cu inimă bună. De aceea, cum spuneam la început, relatarea evanghelică ia o altă întorsătură. Când ne gândim bine, dacă cineva avea nevoie de iertare, nu era Zaheu din sicomor, ci oamenii de pe pământ care aveau prejudecăţi despre bietul Zaheu, cei care spuneau că el era un păcătos, în timp ce el era nevinovat. Iar Isus i-a oferit vindecare şi acceptare pe când alţii îl judecau greşit.

Această interpretare ne oferă posibilitatea de a ne situa în două situaţii: putem fi cu Zaheu, “în copac”, sau putem fi pe pământ lângă cei care îl judecau pe Zaheu în mod greşit.

Toţi am fost în sicomor, adică judecaţi nedrept. Oamenii au spus lucruri false despre noi, au scornit poveşti, au răspândit zvonuri şi oricât am încercat să le explicăm ori să arătăm prin fapte că nu erau adevărate, tot nu am fost crezuţi că eram nevinovaţi. Membri din familie ne-au vorbit de rău. Fraţi şi surori nu şi-au vorbit ani la rând din cauza unei neînţelegeri. Şi te găseşti exclus pe nedrept din anumite grupuri din cauza a ceea ce s-a spus despre tine. Şi nici măcar nu era adevărat. Şi devii frustrat şi obosit, deoarece oricât ai explica, oamenii nu te vor crede. De aceea povestirea lui Zaheu ne vorbeşte la inimă pentru că o dată sau de mai multe ori am fost înţeleşi greşit.

Pe de altă parte, toţi am fost pe pământ, într-un moment sau altul. Am fost acuzatori, am judecat pripit, am răspândit bârfele, ne-am bucurat de vorbele rele spuse despre alţii sau de necazul altora. Ne-am prefăcut că ne pare rău, dar tăcut ne-am bucurat de lucrurile rele spuse despre alţii. Pe scurt, am greşit faţă de alţii. Uneori, poate, foarte, foarte mult. S-ar putea ca unii oameni să poarte povoara aceasta pe conştiinţele lor.

În oricare situaţie ne-am afla, Evanghelia propusă azi ne vorbeşte. Mai întâi, oferă vindecarea şi mângâierea lui Isus pentru cei care au fost judecaţi greşit. Celor care au fost bârfiţi le spune că Dumnezeu nu priveşte la aparenţe, ci la inima omului. Chiar dacă nimeni nu îşi împarte pâinea cu tine, Isus îţi spune: “Coboară repede, astăzi vreau să stau la masă cu tine.” Şi chiar dacă ne-am întors dar nimeni nu ne crede, Isus ştie că ne-am convertit. În cele din urmă, chiar dacă am fost în sicomor împreună cu Zaheu, Evanghelia e cea care contează. Şi Dumnezeu ne vindecă pentru că ne iubeşte.

În al doilea rând, dacă ne aflăm pe pământ, judecând pripit şi răspândind zvonuri, Evanghelia aceasta ne oferă speranţă de iertare.

Dacă o citim astfel, Evanghelia devine invitaţie. Ne invită să îl acceptăm pe Isus, să acceptăm vindecarea sa ori iertarea sa. În ambele cazuri, esenţa Evangheliei este că milostivirea şi harul lui Dumnezeu lucrează.

Iată de ce noi numim Evanghelia “Vestea ce Bună!”

pr. Lucian Păuleţ Ritul latin