Predici

Aş vrea să încep această predică cu o mică reflexie care mi-a venit în minte în momentul în care am văzut subiectul zilei.

“Doamne, mi-am zis, ce sfinţenie! Ce mai umbli cu astfel de cuvinte, cu astfel de termeni, cu astfel de dorinţe, cu astfel de idealuri, la oamenii de astăzi?!

Dă, Doamne, oamenilor de astăzi cât mai mulţi bani, să aibă cu toţii bani din belşug, să aibă cu toţii vilă la munte şi la mare, una la oraş şi una la ţară. Să aibă în vilele lor televizoare cu ecrane mari, la care să poată vedea toată mizeria care există în lume. Dă-le maşini bune, cele mai bune din cele care există pe piaţă. Dacă se poate să funcţioneze cu apă!

Şi mai dă-le, Doamne, oamenilor de astăzi multă invidie, dă-le atâta invidie încât să nu reuşească să aibă nimic de ceea ce le-am dorit mai sus. Este spre binele lor!”

Oamenilor de astăzi le este greu să înţeleagă ce înseamnă să fii sfânt, ce înseamnă sfinţenia. Ne este greu nouă, celor care, în fiecare dimineaţă, după ce ne trezim, spunem: “…încep această zi în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin”. Ne supărăm încă de la trezire pentru că avem caloriferul rece, deşi ne-am plătit datoriile. Primul anunţ de la radio e că iar se scumpesc alimentele, curentul şi benzina. Şi iar ne întristăm!

Trăim într-o lume în care aparent doar aparenţa contează. Fericirile? Fericirile sunt bune pentru mulţimile care l-au ascultat pe Isus! Cine se mai poate considera astăzi fericit?

În acest context pot să spun, uneori dezolant, plin de dorinţa de a avea cât mai mulţi bani, vilă şi maşină, şi televizor cu plasmă, dacă e posibil, în contextul în care există atâta dezechilibru social, moral, economic, politic, uneori şi religios, Biserica ne propune Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor.

Ea, Biserica, se face astăzi purtătoarea de cuvânt a valorii care se numeşte: “sfinţenia”.

Mai este posibilă astăzi sfinţenia?

Este un răspuns pe care trebuie să-l căutăm în perioada de început a Bisericii, atunci când nu te putea-i exprima ca şi creştin, când în Biserică apar primii martiri pentru credinţă.

Este un răspuns pe care trebuie să-l căutăm şi în perioada Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, a celor care au aprofundat învăţătura Bisericii, au apărat-o împotriva erorilor dogmatice, a ereziilor şi a schismelor.

Este un răspuns pe care trebuie să-l căutăm în timpul Sfântului Francisc de Assisi, când căutarea bogăţiei era pe primul loc în viaţa tuturor. El, trimis de Dumnezeu, vine şi propune calea sărăciei.

Este răspunsul pe care trebuie să-l căutăm în timpul Sfântului Ignaţiu de Loyola, când teoretizarea credinţei a fost făcută în detrimentul aprofundării ei cu sufletul şi a transformării ei în viaţă. Exerciţiile spirituale propuse de Sfântul Ignaţiu ne spun că, nu teoria trebuie să primeze, ci viaţa, viaţa autentică de creştin.

Este răspunsul pe care îl găsim la Sfântul Anton de Padova, la Sfânta Tereza a Pruncului Isus, la Sfânta Maria Goretti, la Sfânta Rita, la Sfânta Brigitta, la Sf. Ioan Bosco, la Parohul de Ars, Sf. Ioan Maria Vianey, la Fer. Ieremia. Iar în zilele noastre la Maica Tereza de Calcutta, de ce nu, la Fratele Roger de la Taize, la Lucia de la Fatima, la Papa Ioan Paul al II-lea.

Mai este posibilă astăzi sfinţenia?

Să-i întrebăm pe creştinii care, zi de zi, participă la Sfânta Liturghie. Indiferent de vreme, de orar, de starea sănătăţii, ei sunt prezenţi.

Să le întrebăm pe mamele care, în ciuda scandalurilor din familii, continuă să-şi iubească soţii şi să-şi îngrijească copiii.

Să-i întrebăm pe soţii care, indiferent de vreme şi de starea sănătăţii, merg să aducă pâinea cea de toate zilele pentru familia lor.

Să-i întrebăm pe tinerii care, deşi se cunosc de ani de zile, se prezintă cu sufletul curat în faţa altarului atunci când încheie sacramentul căsătoriei.

Să le întrebăm pe acele mame care, în ciuda greutăţilor de astăzi, au curajul să aducă pe lume copiii pe care Dumnezeu vrea să-i trimită prin intermediul lor.

Dar să-i întrebăm şi pe cei care, în ciuda sărăciei de astăzi, sunt primii care pun puţinul lor în colectă, pentru sinistraţi, pentru misiuni, pentru răspândirea mesajului evanghelic prin presă, etc.

Să-i întrebăm pe preoţi, pe călugări şi pe surori care, în ciuda reclamei atâtor plăceri ale vieţii, ei renunţă la toate din iubire faţă de Isus Cristos.

Aşadar, ce vrea să ne transmită Biserica astăzi când celebrăm Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor? Vrea să ne spună că sfinţenia este posibilă. Că ea, sfinţenia, nu este nici o poveste, ca cele pe care le ştim noi, că nu este un ideal greu de îndeplinit, că nu este rezervată unei anumite elite din rândul creştinilor, ci este a tuturor.

Toţi sunt chemaţi la sfinţenie; şi creştinii, şi păgânii, şi creştinii practicaţi, şi cei nepracticanţi, şi bărbaţii, şi femeile, laicii, şi preoţii, şi călugării, şi călugăriţele. Sfinţenia este pentru toţi.

Şi cum o vom putea trăi?

E atât de simplu! Şi totuşi atât de greu!

E simplu pentru că nu avem de îndeplinit decât dorinţa lui Isus exprimată în evangheliei: “Fiţi sfinţi!” E greu pentru că noi ştim ce presupune să fii sfânt.

Dar oare, sfânt este doar cel din calendar?

De mult, Biserica se gândeşte să o canonizeze şi pe Margareta, mama lui Don Bosco, pe Assuntta, mama Sfintei Maria Goretti. Biserica ştie că acolo unde roadele sunt bune, este un pom bun care le dă.

Dacă mai suntem astăzi pe calea virtuţii, trebuie să mulţumim mamelor noastre, taţilor noştri, lor care au contribuit la planul lui Dumnezeu şi ne-au oferit viaţa.

Să mulţumim preoţilor care au slujit în parohiile noastre şi care au dus mai departe credinţa, indiferent de timpurile deosebit de dure ale comunismului şi astăzi ale capitalismului.

Poate că avem pe cineva anume căruia să-i mulţumim, pentru că prin viaţa lui sau a ei, de sfinţenie, ne-a călăuzit paşii spre Dumnezeu şi astăzi suntem preoţi, surori sau călugări, sau buni creştini.

Spune o vorbă: “Adevăraţii săraci nu-şi fac reclamă!” Parafranzând-o, putem spune: “Adevăraţii sfinţi nu-şi fac reclamă!” Ei rămân în continuare în anonimatul slujirii lui Dumnezeu.

Ei sunt cei care au înţeles cel mai bine ce înseamnă să închizi uşa după tine şi acolo, în tăcere, în camera ta, să te rogi Tatălui în ascuns.

Ei ştiu ce înseamnă să faci bine fără să ştie stânga ce face dreapta. Ei ştiu că duşmanului nu trebuie să-i răspundă cu aceeaşi monedă, ci cu blândeţe, întorcând, dacă e nevoie şi celălalt obraz.

Ei înţeleg ce înseamnă să fii bogat, chiar dacă eşti sărac lipit pământului.

Nu este nevoie să petrecem ziua întreagă în rugăciune, în biserică pentru a fi sfinţi, ci este suficient dacă, acolo unde suntem ne umplem ziua cu Dumnezeu. Dacă acolo unde suntem trăim evanghelia lui Isus, dacă iertăm, dacă iubim necondiţionat, dacă ajutăm pe cel nevoiaş, dacă ne rugăm pentru cel aflat în strâmtorare, la necaz, dacă îl încurajăm, dacă îi suntem aproape prin cuvântul nostru, prin zâmbetul nostru, prin iubirea noastră.

Aşadar, sfinţenia este posibilă şi accesibilă oricui.

În numărul mare de sfinţi despre care vorbeşte cartea Apocalipsului trebuie să ne dorim să ajungem şi noi.

Calea este cea propusă de Sf. Ioan în a doua lectură, cea a iubirii pe care Dumnezeu-Tatăl a avut-o faţă de noi, iar noi trebuie să o avem faţă de el şi faţă de aproapele, iar mijloacele sunt “Fericirile”, pe care evanghelistul Matei ni le prezintă într-un mod atât de clar.

Fericiţi cei sfinţi căci ei vor domni pentru veşnicie cu Dumnezeu. Amin.

pr. Felician Tiba Ritul latin