Predici

Cu ceva timp în urmă s-a anunţat pe un post Tv topul celor mai bogaţi oameni din Romania. Mulţi au rămas şocaţi când au putut vedea estimarea averilor acestor oameni, estimări făcute în milioane şi miliarde de euro. Din acest sondaj reieşea faptul ca în Romania averea celor mai bogaţi 300 oameni de afaceri se ridică la aproximativ 22 de miliarde de dolari. O statistică asemănătoare s-a facut şi în Rusia. 100 de oameni din Rusia deţin un sfert din averea ţării. Cel de pe ultimul loc în clasamentul Forbes are o avere de 200 de milioane de dolari. Pe primul loc se află Mikhail Hodorkovsky – cu peste 15 miliarde de dolari. În Statele Unite ale Americii, ţară asupra căreia se preoiectează visul multor oameni, 12,7 %, adică 37 mil. de oameni trăiesc la limita sărăciei în timp ce 5,4% trăiesc sub această limită. Tot îngrijorătoare este o statistică făcută şi în Asia unde 1,85 mill. de oameni trăiesc cu mai puţin de 2 $ în timp ce aproximativ 621 de mil. trăiesc cu mai puţin de 1 $ pe zi. Nu are rost să mai aducem în discuţie situaţia din Africa care se află dincolo de ce ne-am putea imagina. De asemenea o statistică făcută recent ne arată că averea pe care o deţin cei mai bogaţi 100 de oameni ai lumii ar fi suficientă pentru a asigura un trai decent a 1 miliard de persoane.

Dacă aceste date nu v-au impresionat, ceea ce mai puţin ştim este că din alte sondaje reiese faptul ca 20% din români trăiesc sub limita sărăciei, că din totalul pensionarilor din România aproximativ 1,6 mil primesc pensii sub 200 de lei fără a mai pune aici la socoteală numărul bătrânilor fără nici un venit care trăiesc din mila copiilor sau a vecinilor. Dacă procentul de 20% nu ne spune nimic, atunci poate ne spune ceva că 1 din 5 oameni au un venit de maxim 1,5 euro pe zi adică undeva pe la 4,6 lei dintre care o parte destul de semnificativă chiar mai puţin de 2,3 lei pe zi de cheltuit. Nu putem să nu observăm această mare discrepanţă cre există la limita celor doi poli opuşi ai societăţii.

Dacă vreţi să înţelegeţi mai bine drama lui Lazăr pe care ne-o prezintă evanghelia, este suficient faptul să mergi într-un oraş şi să-i vezi pe acei oameni care răscolesc printre deşeurile aruncate la containere, făcând astfel concurenţă câinilor şi pisicilor, doar doar or găsi ceva de mâncare. Vă invit acum să vă gândiţi ce poate fi mai umilitor sau mai defăimător pentru o persoană umană. Ei sunt acei Lazări pe care ni-i prezintă Evanghelia de astăzi, care ar fi bucuroşi daca s-ar hrăni cu firimiturile căzute de la masa bogaţilor, dar de care nu au parte pentru că aceştia socotesc că este mult mai civilizat ca să hrăneşti un câine de rasă sau o pisică cu rămăşiţele de carne care rămân la masă decât să hrăneşti un om flămând, nu de alta, dar ca să nu-i ofensezi demnitatea sau să-i lezezi orgoliul personal. Ceea ce este la fel de trist, reprezintă faptul că în spatele multor cifre de afaceri, care pe unii i-ar entuziasma şi pe care le-au reuşit “baronii” României de astăzi se află corupţia, hoţia, înşelăciunea, un salariu mizerabil plătit muncitorilor (de multe ori neacordat la timp) sub pretextul că “dacă nu-ţi convine caută-ţi de lucru în altă parte”, exploatarea acestora până la epuizare, fără ca să se mai ţină cont de programul de lucru, numai pentru a-şi umfla conturile personale. Există şi alte forme de înrobire a persoanei determinând-o să devină dependentă de alcool, droguri, jocuri de noroc menite să umple buzunare şi bugete. În săptămânile trecute o persoană a venit să ceară ajutor Sfântului Anton pentru situaţia în care a ajuns. Făcuse greşela de a împrumuta o sumă de bani de la un cămătar iar acesta mărind dobânda de la o lună la alta a pus-o pe această femeie în imposibilitatea de a-şi plăti datoria. A ajuns astfel ca să fie aruncată cu toată familia în stradă, casa fiindu-i confiscată şi mai apoi vândută.

Dată fiind statistica de mai înainte aş putea considera faptul că cei care procedează astfel cu muncitorii ni se prezintă adesea ca persoane mesianice socotind că dacă îi hrănesc totuşi pe oameni cu firimiturile care le scapă printre degete fac deja ceva mai mult decât a făcut bogatul din evanghelia de astăzi. Ne întrebăm de ce există prea mulţi Lazări în lume. Răspunsul ar putea veni în mod logic în urma celor prezentate: pentru că există prea puţini bogaţi. De ce acest lucru? Am putea folosi pentru aceasta o imagine. Ştiţi cu toţi ce este un baraj şi la ce foloseşte. Făcând abstracţie de tot ceea ce ştim legat de râuri, izvoare, ploaie, de circuitul apei în natură, de tot ceea ce ţine de apă, să ne imaginăm că în lume ar exista un singur râu şi viaţa vegetaţiei ar depinde acesta. Dacă la un moment dat cineva s-ar gândi să construiască un baraj pe acest râu în care ar acumula apa. Ce se va întâmpla atunci cu vegetaţia aflată în aval de acest baraj? Cu siguranţă că fiind lipsită de apă va muri. La fel se întâmplă şi cu banii. În momentul în care aceştia sunt acumulaţi doar de o mână de oameni şi folosiţi în interesul personal, cei mai mulţi le vor duce lipsa iar dacă nu ai bani ai prea puţine şanse ca să supravieţuieşti.

Unii ar putea spune că sunt invidios pe cei care au bani dar nu cred că acelaşi lucru vrea să îl spună şi Cristos în Evanghelia de astăzi. În primul rând el vrea să ne spună că viaţa aşa cum este reprezintă o afacere serioasă iar modul în care o trăim va atrage asupra noastră anumite consecinţe. În ce anume a constat greşeala bogatului de astăzi? Doar în simplul fapt că era bogat? Dacă ar fi aşa atunci înseamnă că şi Dumnezeu a greşit deseori în Vechiul Testament când i-a binecuvântat pe principalii protagonişti ai acestuia cu bogăţii. Să ne gândim nu mai departe la cazul lui Iob, care după ce a pierdut totul şi a fost încercat prin suferinţă, la sfârşit a fost binecuvântat de Dumnezeu dobândind o avere de două ori mai mare decât cea pe care a avut-o la început. Cu siguranţă Dumnezeu nu poate fi împotriva bogăţiilor dar poate fi împotrivă potrivit modului în care ele sunt folosite. Una dintre calităţile lăudate de autorul sacru în cazul lui Iob este dreptatea sa care o întrecea cu mult pe cea cunoscută la vremea respectivă, prin faptul că el le face partaşe la împărţirea averii şi pe ficele sale. Privind din acest punct de vedere putem vedea că ceea ce Cristos condamnă în cazul bogatului din Evanhelie este tocmai lipsa virtuţii dreptăţii sau a comuniunii, neglijarea celui nevoiaş. În acest fel putem înţelege şi mai bine îndemnul facut în Evanghelia de duminica trecută: “Faceţi-vă prieteni cu mamona nedreaptă pentru ca ei să vă primească în corturile veşnice atunci când veţi duce lipsă.”

Dacă este să revenim la imaginea barajului el ne ajută să înţelegem şi mai mult pericolul celui care are ca obiectiv numai faptul de a aduna indiferent cum şi cât. Ştim cu toţii proverbul “cine are în mână un ciocan vede în jur numai cuie”. Cunoaştem cu toţii forţa benefică dar şi distructivă a apei. Dacă un astfel de baraj ar fi ridicat în calea apei numai cu scopul de a o împiedica să curgă mai departe în cele din urmă ar putea ceda din cauza presiunii cauzate de apa adunată şi s-ar rupe. Acelaşi lucru s-ar putea spune şi despre om. Dacă el ar fi avid după “a strânge”, “a aduna” în cele din urmă trăind sub ipnoza celor agonisite ar putea deveni insensibil la nivelul celorlalţi şi şi-ar putea rata şi distruge atât pe sine cât şi pe cei din jurul său. Cât de categoric răsună glasul lui Cristos împotriva acestora în Predica de pe Munte: “Vai vouă, bogaţilor pentru că vă primiţi mângâierea. Vai vouă, celor care sunteţi acum sătui căci veţi suferi de foame” (Lc 6,24-25); pe când în Împărăţia lui Dumnezeu vom vedea împlinirea efectivă a cântării Mariei în care Domnul “I-a dat jos de pe tronuri pe cei puternici şi i-a înălţat pe cei umili; i-a umplut de bunuri pe cei flămânzi, iar pe cei bigaţi i-a lăsat cu mâinile goale” (Lc 1,52-53). Logica unui baraj nu este doar aceea de a opri apa ci de a folosi într-un scop benefic. Apa acumulată poate fi utilizată în scop benefic: forţa ei poate fi transformată în energie, iar în timp de secetă poate fi folosită ca rezervă pentru viaţa plantelor. La fel este şi cu forţa banului. Cu ajutorul lui ne putem asigura prietenia sfinţilor din cer mai ales atunci când aceştia aflându-se pe pământ sunt situaţia de a duce lipsă.

Poate unii ar putea spune. Ce mă priveşte pe mine că doar nu sunt nici în rândul celor 300 de top mai bogaţi oameni ai ţării nici în rândul celor 100 de top oameni bogaţi ai lumii. Remarcăm cu amărăciune afirmaţia unora când se face apel la generozitate pentru cei care se află într-o stare de calamitate sau în diferite încercări: iar (colectă) bani, iar ajutoare.

Ideea din imaginea folosită nu e neapărat de a fi un baraj care reţine în spate multă apă, poţi fi şi un stăvilar pe un râu oarecare dar dacă reţii apa efectul este acelaşi. Nu este suficient să privim aceste situaţii scuzându-ne că a fost voia Domnului ca să se întâmple aceste lucruri, pentru că tot Domnul mângâie prin instrumentele sale şi nu este instrument mai convingător şi mai eficient în mâna Domnului decât omul, iar când acesta îşi închide mâna un altul va suferi întotdeauna. Sau poate ne-am obişnuit prea mult în ideea că noi “eu” sunt cel care trebuie ajutat uitând ca “a fi ajutat” este un drept dar şi o datorie. Dar Dumnezeu nu va suferi din cauza eşecului nostru pentru că el va găsi mereu mijloace de a-l ajuta pe cel sărac însă noi vom fi pierdut şansa de a fi făcut acest lucru.

Ce este de făcut în acest caz? Tot Evanghelia ne luminează în această privinţă şi anume: convertirea. Un nou mod de a înţelege, de a lua în serios cuvântul Sfintei Scripturi şi de a-l trăi.

Un tată a câştigat o avere mare prin cămătărie, înşelăciune. Fiind pe patul de moarte, a chemat pe cei trei fii la sine şi i-a întrebat ce vor face dacă el moare. Primul a zis: “Tată, eu voi comanda o platformă mare pe care voi pune sicriul, îl voi acoperi cu coroane de flori, te voi duce la cimitir, îţi voi face o criptă frumoasă, voi pune la căpătâi o lampă care să-ţi vegheze tot timpul”. Tatăl n-a zis nimic. Când a venit al doilea, l-a întrebat şi pe el ce-ar face. Acesta a răspuns: “Dacă ai muri, m-aş duce la biserică, te voi pomeni în toate rugăciunile, voi da pomeni la săraci, liturghii pentru sufletul tău”. L-a întrebat şi pe al treilea acelaşi lucru. Acesta a răspuns: “Să-ţi spun drept, eu te sfătuiesc să nu te bazezi pe nimeni, nici pe copii, nici pe prieteni, tu singur să faci totul pentru sufletul tău. Noi promitem că vom face, dar vom uita, sau nu vom avea timp, sau bani, şi nu se face nimic. Tu să faci totul pentru sufletul tău, spovedeşte-te, împărtăşeşte-te, să fii împăcat cu Dumnezeu”. Tatăl a ascultat cuvântul acestuia din urmă, a dat înapoi ceea ce a luat pe nedrept şi s-a împăcat cu Dumnezeu.

Poate am crede că dacă Dumnezeu ar face acel lucru cerut de bogatul din Evanghelia de astăzi, dacă ar trimite morţii să ne vorbească, lucrurile se vor schimba în bine. Oamenii din Ninive s-au convertit la predica lui Iona fără a aştepta semne extraordinare din partea lui Dumnezeu. Cuvântul Evangheliei este suficient pentru cel care este dispus şi dornic să-l audă, răsunând mereu ca un ecou al cuvântului lui Cristos, de a-l iubi pe Dumnezeu şi pe aroapele iar acest lucru ne conduce în starea fericiţilor din cer: fericiţi sunt (vor fi) cei care ascultă şi împlinesc cuvântul lui Dumnezeu într-o inimă curată.

Pr. Emanuel Lucaci

Diverşi alţi autori Ritul latin