Start > Ritul latin > Îndurarea triumfă înainte dreptății

Îndurarea triumfă înainte dreptății

13 September 2007
1,760 afișări

Autor: pr. Ernest Munachi Ezeogu
Traducere: Radu Capan
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a XXIV-a de peste an (Anul C)

După ce a expus parabola Fiului Risipitor, un profesor de religie i-a întrebat pe copii: “În cele din urmă pentru cine credeți că povestea s-a încheiat cel mai trist?” Unul dintre copii a ridicat mâna și a spus: “Pentru vițelul cel gras.” Copilul iubitor de animale a avut dreptate fără îndoială, dar răspunsul corect pe care profesorul îl aștepta era probabil: “fiul cel mare”.

Există trei persoane principale în Parabola Fiului Risipitor: tatăl, fiul cel mic și fiul cel mare. Cel mic este un tânăr nerăbdător, care se plictisește ușor, gata să încerce orice ca variație în viață. El își ia averea, merge să vadă lumea și pierde totul trăind în van. El îl reprezintă de fapt pe fiecare păcătos. Prin păcat ne risipim averea umană și divină. Păcatul ne promite o viață fericită, plină de satisfacții, dar în final tot ce primim este mizerie, nemulțumire, depresie, pierderea simțului demnității de copii ai lui Dumnezeu. Vestea bună este că oricât de mult s-ar scufunda păcătosul în păcat, vocea lui interioară tot îl va invita să se întoarcă la casa Tatălui, unde se găsește adevărata libertate și satisfacție.

Avem aici prezentat un tată care își iubește fiul atât de mult încât îl lasă să facă ce vrea el. Am putea spune chiar că îl răsfață. Noi creștinii avem însă o imagine despre Dumnezeu ca fiind un tată aspru, mereu gata să ne biciuiască atunci când greșim. Este atât de departe de imaginea lui Dumnezeu din această parabolă… Aici Dumnezeu este prezentat ca un tată iubitor care este blând cu copiii Lui, mereu dispus să ierte, orice ar fi. Dacă astfel se comportă Dumnezeu cu noi atunci înțelegem că Dumnezeu posedă atât gingășia iubirii materne cât și fermitatea iubirii paterne.

Mai este și fiul cel mare, ce apare spre sfârșitul parabolei. Dacă ar fi să îl descriem cumva am spune că este un tânăr bine crescut. Este un om de onoare, muncitor, consecvent, disciplinat și serios. În fiul cel mare vedem virtuțile, precum și viciile celor de moralitate medie. Care sunt viciile acestei categorii? Aroganța, atitudinea “sunt mai bun decât tine”, intoleranța față de cei care nu se ridică la aceeași înălțime, insensibilitatea. Fiul cel mare demonstrează aceste vicii prin modul în care refuză să îl primească pe fratele său pierdut și regăsit. Nici explicația oferită de tatăl său nu îl satisface. Vrea și el partea lui de carne. Este o problemă de dreptate pentru el. Pentru Dumnezeu nu este decât egoism și indisponibilitate de a ierta.

Sindromul primului fiu este foarte prezent printre noi. La 3 februarie 1998, Karla Faye Tucker a fost executată. Karla, după toate aparențele, era o criminală căreia îi părea rău pentru ceea ce făcuse. În închisoare s-a convertit la creștinism iar cererea ei de clemență a fost respinsă de guvernatorul Texasului, actualul președinte al Statelor Unite, George W. Bush. În momentul execuției ei, în fața închisorii erau două grupuri de persoane: unul protesta împotriva execuției, rugându-se pentru ea, iar celălalt cerea executarea vinovatei, explodând în urlete de bucurie când femeia a fost spânzurată. Primul grup cerea iubire și îndurare, iar al doilea cerea dreptate. Parabola Fiului Risipitor ne amintește astăzi că pentru Dumnezeu iubirea și compasiunea vin înaintea justiției oarbe.

Confundăm adesea puritanismul cu creștinismul. A fi puritanist înseamnă a fi scrupulos în cerințele privitoare la comportamentul religios și morală. Pentru o astfel de persoane virtutea numărul unu este disciplina. A fi creștin, pe de altă parte, înseamnă a mărturisi și trăi după exemplu și învățătura lui Cristos. Aici prima virtute este iubirea și compasiunea. Ca și creștini credem într-un Dumnezeu al iubirii și compasiunii. Isus a fost un om al iubirii și compasiunii după cum ne-o arată atât învățăturile Sale cât și acțiunile Sale. Provocarea pentru noi, creștinii de astăzi, este să fim un popor al iubirii și compasiunii; să fim asemenea tatălui din parabolă și nu asemenea fiului cel mare într-o lume plină de fii și fiice risipitoare.

Ritul latin