Start > Ritul bizantin > Prin Cruce suntem vindecați de infirmitățile noastre

Prin Cruce suntem vindecați de infirmitățile noastre

7 September 2007
2,017 afișări

Autor: IPS Cyril Salim Bustros
Traducere: Oana Capan
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci

În 14 septembrie în fiecare an celebrăm sărbătoarea Înălțării Sfintei și Dătătoarei de viață Cruci. Tradiția relatează că Elena, mama împăratului Constantin cel Mare, a descoperit lângă Golgota cele trei cruci pe care fuseseră răstigniți Cristos și cei doi tâlhari. Episcopul Macarios a identificat adevărata Cruce a lui Cristos ca fiind cea care, atinsă, a redat imediat sănătatea perfectă unei femei aflate pe moarte. Sfânta Cruce a fost păstrată în Bazilica Învierii din Ierusalim până în 4 mai 614, când perșii au cucerit orașul și au incendiat Bazilica. În 628, împăratul Heraclius i-a înfrânt pe perși și a redat Sfânta Cruce Ierusalimului în 14 septembrie. Și de atunci, Biserica celebrează sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci a lui Cristos.

Evanghelia de astăzi este aleasă în pregătire pentru această sărbătoare. Isus face referire la un eveniment care s-a întâmplat în Vechiul Testament. Evreii în drumul lor prin deșert au fost mușcați de șerpi, după cum citim în cartea Numerilor: “Și grăia poporul împotriva lui Dumnezeu și împotriva lui Moise zicând: ‘La ce ne-ai scos din pământul Egiptului, ca să ne omori în pustiu, că aici nu este nici pâine, nici apă și sufletul nostru s-a scârbit de această hrană sărăcăcioasă’. Atunci a trimis Domnul asupra poporului șerpi veninoși, care mușcau poporul și a murit mulțime din popor din fiii lui Israel”. Pentru a vindeca poporul, Moise, urmând porunca lui Dumnezeu, a făcut un șarpe de aramă și l-a înălțat pe un stâlp, și oricine, mușcat de un șarpe, care privea la șarpele de bronz, se vindeca (Numeri 21,5-9). Șarpele periculos este combătut aducând în locul lui un șarpe mai puternic, sau, ca să fim mai exacți, un șarpe puternic capabil să îl distrugă pe cel dușmănos.

Comparându-și crucea cu șarpele de bronz înălțat de Moise, Isus ne spune că toți cei care sunt mușcați de șarpele păcatului pot fi vindecați privind cu credință Crucea dătătoare de viață. În momentul în care un păcătos face acest lucru este mântuit, așa cum Dumnezeu i-a spus lui Moise: “tot cel mușcat care se va uita la el va trăi”. Oricine a fost mușcat; nu contează cât de departe a ajuns otrava în progresul ei spre a deveni fatală, cel care doar privește trăiește. La fel este declarația din Evanghelie: “Căci Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viață veșnică”. Oricine: nu există excepție. Nu păcatul ci necredința poate bloca drumul păcătosului spre Mântuitorul.

La crucea lui Isus erau trei bărbați care îl priveau: doi păcătoși, tâlharii răstigniți alături de el, și un necredincios, sutașul. Unul dintre tâlhari îl hulea: “Nu ești Tu Cristos? Mântuiește-Te pe Tine Însuți și pe noi”. Dar celălalt l-a certat pe primul: “Nu te temi tu de Dumnezeu, că ești în aceeași osândă? Și noi pe drept, căci noi primim cele cuvenite după faptele noastre; Acesta însă n-a făcut nici un rău”. Apoi i-a spus lui Isus: “Pomenește-mă, Doamne, când vei veni în împărăția Ta”. Și Isus i-a răspuns: “Adevărat grăiesc ție, astăzi vei fi cu Mine în rai”. Observați cele două priviri: privirea celui nepocăit și cea a celui pocăit. Cel de-al treilea care a privit la Isus pe Cruce a fost centurionul. Citim în Evanghelia după Sf. Marcu: “Iar sutașul care stătea în fața Lui, văzând că astfel și-a dat sufletul, a zis: Cu adevărat omul acesta era Fiul lui Dumnezeu” (Marcu 15,39).

Dumnezeu ne-a dat ochi să privim. Isus a venit să ne învețe cum să privim. El a spus: “Luminătorul trupului este ochiul… de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care e în tine e întuneric, dar întunericul cu cât mai mare!” (Matei 6,22-23). Omul a devenit un păcătos pierdut printr-o privire, primul lucru relatat despre Eva în legătură cu căderea în păcat a protopărinților noștri fiind acela că femeia a socotit că “rodul pomului este bun de mâncat și plăcut ochiului la vedere” (Geneză 3,6). A fost o privire a poftei. Și în Predica lui de pe Munte, Isus a spus: “Ați auzit că s-a zis celor de demult: ‘Să nu săvârșești adulter’. Eu însă vă spun vouă: că oricine se uită la femeie, poftind-o, a și săvârșit adulter cu ea în inima lui” (Matei 5,27-28). Isus a venit să purifice privirea noastră.

Viața creștină începe prin a privi, după cum citim la Isaia: “Întoarceți-vă către Mine și veți fi mântuiți, voi cei care locuiți toate ținuturile cele mai îndepărtate ale pământului! Că Eu sunt Dumnezeu tare și nu este altul” (Isaia 45,22). Și botezul este numit “iluminare”: creștinul vede prin lumina lui Cristos. Viața creștină continuă cu a privi, după cum citim în Epistola către Evrei: “să alergăm cu stăruință în lupta care ne stă înainte, cu ochii ațintiți asupra Isus, începătorul și plinitorul credinței” (Evrei 12,1-2). Și la sfârșitul vieții creștine trebuie să îl căutăm pe Cristos, după cum le scrie Sf. Pavel Filipenilor: “cetatea noastră este în ceruri, de unde și așteptăm Mântuitor, pe Domnul Isus Cristos” (Filipeni 3,20). Și în viața veșnică îl vom vedea pe Dumnezeu “față la față”. De la început la sfârșit, singurul lucru care ni se cere este să privim la Isus Cristos, și prin lumina Lui vedem lumina lui Dumnezeu, după cum cântăm în Doxologia cea mare: “Că la Tine este izvorul vieții: întru lumina Ta vom vedea lumină”. În Sfânta Euharistie privim la Isus Cristos răstignit pentru mântuirea noastră și înviat pentru sfințirea noastră, ne unim cu El, și de la El primim Spiritul Sfânt, după cum cântăm după Împărtășanie: “Văzut-am lumina cea adevărată, luat-am Spiritul cel ceresc, aflat-am credința cea adevărată, nedespărțitei Sfintei Treimi închinându-ne, că aceea ne-a mântuit pe noi”.

Ritul bizantin