Start > Ritul latin > Duminica a XV-a (C)

Duminica a XV-a (C)

24 August 2007
1,018 afișări

Autor: pr. Șerban Tarciziu
Copyright: Actualitatea creștină
Duminica a XV-a de peste an (Anul C)

Moise a pus poporului israelit: “Ascultă glasul Domnului Dumnezeului tău și împlinește hotărârile și poruncile scrise în această carte a Legii… Căci această Lege, pe care ți-o prescriu eu astăzi, nu este nici prea înaltă pentru tine și nici prea departe de tine… Cuvântul acesta este chiar lângă tine, pe buzele tale și în inima ta, ca tu să-l poți împlini”. (Dt 30,10-14)

Acest fragment din cartea Deuteronomului ne propune o concepție foarte profundă cu privire la Legea revelată lui Moise pe muntele Sinai. Ea ar trebui să fie un principiu interior, adică cuvânt și în același timp inspirație interioară în vederea unei acțiuni. Această speranță nu putea să se realizeze decât prin darul Duhului Sfânt (2Co 3,3), Duhul Fiului care a fost răspândit în inima omului pentru constitui în noi un dinamism care ne ajută să iubim și să împlinim voința Tatălui.

E real un astfel de dinamism?

Ca să-l prindă în vorbă pe Isus, un învățător al Legii i-a pus aceasta întrebare: “Învățătorule ce trebuie să fac ca să dobândesc viața veșnică?” Isus l-a întrebat: “În Lege ce este scris? Ce citești?” El i-a răspuns: “Să-l iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău… și pe aproapele tău ca pe tine însuți”. Isus i-a zis: “Bine ai răspuns; fă așa și vei dobândi viața!”… (Lc 10,25-37)

Fragmentul citit în această duminică este alcătuit din două părți bine articulate între ele: 1. o dezbatere cu privire la modalitatea de accedere în viața veșnică, dezbatere care așează în centru împlinirea poruncii iubirii față de Dumnezeu și față de aproapele; 2. o parabolă (a Samariteanului milostiv) enunțată cu titlu de exemplu al modului de împlinire a poruncii iubirii. Dezbaterea nu are nevoie de mult timp pentru a atinge esențialul, identificarea poruncii care stă în inima revelației iudaice și mai apoi creștin. Cea care ridică probleme este împlinirea ei. Or Isus, în parabola enunțată pune în scenă un samaritean (ne-evreu) care se dovedește capabil să facă un gest de solidaritate față de un semen aflat în suferință. Gestul său este cu atât mai semnificativ cu cât cel de care se îngrijește pansându-i rănile și purtându-l la un han pentru a se reface nu era un conațional al său. În acest fel samariteanul dă dovadă că în adâncul inimii lui s-a sălășluit acea Lege a Duhului Sfânt care îndeamnă la iubire fără prejudecată și fără limite.

Așadar acel dinamism e cât se poate de real de vreme ce Isus este Samariteanul milostiv care se aplecat asupra nevoilor noastre ale tuturor.

Ritul latin